Grupa sanguina AB pozitiv – urgent


Am primit acest mesaj de dimineata. Vi-l transmit si voua cu rugamintea sa veniti la Fundeni sa ajutati un suflet. Daca nu aveti grupa de sange necesara macar dati mai departe. Multumim frumos.

Urgent!

Te rog, da sfoara în tara dupa grupa AB pozitiv…Daca cineva e dispus
sa doneze sânge…pentru o fetita cu aplazie medulara … Este la
spitalul Fundeni (Bucuresti) , sectia de Pediatrie , are 11 ani , se
numeste Tudor Alexandra Mihaela si pâna la operatie face transfuzii
zilnice. Altfel moare. Macar da mai departe!!! Nu-i greu!!! Multumesc!

Cititi, va rog, si dati mai departe mesajul (pentru Magda)


Va distribui un mesaj de la Mirela Rus, care a fost draguta si ne-a ajutat pe multi cu scrisorile de sprijin pentru Magda (inclusiv pe mine). Ii multumesc din suflet. Se pare ca nu a fost in van sprijinul pe care i l-am acordat Magdei. Totusi exista o continuare iar aici este nevoie iar de ajutorul nostru. Cititi, va rog, si dati mai departe mesajul.
O urmare a actiunii Magda-CASMB…

…mai exact, o portita de comunicare pe care consider ca e bine sa o tinem deschisa both-ways cu Casa de Asigurari Bucuresti.

Cand ne-am dus joi cu cele peste 1.000 de semnaturi pentru Magda si am reusit sa stam de vorba cu reprezentantii CASMB, le-am spus ca suntem deschisi la comunicare pozitiva, nu am venit neaparat sa „le scoatem ochii”, caci ar trebui sa avem acelasi scop – noi vrem sa ne ajutam semenii, iar ei sunt chiar platiti sa o faca. Si am lasat o carte de vizita, spunand ca noi, cetatenii care am venit in sprijinul Magdei, ne punem la dispozitia lor, daca au vreodata nevoie de noi sa disemineze informatii care ar putea sa ajute alti oameni.

Iata ca – spre surprinderea mea, recunosc – purtatoarea de cuvant a CASMB, Cristina Calinoiu, m-a sunat chiar a doua zi (adica ieri, vineri) sa imi spuna ca a primit un e-mail cu niste informatii pe care poate o ajutam si noi:
1. sa le verifice
si
2. sa le disemineze

Va retransmit si eu, mai jos, textul mesajului primit pe adresa CASMB, cu urmatoarele doua rugaminti:
1. daca stiti pe cineva in Israel care ar putea da un telefon la fundatie sa afle daca programul mai este inca valabil (caci vad ca se invoca o emisiune din 2009 unde ar fi fost difuzata informatia initial, desi domnul din Suedia care a scris la CASMB spune ca a sunat la clinica si i s-ar fi confirmat ca e inca de actualitate), va rog lasati un comentariu cu ce aflati – i-am promis d-nei Calinoiu ca o sunam inapoi daca aflam ceva

2. daca primim confirmarea ca programul clinicii este inca actual, ar fi important sa diseminam informatia, pentru ca ea sa ajunga la copii cu probleme cardiace / asociatii care se ocupa cu astfel de cazuri

Iata mesajul despre care va vorbesc:

„FOARTE IMPORTANT !

Va rog sa difuzati mai departe acest e-mail, fiindca sigur exista in Romania copii amariti
bolnavi cardiac ai caror parinti nu au posibilitati economice sa le salveze vietile.
Nu ezitati un moment si recomandati- le aceasta adresa de contact… puteti astfel
sa ajutati la salvarea vietii unui copil nevinovat… .
Am controlat adresá si am primit un raspuns amabil si garantia autenticitatii acestui anunt.

Cu stima
Ioan
(Goteborg-Suedia)

IMPORTANT: operatii gratis pentru copii

IN ATENTIA PARINTILOR CARE AU COPII CU PROBLEME CARDIACE
In acest moment exista in ISRAEL o clinica medicala ce are o fundatie independenta ce strange fonduri internationale pentru a PLATI OPERATII DE CORD PENTRU COPII , IN ACEST MOMENT SUNT STRANSE FONDURI ENORME PENTRU CAZURILE DIN ROMANIA …DACA STITI PARINTI DISPERATI AI CAROR COPII NECESITA INTERVENTII CHIRURGICALE PE CORD, TRIMITETI-LE ACEST EMAIL . EL POATE SALVA VIATA UNUI COPIL !!!!!!!!!
Site-ul fundatiei este:
http://www.saveachildsheart. org/
Controlati-l singuri. Sau se poate suna la redactia Radio Romania Cultural unde se pot cere detalii . Se asigura costurile pentru operatia in sine, tratament complet pre si post operator, cazare pentru un parinte. Parintele si copilul platesc doar biletul de avion dus-intors !!! Aceasta stire s-a difuzat pe 28.05.2009 ora 13..20 la emisiunea – Stiinta in cuvinte potrivite – rubrica medicala – care se difuzeaza in fiecare zi dupa Stirile de la ora 13.00
STIREA ESTE FOARTE SERIOASA SI VERIFICATA !!! ( redactori si prezentatori sunt Corina Negrea si Dan Manolache ) TRIMITETI ACEST E-MAIL TUTUROR CARE AR PUTEA SA-L DEA MAI
DEPARTE SAU SA AJUTE EFECTIV PE CINEVA CARE ARE NEVOIE !!! SPER SA AJUTE PE CINEVA !!!
SALVATI COPIII DIN TARA !!! EI SUNT VIITORUL ROMANIEI SI AU DREPTUL SA TRAIASCA.”

Vremea se schimba…


Astia de la NASA s-au decis sa ne avertizeze dinnou legat de incalzirea globala. Asa ca fiti pe faza! Nu-i de glumit. Am venit cu acest post ca o continuare la articolul legat de Green Car sau Human Car.

In decada 2000-2009 s-a inregistrat un record foarte ridicat al incalzirii globale.

Adunand piesele de puzzele ale temperaturilor, satelitii NASA ne pot ajuta sa studiem cauzele posibile ale schimbarilor de vreme. Clipul explica care este rolul, pe care il joaca la schimbarile climatice, fluctuatiile in ciclul solar, modificarile legate de cantitatile de zapada din ultimul timp si de nori, si nivelurile ridicate de gaze ca rezultat al efectului de sera.

Ce facem? Ne construim o arca? Ne mai uitam inca odata la filmul 2012 ca sa intelegem? Ia sa vedem o mostra de efect regizat splendid de Roland Emmerich. Pe situl oficial exista si un poll interesant despre cum credem noi ca se va sfarsi cu toate cele pamantesti…

DONEAZA PENTRU IOANA (salvati viata Ioanei)


DONEAZA PENTRU IOANA

Pentru strangerea banilor s-au deschis doua conturi la Banca CR Firenze Grant pe numele mamei: Spahiu Laura

Cont RON : RO18DARO001800060328RO01
Cont EUR : RO72DARO001800060328EU01
Codul Swift: DAROROBU

sau la BCR in contul:
RO47RNCB0318083497360001

Important: La ghiseu sau pe oridinul de plata trebuiesc precizate numarul contului, numele titularului de cont si faptul ca suma depusa reprezinta DONATIE

Si tu poti contribui…
Orice suma poate salva viata Ioanei.
Va multumim!
Pentru mai multe detalii vizitati acest site.

Un alt caz disperat…de leucemie


O sa va plictisesc cu aceste mesaje probabil dar incerc sa ajut cat pot pe oricine are nevoie. Cu bani, cu mesaje postate pe blog si altele. Asa ca vor mai fi de genul acesta.

Am gasit pe blogul acesta un mesaj in care ni se cere ajutorul pentru un seaman de-al nostru.

Cand dai cu capul de peretii existentei tale si cand te mai loveste si o boala necrutatoare nimic nu este mai cumplit decat sa n-ai parte de prieteni si de ajutor. As vrea sa nu fie nevoie de ajutorul nostru in cazul lui Daniel, un tanar de 28 de ani, despre care o sa va vorbesc, si care sufera de leucemie.Pe scurt, Daniel are nevoie de un transplant de maduva, iar acesta ar fi un moment potrivit pentru ca boala a intrat in remisie. Problema este ca in Romania, transplantul de maduva se face doar daca exista un donator perfect compatibil. In cazul lui Daniel Raduta nu exista un donator 100% compatibil.

Ideile nu fac doi bani fara efectul final al corzii vibrande. Eu am vibrat cand am auzit de acest caz, motivatia este personala si prefer sa nu v-o spun. Dar cu cat vibratia este mai intensa, cu atat exista mai multe sanse ca Daniel sa poata trece peste acest moment complicat.

Diana spunea ca daca 6.500 de oameni ar dona 100 de lei ar fi suficient. Deci e mai simplu decat ne imaginam sa ajutam. Cate putin de la fiecare dintre noi poate insemna mult pentru el. Si aici vorbesc de sprijin de orice fel.

Daca aveti idei si doriti sa contribuiti la aceasta campanie puteti sa ne scrieti la zanarim@gmail.com. Zanele lucreaza la un plan pentru Daniel – daca il cititi veti vedea cat de puternic este, asteptam sugestii. Mika si Oana au scris si ele despre asta.

Celor care vor dori sa contribuie cu donatii au la dispozitie urmatoarele conturi deschise la Banca Transilvania:
EUR: RO72BTRL06404201F02712XX
RON: RO57BTRL064013HAF02712X

PS: As aprecia daca ati spune povestea mai departe.

Petrecerea feisbuchistilor


Nu vreau sa va plictisesc. Totusi am sa postez si asta caci pana la urma este si pentru voi, noi, toata lumea… 🙂

De ceva timp se tot vorbeste de aceasta petrecere. Nu m-a impins curiozitatea sa privesc dincolo de titlu. Insa am citit azi si m-a impresionat dorinta initiatoarei, respectiv Chic de Zece (cunoscuta ca Alina Zara) prin intermediul Agentiei de Implinit Dorinte (tot a Alinei), ajutata de Bigfoot Media si Bobonete Mihai (care-i faza blog).

Nu este vorba doar de o simpla intalnire. Este o dorinta de a aduce unor gemeni bucuria de a fi inconjurati de prieteni. Acesti gemeni sunt atinsi de o boala. Autismul.

Tocmai ce discutam astazi cu mama despre acest fenomen. Si, dupa ce am ajuns acasa parca o mana invizibila m-a trimis acolo unde trebuia. De unde ajung la concluzia ca nimic nu este intamplator.

Pentru cei care folosesc FaceBook (si nu numai) mergeti sa bucurati aceste doua suflete cu prezenta voastra. Va veti bucura si voi desigur „revazandu-i” pe cei cu care va ciocniti in fiecare zi pe acest site de socializare.

Cititi mai multe la Chic de Zece despre gemeni si povestea lor iar despre petrecere la Mihai Bobonete.

Have fun! Si daca veti ajunge acolo poate o sa ne intalnim. :))

Am sa atasez aici un mesaj, legat de cei doi baieti, de la Chic de Zece:

Radu si Robert, doi gemeni autisti, cu un coeficient de inteligenta surprinzator, au o dorinta uluitoare pentru lumea de astazi. Daca i intrebi ce si doresc mai mult si mai mult, iti spun detasat: prieteni. Pentru ca, dupa parerea lor, este singurul lucru care le lipseste, dar si cel mai greu realizabil. Vrem sa i ajutam sa si faca o gasca de prieteni, cu care sa i trimitem intr o vacanta… pentru prima data in viata lor! La petrecere venim de acasa (fara titlu de obigativitate) cu un plic pe care scriem „add. prieten” si un nume sau ID.  Pe ideea de blanck donation! Si, daca aveti rabdare, un mesaj pentru ei. In plic pui fix cat te lasa inima, prieteneste! Unii dintre noi avem pe Facebook 3976 de prieteni. Si in fiecare zi ni se mai adauga cateva zeci virtual. Facem un experiment-provocare: cati se vor aduna, real, pentru Radu si Robert? Numaram la final mesajele! Putem sa facem ce n a mai facut nimeni pana acum: un grup de prieteni reali, dintr o mare gasca virtuala, pentru doi copii minunati.

Semnati, va rugam, petitia…


Am gasit pe blogul la Mana Ciutacu acest mesaj (de la friskyada):

De cateva zile, directoarea Scolii Centrala din Bucuresti, prof Maria Cojescu, a fost demisa din functie in mod abuziv. Intregul corp profesoral, impreuna cu elevii liceului, isi manifesta public nemultumirea fata de decizia fundamentata pe criterii politice a Inspectoratului printr-o petitie pe care o gasiti la adresa :

http://www.petitieonline.ro/petitie-p68925055.html

Spuneti NU imixtiunii…

politicului in educatie, spuneti DA adevaratelor valori, traditiilor veritabile!!! Doamna prof. Maria Cojescu, prestigios istoric si un caracter remarcabil, este unica persoana in masura sa conduca Scoala Centrala. Dupa ce semnati, dati mai departe, pentru ca un numar cat mai mare de persoane sa sustina cauza Scolii Centrale.

Un adevar…


M-am incovoiat de tristete si m-am inhamat sa scriu despre cateva amintiri legate de doi oameni, pe care nimeni nu i-a cunoscut si nici nu vor mai avea ocazia sa-i cunoasca. Doi oameni deosebiti, pe care Dumnezeu i-a chemat la El sus sa ii fie intr-ajutor, sa dea din bunatatea si intelepciunea lor si sa fie mana Lui dreapta la judecata.

Asa cum sunt multi altii, plecati sa nu mai sufere niciodata si sa dea din magia lor si acolo Sus.

***

Pe un blog am privit cateva minute consternata (a nu stiu cata oara) o veste despre tragica plecare dintre noi a unei fetite. Si n-am putut sa scriu altceva decat: „Dumnezeu sa o odihneasca in pace! Am urmarit povestea…”. Da, am urmarit-o si n-am facut nimic altceva.

Revin la starea mea de acum cateva zile cand discutam cu doi oameni pe un site de socializare despre ceea ce facem noi ca sa ajutam in lumea asta distrusa de ura, orgolii si vicii. Atunci eram revoltata din cauza multitudinii de stari de compasiune si durere ce simteau cativa care s-au ingramadit sa citeasca din postul blogului personal al unei celebre prezentatoare a Antenei 1. Era despre tragedia din Haiti. Tocmai ce se pronunta clar unde s-a ajuns cu saracia si disperarea acestor nefericiti. Sa omoare pentru o punga de orez. Mi-am suflecat manecile si am dat sa scriu, replica la acele comentarii care s-au grabit sa apara:

ce „puii mei” se agita lumea ca n-a dat UE cat trebuie la amaratii aia…apoi nici nu aveati habar cat de saraci sunt amaratii aia pana acum, va duceati la relaxare in timp sufletele alea se chinuiau …de pe atunci…ce sa dea UE? sa dea americanul, ca ala este dator vandut…acelei populatii…asta sa se intample…si lasati-o mai moale cu … simpatia asta…ca da prost…pana acum ati dormit si brusc v-ati trezit…vai ce tragedie…da este o tragedie ca stam cu urechile palnie la ce amantele isi mai trage Mandruta in loc sa …citim ce trebuie…
Scuza-ma […] dar chiar sunt revoltata…mocnesc …de mult timp…
Si mie imi pare rau sincer dar mai mult ma doare ca la ora asta planeta moare…iar noi stam si plangem in scaunele noastre comode si blablaim pe teme diverse si…din cand in cand mai aprare cate unul sa-si arate compasiunea pentru unii si altii doar…pentru ca este o persoana cunoscuta cea care da startul acestei discutii…de ce? […] asta sa te intrebi? Daca tot esti aici in postura asta de „moderator” de opinii intreaba-te ce poti sa faci ca sa schimbi obiceiurile romanului…

Asa ca, cititnd acea veste, mi-am dat seama ca sunt ca aceia pe care ii condamnam. N-am stiut ce sa fac initial. N-as fi vrut nici sa scriu ce-am scris, pentru ca dadeam dovada de ipocrizie (ceea ce s-a si intamplat) dar am lasat un rand, si am fost penalizata pe drept. Daca as fi facut ce trebuia la timpul potrivit in loc sa ma ascund dupa scuze penibile si motive stupide, as fi schimbat ceva. Nu stiu daca ar fi schimbat cursul vietii acestei copile. Dar as fi stiut ca macar a zambit. Desi stiu ca a facut-o oricum, caci n-a fost singura. Iar ultimele ei dorinte s-au implinit. Din pacate, doar una n-a fost…Dar ar fi zambit pentru ca EU am inteles si am complotat cu ea la fericirea ei…

Apoi m-am invins pe mine sa scriu despre amintirea draga a bunicului meu si a unui coleg de liceu. Amandoi s-au dus in lumea celor drepti. Dar fiecare are o poveste. Nu trista.

M-am tot gandit cum sa scriu despre acest detaliu ca sa nu para prea insensibil. Am stat sa ma gandesc mult si am ajuns la concluzia ca, in pofida eforturilor noastre de a ne lupta cu umbrele de dincolo, noi tot vom disparea din aceasta „mixtiune”, numita viata. Si daca tot pleci de ce sa nu o faci cu sufletul impacat si cu gandurile zglobii? De ce sa nu te simti intreg macar pe jumatate?

***

Pe bunicul meu l-am adorat fara sa ma vrajeasca cu vorbe sau intelepciuni d-ale batranilor. Avea un magnetism deosebit, astfel ca il vedeai permanent inconjurat de oameni. Stia sa aduca zambetul pe fata oricui. Asta a stiut sa faca cat a trait. Sa descreteasca fruntile. Nu discuta despre moarte, despre tragedii sau viata. Stia sa te faca sa intelegi, fara vorbe, ce simte, cat de tare il doare sau cat de tare se bucura. A trait atat cat a fost nevoie si a lasat in urma lui numai ganduri bune. Se infuria cand simtea nedreptate si se revolta, facand justitie. Dar nu cu pumnul. Iti vorbea scurt si concis. Te cutremurau acele doua vorbe. Veneau ca un pumnal. Reusea sa impuna respect acolo unde pasea. Un om cu principii statornice si determinate. Nu deranja pe nimeni si cerea acelasi lucru.

Viata s-a scurs, eu am crescut si, la un moment dat, s-a abatut o boala asupra bunicului meu. L-am „tarat” mai mult…prin spitale. Statea cu noi in apartamentul ingust de bloc. Il vedeam ca se straduieste sa se adapteze dar nu avea puterea sa o faca. Si-ar fi dorit sa iasa-n curte, sa dea la animale, sa mai vorbeasca cu un vecin, sa se urce-n caruta si sa plece la camp. Dar n-avea decat un televizor si patru pereti, pe care s-ar fi suit daca nu-l linisteam noi cu prezenta noastra. Au trecut cativa ani si boala facea ravagii. S-a impus internarea. Era necesara operatia. Dar nici asa nu s-au rezolvat problemele. Boala recidiva in fiecare an. Reveneam cu bunicul in spital si-l supuneam la alte si alte operatii. Toti se luptau ca el sa traiasca. Insa el a cedat. Dupa atata timp petrecut prin spitale se ruga de noi sa-l ducem „acasa”. A fost o decizie dificila pentru mama si sora ei, matusa mea. Intr-un final s-a hotarat: va merge sa-si petreaca zilele acolo. Era simplu dar complicat. Daca ar fi fost sa se duca dintre noi, bunicul isi dorea s-o faca langa lucrurile pe care le stie si le iubeste.

Dupa cateva zile s-a dus. Era de Sfantul Stefan (Stefan il chema, dupa el l-am botezat si pe fiul meu, in amintirea lui). Era lume in jurul lui si tocmai radea la o poanta.

A avut un zambet pe fata cand…si, atunci cand m-am dus sa-l vad in cutia aia de lemn…ziceai ca doarme. Ma uitam printr-un geam. Mi-a fost teama sa-l vad. O singura data a fost de ajuns ca sa nu uit cum doarme…si acum(in mintea mea).

N-am varsat o lacrima la inmormantare, dar am plans cativa ani dupa, cand ma duceam la tara si nu-l vedeam. Ma anunta bunica mea ca trebuie sa mergem la cimitir. Atunci i-am simtit plecarea.

***

Catalin Cotzoveanu, colegul nostru din liceu. Doamne, ce baiat deosebit ai lasat sa vina sa ne bucure pentru ceva vreme! Cotzo, caci asa il strigam, era mai mult decat un copil, un adevarat adult. Noi aveam mintea hai-hui, el deja stia sa-si ascunda durerea fata de noi, o durere care ii cuprindea trupul micutz. N-a putut sa se dezvolte din cauza unei boli necunoscute. A fost la medici renumiti dar nimeni n-a stiut ce are. L-au tratat mereu de altceva. Pana cand trupul lui firav l-a lasat.

A trait intens in ultimii ani de liceu, alaturi de grupa lui de prieteni. Eram cativa dar uniti. El ne aduna si ne tinea impreuna. Avea un zambet cald si puternic. Te facea sa razi si iti dadea din caldura sufletelului. Era impaciuitor si nu supara sau nu lasa pe nimeni sa se certe. Traia ca sa fie cu noi. A tinut la prietenia sincera pe care o aveam cu totii. Nimeni n-a crezut atat de mult in prietenie si in dorinta de a trai. Avea o intelepciune rar intalnita. Dupa ce s-a dus am facut o vizita familei lui. Mama, indurerata de disparitia fiului cel mic, ne-a povestit cat de mult tinea la noi, la prietenia noastra. Ne-a povestit cat suferea pentru ca nu avea puterea sa stea cu noi atata cat ar fi vrut. Pleca de langa noi zambind desi el fugea acasa ca sa geama de durere.

Anii de facultate ne-au despartit. Cotzo o ducea din ce in ce mai rau. Poate si pentru ca nu mai erau petrecerile la fel fara toti prietenii din gasca. Si a ajuns sa se interneze a nu stiu cata oara. Am decis, dupa o lunga disparitie din formatia noastra, sa ne reunim si sa mergem sa-l vedem. Eu si prietena mea eram iar impreuna. Cand ne-a vazut s-a luminat la fata (boala ii acoperea fata de o paloare amestecata cu pamantiu). Era fericit ca, dupa atata vreme, sa ne vada iar impreuna…

A doua zi ne-am dus dinnou. Era la reanimare. Mama lui era suparata pentru ca…doctorii nu ii mai dadeau nici o sansa.

Abia atunci au constatat de ce a suferit bietul copil. Prea tarziu. NU mai era langa noi.

***

Cotzo, nu te vom uita niciodata. (Mishosho, Mala Mujer, Mishu Beraru, Alex, Vali, Camelia si multi altii, care ti-au fost alaturi…).

Bunicule, nu te vom uita niciodata (Anicuta, Nicusor, Daniela, Vali, Paul, Mamaia si multi altii dragi tie).

***

Am retinut un adevar…cand nu mai ai speranta de a te vindeca macar fa-ti bucuria de a-ti indeplini acele cateva dorinte dupa care ai tanjit mult sa se materializeze. Vei pleca impacat cu tine insuti si …fericit.

Cred, in sinea mea ca am facut ceva pentru fiecare, chiar daca n-am dat bani sau n-am sarit sa ajut in alte moduri …la/pe toata lumea. Fiecare dintre noi am ajutat putin chiar daca nu reusim sa realizam acum. Nu inseamna ca trebuie sa ne resemnam cu atat.