Protejat: Povesti in imagini pentru prichindei


Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

Anunțuri
Fără categorie Introdu parola pentru a vizualiza comentariile.

Mesaj pe anul 2010


Sa nu luati viata prea in serios…

Ci sa…

Dansati, cand simtiti nevoia…

Scrieti pe bloguri si socializati-va pe internet in voie…

Mergeti mai des la shopping

Si daca vreti sa dormiti, rupeti patul…

Faceti lucruri traznite…

Relaxati-va cu prietenii…

Cautati-va prietenii mai des…

Fiti alaturi de familie si prieteni…

Lasa-i pe cei care tin la tine sa te ajute…

Fa din orice activitate o joaca…

Daca iti vine sa tipi da-i drumul…

Rasfata-te mai des…

Distreaza-te la MAXIM!

Sa facem un bine copiilor sa aleaga


M-am trezit azi devreme cu un gand nebunesc sa povestesc din vremea comunista despre acele parade patriotice care se organizau pe 23 August.

Nu mai tin minte multe din acea vreme. Am reprimat multe din cauza multor rautati ale acelei vremi. Desi eram un biet copil, nebagat in seama, un mucos, totusi am fost implicata fara voia mea intr-o serie de evenimente ale timpului.

Eram la scoala un neica-nimeni. In afara de faptul ca eram un elev constant cu notele, adica aveam unele care nu depaseau 7 sau 8, si, rar, mai cadeau la pamant, si eram inalta pentru acea varsta (12 ani), nu ieseam cu nimic in evidenta. Traiam o copilarie simpla, fara fas, fara perdele, pur si simplu echilibrat. Stiam deja de ceva timp ca nu-i bine sa te arunci in fata caci popularitatea sau celebritatea nu-i un lucru tocmai de dorit. Dar aveam cateva prietene bune cu aceeasi mentalitate de viata. Nimic nu-i mai firesc si curat decat sa ai prietenii si parintii aproape.

La o vreme se organiza prin scoala o selectie de elevi pentru parada, ce avea sa se petreaca pe vesnicul clasicul 23 august, pe stadionul cu acelasi nume. Cand au venit aia cu selectiile eu m-am cam burzuluit, aveam treaba prin curte la pauza si n-aveam eu timp de d-astea. Dar, in fin, m-am asezat cuminte in banca si imi beleam ochii la colegi. Asteptam nerabdatoare sa termine si, in acelasi timp, urmaream cam pe cine aveau sa propuna. Bineinteles ca au intrebat ma intai. Ala eu, ala eu, toti sarisera sa mearga grabiti. Avantajul acestei selectii il intelegeam dar nu-i vedeam rostul. Adica scutire de la ore vreo luna, doua. Pentru orice copil normal la cap era un privilegiu. Dar eu ma consideram multumita de viata mea de scolar. Ba chiar ma gandeam ca vor merge unii din clasa mea cu care abia schimbam doua vorbe si ma simteam singura, o treaba de care ma feream ca de ala spurcatu.

Dar, n-ai sa vezi! Ca incepe aia sa puncteze. Pai tu, caci vad ca esti inalt si bine facut, ala din ultima banca, da, tu, tu…asaaa…si domnisoara care nu se uita la mine…domnisoaraa…ups…Mda, de ce ti-e teama de aia dai. Bad choice, lady! Eu? Da, tu! Toata lumea era cu ochii pe mine, contrariata desigur. Ce, nu vrei? Daca tu nu vrei, eu vreau…cum te numesti? Parca citeam replica lui Lapusneanu…Ei, bine, fie, zic eu!

Cand am ajuns acasa le zic alor mei.  Erau asa incantati…eu, tot posaca.

Ne luau de la scoala cu autobuzul pana la stadion. Unde stateam pe margine, dupa niste garduri, ca vitele. Si asteptam desteptarea. Care nu se lasa prea mult asteptata. Un domn statea cocotat pe o schela, mama ei, cum i-o zice, si de la o portavoce striga cat putea…trebuie sa facem granitele Romaniei…deci fiecare trebuie sa-si cunoasca locul. Si ne organizau aia si reorganizau…de ne lua durerea de cap. Toata ziulica stateam acolo in soare si repetam…greu a mai fost. Mai aveam si pauze de cat o jumatate de ora sau cam asa, cand mancam sandvisul si marul. Marul disparea mereu pe la gunoi. Nu-mi placea nici sa ma tai. Dar haleam sandvisul invelit in hartie…parca sa zic ca aveam intr-o painica o bucata de carne…Vai, mama lor! O luam de la capat cu repetitiile pana nu mai stiam cum ne cheama.

Cunosteam p-acolo si colegi de la clasele mai mari dar nu-i bagam in seama. Eram lupul singuratic. Dar nici nu-mi pasa prea tare de ei cand ma chemau sa ma bage prin gasca lor. N-am fost antisociala doar ca ii simteam plini de venin. Pareau increzuti si plini de spume intelectuale. Nu puteam sa suport atitudinea asta aroganta. Deci daca nu le raspundeam n-aveam nimic de pierdut, evident.

Cand plecam acasa, tot cu atobuzul, ne mai dadeau, asa ca recompensa, pe langa acelasi sandvis cu un mar, ciocolata d-aia chinezeasca Golden Bee. Mai, la inceput o fost super ciocolata aia. Dar dupa o vreme ma saturasem. Desi nu se gasea eu nu mai savuram cu placere. Era prea mult. Ne dadeau aceeasi chestie in fieeecare zi! Cel mai tare ma innebunise ciocolata aia in forma de lingouri. Pfaai, p-aia o mancam si-n somn, daca o aveam. Desi era aceeasi chestie…?!:))

Deci ne-au chinuit muult pana a iesit mama ei de granita. Au ami afost si altele de facut, litere, prostii. Dar, mai aproape de eveniment, colac peste pupaza, ma anunta mama ca fanaticul de la portavoce era fostul meu prof de inot, Dl. Roge. Cand am auzit, prima data, m-am extaziat. Caci il stiam prea bine. Un om Ok din multe punste de vedere. Dupa care, incet incet, m-am dezumflat. Mama ma indemna sa-l abordez, sa-l salut, stiti si voi, sa fiu pe faza si sa dau peste nas la prosti. Dar, cum va ziceam, eram mai retrasa si uram, adica detestam sa ma dau in stamba. Asa ca nu m-am dus la el. Si mai bine o faceam eu ca parea disperare. Asa, cum s-a intamplat pana la urma, parea ca eu sunt aia aroganta si acum se explica de ce nu bagam pe nimeni in seama. Caci proful meu de inot, Roge, anuntat de mama, a venit el sa ma intampine. Vai, ce rusine mi s-a facut! Dupa discutia cu el, despre care nu-mi mai amintesc, acum ma evita toata lumea.

Dar, asta era! Nu mai aveam mult si se termina cu prostia asta de parada.

Cand a fost sa ne ducem la final iaca-ta trebuia sa ne imbracam cu uniformele de la ei. Ba erau prea mari, ba prea mici, ba n-aveau incaltaminte, ba aia prea scurta, ba prea inalta…numai probleme. Pana la urma m-am imbracat cu ce am gasit, undeva dupa o cladire. Repede la infatisare…alea alea. In fuga il vazusem si pe minunatul Andrei Duban. Primul pionier al RSR…haha.Whatever! Mare branza, ziceam eu atunci, dar ma uitam la el cu mila.

Iata aici o parada de prin 1986. Asa ca sa fac un remember mai aproape de idee.

Si despre inotul cu dl. Roge treaba e cat se poate de scurta. Ca si baletul, inotul trebuia sa ma angreneze intr-o activitate extrascolara doar ca sa ma tina ocupata. Pe langa faptul ca aveam frica de apa. Asa ca mama s-a decis sa dea sfoara-n tara ca imi trebuie un profesor de inot. O colega de-a ei, sotia dlui Roge, s-a sesizat si i l-a recomandat pe sotul ei. Cu o legitimatie falsa ma prezentam la poarta la Complexul Tineretului de langa Herastrau si invatam sa inot. Aveam o mica rezerva d-a prapadita la casutele alea de sus cu doua din fetelle noastre coampioane la inot. Adica alea venisera sa faca antrenament serios acolo. Pe una stiu ca o strigau Ionica, pe cealalta Flori, care fusesera, erau…nu mai stiu, prietene. Ionica asta era mai afusrisita si n-avea rabdare cu mine. Astfel ca a doua zi dupa ce ne-am imprietenit m-a aruncat in apa zicand ca ea asa a invatat sa inoate. Am crezut ca mor. Proful era plecat cateva minute asa ca am stat ceva vreme balacindu-ma prin apa incercand sa ma salvez. Cand a aparut proful o felicita pe nebuna. Dar tot a pus-a sa ma scoata.

La bazinul de polo insa am invatat sa inot. Era mai mereu liber, fata de astalalt cu trambuline, unde se antrenau fetele. Mai inati cu o pluta, apoi fara, la fund…si, the final act…trambulina. Cred ca profesorul avea o ambitie cu orice copil. Dorea mai mult. Faptul ca ma luase sa invat sa inot era altceva, cumva un favor mare. Altfel el antrena profesionisti ai sportului. Asa ca urma sa invat si restul. La trambulina trebuia sa stiu regula de aur: nu te uiti in jos, doar in fata. Pana la urma am invatat ca e nasor sa te uiti in joc. Noroc ca am sarit de la 5 metri. A fost lovitura la ivelul stomacului mai usoara, daca pot sa zic asa. Caci nu puteam sa pedalez decat dintr-o mana. Daar…nu m-a scos el din apa, nu m-a scos nimeni, desi toti erau cu ochii fix pe mine si pe antrenor, care statea la scara si ma astepta. Bineinteles ca vorbea ca sa ma tina concentrata. Si am reusit sa ma mobilizez pe picioare. Ale naibii picioare, care se revoltau din cauza durerii.

Am terminat un sezon de inot repede pentru ca bazinul s-a bagat in renovare. Desi ma invitase dl. Roge sa continui la „23 august”. Mi-era departe si eram prea comoda sa parcurg asa drum.

Asa ca imi pare bine ca am facut putin din toate. Desi multe dintre ele nu le mai stiu asa bine sau n-as mai avea curaj sa le repet. Insa e important ca un copil sa fie indrumat sa faca cam tot ce se poate face. Ca sa existe alternative de unde sa aleaga singur.

Uite ca eu am posibilitatea sa-l inscriu la inot pe fi-miu. Avantaj: profesorul de inot este vecinul meu si a fost prietenul dlui Roge. Un alt om de calitate. Pe cuvant. Iata si paginile dlui Olaru Mircea, inclusiv o referire la datele de contact. Pe cine intereseaza.

http://www.gunselgunsel.com/mircea.olaru/cuprins.htm

http://despre-inot.uuuq.com/

http://www.linkmag.ro/anunturi/sport/cereri/buc_/bucuresti/inot_adulti_si_copii_cu_prof_mircea_olaru~3727.html

Nasterea…miracolul vietii


Nu am vazut niciodata o nastere pe viu. Daramite pe video. Defapt nu prea am inima sa ma uit sau sa aud gemete. Uite domne cat de firavi sunt puii astia cand se nasc…Cine ste mai sensibil sa nu urmareasca acest filmulet. Desi va garantez ca este foarte bine realizat…fara sa starneasca alte stari decat de admiratie.

Cum inveti un copil sa innoate


Inspirata si impresionata definitiv de un filmulet vazut la TanaraMamica m-am grabit sa postez un filmulet scurt despre primele lectii de inot pentru bebe. Este atat de simplu cat e mic copilul sa exersezi aceste cateva miscari! Il sustii mai intai cu ambele maini de capsor si il lasi sa pluteasca incet, cu fata in sus, desigur. Cum repetitia este mama invataturii vei observa cum se imbunatateste increderea pentru apa la copil. Apoi ii sustii capul cu o singura mana si, intr-un final, il lasi sa faca singurel pluta pe apa.

Nu stiu altii cum sunt…


Despre mandretea mea n-am scris mai nimic, nu pentru ca n-ar fi ceva de scris, ci pentru ca am evitat. Motivele sunt mai mult decat evidente. Dar am vazut ca multa lume se desfasoara gratios la capitolul copii. Fara a face vreo ironie. Sunt chiar bucurosi peste masura ca au au bebe si nu se sfiesc sa o arate. Nu pot sa spun ca n-as fi si eu fericita. E doar acea teama pe care o dezvolti puternic chiar cand ai copil. Exista o viata de care esti responsabil si orice rau, chiar si energetic, :), dupa cum stim cu totii in ce lume traim si ca orice este posibil, care s-ar putea abate asupra ei, iti da de gandit mai mult si incerci sa fii protectiv.

M-am decis sa scriu un jurnal micutului inca de cand s-a nascut. Asa ca am strans 3 caiete-jurnal si m-am gandit sa le postez pe blogul puiutului meu.

Despre momentele importante, despre raceli si cum ne-am vindecat, despre peripetiile cu el si, mai ales, despre acele tips and tricks, pe care toata lumea le cauta cu disperare cand se lovesc de diversele frecusuri minore legate de copil. M-am gandit mult si am realizat ca asta este cea mai buna treaba posibil. Un blog al micutului. Ofcourse e mult de lucru. Va mai dura. Oricum mai am cate ceva de facut si p-aici. Dar le luam pe rand si cu rabdare ca nu ne grabim nicaieri.

***

Si asa de inceput de drum pe calea internetului pentru piticul nostru am sa povestesc cate ceva.

Cu cateva luni in urma piticul meu a patentat o noua metoda de a deschide iaurtelul. Stiti ala mic si acoperit cu hartie dublata de poleiala pe dinauntru? Ei piticu a insfacat cutia cu manutele lui mici s-a apucat sa-si incerce noii dinti in plastic. Cum nu mergea a intors cutia pana a nimerit hartia. S-a chinuit putin si iata ca dintii si-au facut loc inauntru. S-a intins pe spate si da-i la lins iaurtul pe gaura de-o facuse. M-am prapadit de ras. He is really resourcefull.

Dupa mai multe zile treaba era deja dezvoltata. Iaurtul cu lingurita era old habbit. Care murise la inventarea noii tehnologii de desfacere. Asa ca acum isi ia iaurtul si da-i gauriciul. Dupa care papa cu pofta pana se satura. Desigur ca nu suge intr-una la iaurt pana il termina. O pauza la fiecare doua, trei inghitituri e binevenita. Astfel ca in pauza e indicat sa mai curga si pe jos iaurt. Pana la urma tre sa fim din cand in cand si darnici. Dar, intr-o seara, cand tati a venit acasa…si se potrivea cu momentul in care piticul isi hranise prietenii imaginari…ma pun pe ras caci tati nimereste fix unde nu trebuie. Si-l auzi exclamand:”Am calcat intr-o chestie lipicioasa si alba!”. Dupa multe banuieli ale sotului asupra mea se lamureste totul …descopera ca piticu inca mai are „arma crimei” in maini.

Intr-o alta ipostaza distractiva il puteam urmari frecvent pe pitic, respectiv atunci cand se ascundea cu cateva obiecte gasite pe unde apuca si se afunda acolo unde era mai intuneric. Iar cand il prindem in flagrant il vedeai cum rade cu gura pan’ la urechi si-si ascundea obiectul furat. Si asta pentru ca stie, caci cine crede ca un copil nu intelege, atunci sa mai verifice inca o data, ca nu are voie sa subtilizeze anumite obiecte din casa. Si, sa dea naiba, daca nu exact p-ale le cauta. Desigur, daca n-ati inteles inca, jucariile, care stau in pozitii porno, prin patutul lui de bebe sau pe toata mocheta din dormitor, nu sunt clintite un centimetru si asta pentru ca piticu adora ce este interzis nu ce este permis. Noi cumparam mereu jucarele si sunt debarasate imediat dupa ce le desfacem. Normal. Avem un copil care se plictiseste mai rau ca noi. Vrea nou, colorat sau cu sistem de inchidere/deschidere, alaturat unui zgomot produs de acel instrument. Adica desigur, ati ghicit, obiectele noastre de uz caci alea sunt de nasul lui.

Telecomanda este deja incadrata la categoria :”seen that, done that!”. Nu mai este asa o chestie cool daca stie sa desfaca capacelul unde stau bateriile. Stie ca stau bateriile acolo si mai stie ca nu le mai vede pentru ca le scot, moment pe care il urmareste foarte atent. Si aici intervine plictisul. Why bother cautand sa se joace cu telecomanda daca n-are baterii? Caci e nasol sa n-ai cum sa manevrezi obiectul cu pricina cum fac parintii, adica uitandu-se la televizor si asteptand sa se schimbe canalele (cred ca el vrea doar sa vada ca se schimba ceva la aparat, facand legatura cu televizorul, la care se si uita dupa ce apasa pe butoane, altfel oricum nu intelege ce-i ala canal, dar, mai stii?!!).

Nu stiu cum va fi la gradi sau la scoala dar de pe acum este smecher rau. Apai cand se decide el ca e vremea de joaca face o chestie care, observa el, ma enerveaza. Ia un obiect, se aseaza la mine in brate, se joaca cateva minute dupa care il arunca pe jos si asteapta. Eu, prima data, i-am explicat cu blandete ca il iau de jos dar vreau sa fie mai atent (chiar intelege!!!:)), ii dau obiectul dupa care, cu miscare abila, pac pe jos. Ma uit la el, la obiect si il ridic pe ultimul de jos, desigur dandu-i-l piticului. El se uita la mine, rade, si fara sa arunce o privire pe unde ii „scapa” jucaria, o arunca dinnou, si incepe sa rada in hohote. In timp ce eu fierb. Iar il iau…si tot asa de cateva ori pana ii dau drumul pe jos si-l indrum sa-si ridice jucaria. O ia si, razand la mine, pleaca sa mai cloceasca ceva. Ca ce poate sa faca ca sa fie in centrul atentiei permanent?!!:)))

Ii place sa ne dam peste cap. Stie deja cum trebuie sa se aseze (adica in pozitia A-ului) si asteapta ca eu sa-i dau picioarele peste cap. Sa vedeti voi ce haios e cand rade! Apoi ii place sa umble la laptop-ul lui ta-su (care sta asezat pe un scaun langa pat). Si vine tiptil si zbusht pe taste, care sunt asa de rahitic lipite ca ti-e si teama sa umbli mai „brutal” cu ele. Dar piticu sare oricum (ca ce stie ce-i cu piesele alea asa mici si firave?!)sa le scoata. Mai merge si cablul de retea smuls putin. E un adevarat arsenal de jucarii pentru pitic. Dar, poanta e ca, ta-su il da la o parte si-i explica frumos ca n-are voie. El se face ca pleaca trist si, cand ajunge la usa, se intoarce, verifica daca tati e atent, si daca nu-i, zbust pe laptop. Mai nou ta-su sta la panda. Adica se aseaza cumva sa-l prinda si piticu stie pozitia. Asa ca se duce incet, cand vede ca e rost, sa puna mana, dar cand se da jos ta-su la el, fuge pe usa razand cu pofta. Apoi se ascunde dupa usa si asteapta pana il surprinde in offside…si tot asa…

Daca aveati impresia ca trebuie sa-i luati jucarii noi si pentru ca va costa prea mult, va intristati ca nu puteti sa-l bucurati pe micutul vostru, exista intotdeauna resurse. Iata ca luasem de la IKEA doua funduri de lemn rotative. Foarte faine. Cum unul era dispensabil l-am pus pe piticu pe rotativa si da-i invarteala. Cat ii place…

Ei, si cam atat azi…pe data viitoare….

Copiii spun …pe bune (pilde)


Am cules aceste doua minunate slide-uri cu cateva pilde. Copiii tai, ai lui, ai nostri sunt cei care gandesc mai profund decat noi adultii. Au puterea de a patrunde in esenta unei pilde. Dar au si cele mai simple raspunsuri. Care defapt ar trebui sa fie si ale nostre. Adesea pe noi adultii ne impiedica complexitatea cu care gandim in a da un raspuns foarte simplu si evident. Chiar am putea sa ne gandim ca totusi copiii sunt mai intelepti decat noi. Sa nu-i ignoram. Ei au raspunsurile clare.

Dar hai sa vedeti si voi ce-am pregatit. Asa de inceput de saptamana de lucru.

***

Ce inseamna sa fii sarac…

Un tata bogat, dorind ca fiul sau sa stie ce inseamna sa fii sarac, l-a dus sa petreaca cateva zile la o familie de tarani.

Fiul a stat 3 zile si 3 nopti la tara .

Revenind la oras, in automobil, tatal l-a intrebat :

– Ce zici de experienta avuta ?

– Bine, ii raspunse fiul, putin rezervat.

– Ai invatat ceva? insista tatal

1. Ca noi avem un caine, iar ei au patru.

2. Ca avem o piscina cu apa tratata, care ajunge pana la jumatatea curtii. Ei au un rau intreg, de apa cristalina, cu pesti si alte lucruri frumoase.

3. Ca avem lumina electrica in gradina, iar ei au stelele si luna pentru a-i ilumina.

4. Gradina noastra ajunge pana la zid; a lor se intinde pana la orizont .

5.Noi cumparam mancarea; ei o gatesc.

6. Noi ascultam CD-uri. Ei asculta simfonia perpetua a pasarilor, greierilor si a altor animale mici….toate acestea, insotite adesea de cantecul unui satean, care isi lucreaza pamantul.

7. Noi folosim microundele. Ceea ce ei mananca are gustul focului lent.

8.Pentru a ne proteja, traim inconjurati de ziduri cu alarma. Ei traiesc cu usile ca si deschise, protejati de prietenia vecinilor.

9. Traim conectati la telefonul mobil, calculator, televizor. Ei sunt “conectati” la viata, cer, soare, apa, verdele campului, animale, la umbra, la familia lor.

Tatal a ramas impresionat de profunzimea fiului sau.

La sfarsit, fiul a concluzionat:

– Multumesc pentru ca m-ai invatat cat de saraci suntem.In fiecare zi suntem mai saraci in observarea naturii, care este opera grandioasa a lui Dumnezeu.Ne preocupam pentru A AVEA, A AVEA, A AVEA, SI A AVEA, DE FIECARE DATA MAI MULT, in loc de singura preocupare de “A FI”.

***

Iar aici un alt slide-show despre dragoste, asa cum o inteleg prichindeii…

***

Ce e dragostea?

S-A FACUT O ANCHETA PRINTRE COPII DE 4-8 ANI CU TEMA: CE E DRAGOSTEA?

SPRE SURPRIZA CERCETATORILOR, RASPUNSURILE AU AVUT O PROFUNZIME PESTE ASTEPTARI.

  1. CAND BUNICA A AVUT UN ACCES DE REUMATISM DE NU SE PUTEA APLECA SA-SI DEA CU LAC PE UNGHIILE DE LA PICIOARE, BUNICUL A FACUT-O PENTRU EA, DESI SI EL AVEA REUMATISM LA MAINI. ASTA E DRAGOSTEA! REBECA, 6 ANI
  2. CAND CINEVA TE IUBESTE, ARE UN MOD DEOSEBIT DE A-TI SPUNE NUMELE, INCAT TI-L SIMTI IN SIGURANTA IN GURA LUI! BILLY, 6 ANI
  3. DRAGOSTE E CAND MERGI LA RESTAURANT SA MANANCI SI DAI TOTI CARTOFII PRAJITI CUIVA FARA SA-I CERI NIMIC IN SCHIMB! CRISSY, 6 ANI
  4. DRAGOSTE E CAND FACI PE CINEVA SA ZAMBEASCA, CHIAR DACA E OBOSIT! TERRY, 4 ANI
  5. DRAGOSTE E CAND MAMA PREGATESTE CAFEAUA TATII SI IA O GURITA SA VADA DACA A IESIT GUSTOASA . DANNY, 7 ANI
  6. DRAGOSTE E CAND SPUI UNUI BAIAT CA E FRUMOASA BLUZA LUI SI EL VINE DE ATUNCI NUMAI CU BLUZA ACEEA . NOEL, 7 ANI
  7. DRAGOSTE E CAND CATELUSUL TAU ITI LINGE TOATA FATA DESI L-AI LASAT SINGUREL TOATA ZIUA! MARY-ANN, 4 ANI
  8. CAND IUBESTI, GENELE TALE FLUTURA IN SUS SI-N JOS SI DE SUB ELE CAD STELUTE! KEREN, 6 ANI
  9. DRAGOSTE E CAND MAMA-L VEDE PE TATA PE WC SI NU I SE PARE SCARBOS! MARK, 6 ANI
  10. CAND NU IUBESTI E INTERZIS SA SPUI “TE IUBESC!”; DAR CAND IUBESTI TREBUIE SA O SPUI MEREU, CA OAMENII UITA! JESSICA, 8 ANI
  11. SCOPUL CERCETARII A FOST DE A GASI UN COPIL CU O INTELIGENTA AFECTIVA DEOSEBITA.
  12. ALESUL A FOST UN BAIETEL DE 4 ANI AL CARUI BATRAN VECIN TOCMAI ISI PIERDUSE SOTIA.
  13. CAND L-A VAZUT PE BATRAN PLANGAND, BAIETELUL S-A DUS LA EL SI I S-A URCAT PE GENUNCHI. MAI TARZIU, MAMA LUI L-A INTREBAT CE I-A SPUS BATRANULUI. “ NIMIC! PUR SI SIMPLU L-AM AJUTAT SA PLANGA!”

Ce stim despre a fi sarac si despre dragoste?