Despre dorinta de a trai…


Sursa poza: aici, gasiti si un articol despre depresie post-partum.

Pornind de aici si de aici …m-am decis, ceva mai repede decat mi-as fi dorit, sa scriu un post despre evenimente din viata personala. Posibil sa considerati ca am luat-o razna despuind propria-mi viata pe un jurnal public. M-am abandonat caracterului meu, greu de schimbat acum la senectute :)), dupa atata vreme de furtuni si ploi, pentru a da putin din gandurile si starile mele, pentru a-i salva pe cei care cred ca niciodata nu-i va atinge flagelul DEPRESIEI sau ca nu se simt nicicum depresivi.

O sa va rog sa aveti rabdare cu acest post, am incercat sa-l scurtez cat de mult posibil. Dar, mai mult, va rog sa nu judecati. Este un post efectiv dedicat celor care nu cred ca este posibil asa ceva. Este dedicat Madalinei dar si celor care au impresia ca nu isi mai revin ever din depresie. Ei, bine, se poate vindeca oricine daca-si gaseste echilibrul, daca isi gaseste optimismul, daca se tine de un regim alimentar sanatos si, mai ales, daca are suportul moral din partea celor apropiati. Este despre o depresie care depaseste situatia simpla a nasterii, este una care ma va urmari permanent pana la sfarsitul vietii…

Inainte de toate vreau sa lamuresc cateva aspecte, pe care unii nu cred ca le-au observat: sunt sincera pana la prostie, nu imi place sa vorbesc despre lucruri pe care nu le cunosc, nu imi place sa ma arunc in discutii competitive (de genul: eu sunt mai amarata decat tine sau eu sunt mai suparata decat tine sau…bah eu stiu mai bine decat altii), desi, pentru unii asa ar parea, revin si spun ca nu comentez despre lucruri pe care nu le cunosc, dar, mai ales, traiesc cu sufletul fiecare eveniment din viata mea sau a altora, nu trec cu nepasare pe langa ceilalti fara sa fiu convinsa ca am facut absolut orice ca sa ajut pe celalalt.

De la nasterea lui Stefan m-am pricopsit, fara sa vreau si fortata de imprejurari (un eventual deces) cu o histerectomie. Defapt doctora a fost mai puternic afectata decat mine de aceasta interventie. Dar am sa explic ce inseamna aceasta caci nici eu nu stiam si vad ca nici altii nu au idee. In primul rand operatia reprezinta eliminarea partiala (sau toatala) a organelor genitale, respectiv uter, col uterin si un ovar (din cauza unui fibrom nenorocit la ovar si un uter defect din nastere), cum s-a intamplat in cazul meu. In al doilea rand aceasta inseamna medicamentatie homonala. Insa eu n-am avut nevoie sau voie, never mind. Important este ca nu am luat nimic si, pana la urma, nu aceea conteaza intr-un final. Ci psihicul. La nivel mental totul se desfasoara alert spre autodistrugere, asa cum se spune in popor, devii depresiv. Depresia este cel mai periculos flagel. Daca aveti impresia ca e o gluma proasta nu va zic ca va inselati ci nu doresc nimanui sa fie macar atins de asa ceva.

Eu nu aveam habar ce ma asteapta pana intr-o zi, cand am intalnit o doamna, care mi-a explicat discret (caci un asemenea subiect este TABU din multe puncte de vedere) ce se intampla cu mine. Aveam deja cateva semne clare de depresie, asta dupa cateva luni de la nastere (deci retineti in timpul lauziei n-aveam nici pe draq), care s-a prelungit pana aproape de varsta de 1 an a lui Stefan, cand am luat taurul de coarne si mi-am impus un alt stil de viata, o alta mentalitate, mi-am trasat o cale clara pentru a-mi readuce optimismul de care aveam nevoie mai mult decat de orice altceva.

Dupa cateva luni am mers si la doctora pentru a-i pomeni de durerile din zona unde-mi lipsea acel ovar. Aderente imi spunea ca sunt. Ceva normal pentru aceasta operatie. Trebuia doar sa imi intaresc organismul cu un regim sanatos alimentar dar, in mod special, sa dau kilogramele jos. Asa ca am slabit pe motive medicale. Durerile au disparut. Tot atunci doctora mi-a dat numarul de telefon al unui doctor psiholog. Atunci n-am inteles care-i ideea acelui psiholog in peisaj. Chiar n-am inteles. De ce? Ma tot intrebam.

Dar am intalnit-o pe doamna de care pomeneam mai sus. Tot cu o operatie de histerectomie facuta cu multi ani in urma (doamna are, sa zic cu aproximatie, 70 de ani), impreuna cu o prietena foarte buna. Se pare ca prietena a murit dupa 10 ani de la operatie pentru ca i-a cedat mecanismul psihic. Mintea ei n-a putut sa suporte ideea ca nu mai este femeie pe de-antregul. Pe atunci, ca si acum, barbatii aveau multe prejudecati legate de aceasta interventie, de reactiile acesteia in timp. Caci mai intervine si lipsa de libido la femeie. Insa aceasta problema se rezolva cu multa intelegere in conditiile unui fond psihic bun, nu depresiv caci acela agraveaza si mai tare situatia.

Femeia se simte goala inauntru si din ce in ce mai pustiita la nivel mental astfel ca organismul cedeaza si el putin cate putin. Este o vorba in popor: capul face, capul desface. Depresia isi face loc pana mori de propria mana sau din pricina neglijentei cu care iti tratezi boala, aciuata, acolo, in locul cel mai vulnerabil: mintea.

Depresia poate fi dusa pe picioare multa vreme fara sa stii ca o ai. Poti sa crezi ca este astenie de toamna/primavara, sa crezi ca ai momente mai proaste din cauza oboselii, durerilor de cap de la curent sau mai stiu eu ce, sa zici ca e lauzie sau chiar sa negi existenta ei doar pentru ca nu mai ai timp sa te preocupi de propia ta persoana, dand vina pe nasterea copilului tau sau pe altele.

Dar exista intr-o masura mai mare sau mai mica. Poate ca nu, poate ca da. NUMAI VOI STITI. Tot ce trebuie sa faceti e sa va studiati atent, mai ales daca sunteti mame, si sa va dedicati voua. Nu este egoism ci un semn ca aveti dorinta de a trai sanatos.

Iata cateva semne:

– aveam ganduri din cele mai negre;

– nervozitate necontrolata;

– paranoia;

– o posesivitate puternica;

– nevoia de a ma ascunde de lume;

– pesimism crancen;

– durerile de cap, despre care am pomenit si in alte ocazii;

– ma agitam permanent;

– ma irita orice gest sau vorba;

– nu ma mai interesa nimic (spre finalul perioadei de depresie);

– eram convinsa ca sunt nedorita, ca sunt o schimonosire a naturii;

– mi se parea ca nu sunt demna de propriul meu copil;

– mi-era teama sa nu-i fac rau (dar nu asa cum simte orice mama, era ceva care depasea normalul, imi imaginam diverse scenarii groaznice demne de filmele horor);

– imaginarul unei eventuale morti a mea cocheta cu mine si constientul meu; ce m-a oprit? copilul si dorinta mea de a trai; dar imaginatia era la modul la care crestea in mine ideea ca moartea e ceva natural, minunat; va imaginati cum e sa ajungeti acolo? asta mi-a pus capac si am inceput sa fac marea schimbare;

Multe s-au petrecut in acea vreme. Insa cel mai radical moment a fost pornirea mea a a-mi crea spatiul meu de lucru, un colt de fericire, macar atata cat sa ma desprind usor usor de gandurile care ma subjugau intru-totul si puneau stapanire pe mine. Imi amintesc cat ma rugam de sotul meu sa stea cu mine. Pe mama, pe tata si pe mama soacra. Eram disperata sa nu fac ceva necugetat. Insa nu reuseam sa le explic acel „de ce” pentru ca mi-era teama. Toata lumea imi repeta ca sunt puternica. Si, daca nu o spuneau, asta se intelegea.  Un om care-ti cere ajutorul nu e bine sa stea singur. Cum spunea si Mircea Badea aseara, faptele sunt diabolice. Chiar asa le pot defini si eu. Iti ia, nu Dumnezeu, mintile, ci diavolul. Nu sunt o credincioasa si nici nu ma prea duc la biserica (Doamne iarta-ma!) dar imi amintesc ca-mi faceam semnul crucii dupa fiecare fantasmagorie a imaginatiei mele bolnave si imi tot repetam ca nu mi se va intampla asa ceva. Aveam incredere tiotusi in ceva si acel ceva era Dumnezeu insa azi am convingerea ca aveam incredere in MINE.

Tin sa pomenesc si de hipotiroidia, de care sufeream de ceva vreme, inainte de a afla ca sunt gravida. Aici am intervenit repede cu tratament dupa ce am facut analizele si pe care l-am continuat, la sugestia doctorului, si in timpul sarcinii (euthyrox). Sufar de un suflu sistolic de ani buni. De la acesta vin durerile de cap, de care am scapat oadata cu marea mea schimbare. Totusi mai revin, din cand in cand, doar atunci cand consum pepsi sau cola (invariabil).

Marea schimbare a constat in crearea acestui blog (in septembrie anul trecut, chiar inainte cu 3 zile de ziua mea de nastere). A fost altul motivul acestei porniri. Incepusem sa lucrez in Pinnacle. Imi ocupa mintea si timpul atat de placut ca nici n-am simtit cum trece iar eu imi reveneam psihic incet incet. […] Apoi am cunoscut cativa oameni aici, pe blog. Oameni interesanti. Chiar si pe facebook, unde dadeam cu tupeu la un joc destul de cunoscut: farmville. Nimeni nu stie cat de mult a insemnat pentru mine aceasta lupta cu mine si cat de mult m-ati ajutat VOI. Va spun acum (si in special lui Dan Dumitran) ca razboiul cu blogul, incrancenarea mea de atunci de a scrie, de  a schimba mereu ceva, de a duce atatea lucruri in carca, se datorau nevoii mele de a ma desprinde de acea depresie. Nu puteam sa imi deschid sufletul in acea vreme pana nu simteam ca m-am vindecat. Ajunsesem sa ma hranesc din vietile voastre, din trairile voastre, din puterea sau neputinta voastra…nu ma mai puteam opri. Pana organismul meu a cedat de atata oboseala (unii cred ca-si mai amintesc cand am lesinat si m-am lovit la cap puternic din cauza cazaturii). Nici atunci n-am considerat ca trebuie sa ma opresc din bloguiala desi mintea mea se vindecase demult. Am continuat, mai timid, dar am facut-o. M-a condamnat lumea, posibil, atunci dar aveam nevoie de voi, aveam nevoie de MINE. Azi am o dorinta mai mare de a trai, de a sorbi din fiinta voastra, asa cum o gasesc pe hartia virtuala. Va multumesc inca o data tuturor (in primul rand, insa, lui PaulMihaelei si lui Dan, fara suparare, caci ei au venit de la inceput pe blogul meu si mi-au sprijinit scrierile, uneori, aberante).

Anunțuri

47 de gânduri despre „Despre dorinta de a trai…

  1. Deseori, echilibrul revine in forta tocmai din experiente ale dezechilibrului psihic. Sau cum s-o numi el. Impresionant tot ce ai spus, caci concluzia enuntata in titlul postarii deja, este arta supravieturii noastre interioare. Pe masura ce am citit aceste randuri, am realizat cu fiecare cuvant, macar in parte, starile pe care le-ai trait si le mai traiesti. Toti avem anumite stari, provocate de propria noastra existenta. In 1999, august, a survenit pe neasteptate, primul si nici astazi justificatul divort. In urma cu cateva luni, al doilea. De mine e vorba, of course. Intre timp, am avut o pareza faciala periferica, o alta paralizie, temporara si doua cica preinfarcturi. Dar nu despre asta vreau sa iti povestesc, Dana. Ceea ce vreau sa iti spun este ca in acest moment, dupa ce am avut totul si am pierdut totul ( sanatate, familie, casa, etc), sunt mai sanatos ca niciodata si am cele mai mari realizari din viata mea. Stii, uneori renastem din lacrimi, din durere si din suferinta. Am spus asta si altora. Dar dincolo de ele, se afla acel curcubeu al vietii care intotdeauna rasare in vietile noastre, ca un dar Dumnezeiesc. Si tu ai curcubeul tau.
    Cu drag, Adi.

    • Iti multumesc din suflet pentru comentariul tau. Azi noapte, la o ora dupa ce am publicat articolul, am revenit pe blog cu gandul sa sterg postul dar am gasit gandurile tale si mi-am dat seama ca n-am gresit publicandu-l pana la urma. M-ai incurajat, mi-ai impartasit cateva experiente nefericite din viata ta (imi pare rau ca ai trecut prin foc dar inteleg ca asta te-a intarit pentru urmatoarea etapa din viata…mai buna, ca ti s-a pavat un drum al intelegerii superioare fata de lucrurile pe care le-ai dobandit din lacrimi). Imi pare bine ca te-ai ridicat si ma bucur enorm ca ai venit aici, in universul meu, imi pare bine sa te cunosc. 😉
      Numai bine, Adi! Te mai astept pe la noi.

      • Multumesc ca mi-ai acceptat amicitia pe Facebook. O sa mai vin de aici. Cat priveste mailul trimis, o sa iti raspund imediat la el. O zi cu mult soare in viata si in suflet sa ai.

      • Am adaugat blogul tau la blogroll pe langa amicitia de pe facebook. Sa spun sincer, pe facebook am rarit navigarea pentru ca este din ce in ce mai scurt timpul pentru mine. Insa aici ma gasesti mai mereu. A ramas singurul loc unde mai salasluiesc cu placere. 😉

  2. M-ai lasat fara cuvinte, sincer.Si nu pentru ca ai avut depresie ( am avut si eu dupa nastere, vreo 3 saptamani una acuta rau si vreo alte 8 luni alta mai soft )ci pentru felul curajos in care ai expus asta pe un blog public.Toata admiratia mea danuta si numai bine, Stefalberi are nevoie de mama si asta e mai presus de orice pe lumea asta.Pupici si mare grija!

    • Nu doream sa te las chiar fara cuvinte. :)) Fiecare trecem prin momente neplacute, urate, nenorocite si ne este teama de ceea ce putem deveni daca nu cadem in picioare, in cadere libera. Ne este teama de judecata la care suntem supusi adesea de cei din jur. Mai grav este ca cei apropiati sunt mai periculosi decat altii in acest proces.
      Este important sa recunosti si sa nu te sperii de ceea esti. Sa iti fie teama si sa fugi de ceea ce poti deveni. Insa fuga nu trebuie tradusa prin sinucidere, niciodata (ca sa nu ramana gapsuri in exprimare :)) Si-ti spun asta pentru ai pomenit de faptul ca si tu ai avut o depresie mai serioasa 3 sapt si apoi mai „soft”. Ma bucur ca ti-ai revenit si tu. Sunt momente cumplite…
      Multumesc Amira, pentru cuvintele tale. Te pupam si noi.

  3. Frumos. Incurajant. Intens povestit, relatat, scris.

    Cred ca toti avem stari nu tocmai fericite, toti intram intr-o depresie mai severa sau doar una usoara, care poate a fost creata cu buna stiinta, dar multi trec peste acele stari, multi isi revin si chiar au o viata mult mai frumoasa dupa ce ies din acea stare de depresie.

    Va urma si la mine pe blog un astfel de articol, dar nu-mi voi povesti viata, tot despre depresie si forta de a sari peste sau imposibilitatea de a manevra situatia.

    Insa, totul e bine, cand se termina, cu bine, nu? 🙂

    • Multumesc din suflet, Pavel, pentru aprecieri dar si pentru prezenta ta din ce in ce mai accentuata pe blog. Imi face mare placere prezenta ta. Intr-adevar dupa ploaie apare si soarele pe cer ca sa ne incalzeasca inima mai tare decat inainte.
      Abia stept sa citesc acest post.
      Este nemaipomenit, iti spun, devii alt om, ceva mai increzator, mai puternic, mai complet. 😉
      Numai bine, Pavel. Te mai astept in camaruta mea cu ganduri.

  4. Ești o luptătoare și te admir pentru asta. Mă regăsesc în multe din stările tale și nici măcar nu am copii 😛 Să înțeleg că o să fie și mai rău? 😦 Cât despre blog, m-a ajutat foarte mult să trec mai ușor peste toate pierderile suferite, materiale sau sufletești, am întâlnit oameni minunați care au fost alături de mine și îmi pare rău că pe unii i-am rănit tocmai pe fondul acestor stări… Îți mulțumesc mult că ești cu sufletul alături de mine. Te îmbrățișez cu mare drag! Pupici!

    • Tocmai, Miha,ca nu are legatura direct cu momentul nasterii. Depresia mea (n-am vrut sa o lungesc prea tare povestea) tine de noua mea structura anatomica. Pentru ca asa a vrut Cel De Sus sau asa mi-o fi fost soarta, eu trebuie sa o combat tot restul vietii, insa toata treaba tine de, cum spuneam, de cap. Lupta trebuie data la modul la care viata ta devine monotona, cel putin mental. Deci eu am nevoie de „adrenalina”, am nevoie de activitate, cel mai tare de cate un tel pe care trebuie sa-l ating cu orice mijloace. Atata timp cat mintea mea este mobilizata pe o tinta fixa, atata timp cat ma relaxez vis-a-vis de viata, la modul general, si ma eliberez de stresul cotidian, n-am absolut nici o problema. Ca sa ajungi acolo sufletul tau trebuie sa se echilibreze, mintea trebuie sa fie la unison cu sufletul. Trebuie sa faci haz de necaz, asa popular spus.
      Imi pare rau ca s-a rupt acea legatura tocmai, cum spuneai, din pricina acestor stari. Sunt convinsa ca persoana din poveste va sti si va intelege ce s-a intamplat. Fiecare infruntam furtuni sufletesti. Si avem nevoie de cate o oaza de intelepciune din partea celorlalti.
      Multumesc si eu, Mihaela, te pup dulce.

  5. Dorinta de a trai se vede si din faptul ca in primul rand ai curaj sa recunosti ca ai o boala, ca esti bolnav, asa cum ai facut tu la vremea respectiva.E clar(celputin pt mine), ca in momentele in care ai in cap ca nu mai vrei sa traesti sau ca nu esti acceptat asa cum esti, mintea iti este posedata de diavol.Sa nu uitam ca si diavolu are puteri la fel de mari ca si D-zeu, dar in cazul tau, eu cred ca D-zeu te-a inzestrat cu o minte sanatoasa.
    Multumesc ca ne impartasesti din trairile tale,chiar daca sunt mai putin placute,sau mai mult placute, ne face bine sa stim ca exista oameni care traiesc ca si noi, simt ca si noi, iar acest lucru ne da puterea sa mergem mai departe, de fiecare data!
    Intr-o zi trebuie sa povestesc si eu, problemele care le am cu jocurile de noroc…:)
    Te pup Dana si o zi faina!

    • Multumesc tare, Mio, pentru vorbele tale. Cred ca cineva acolo sus ma doreste in viata ori ma iubeste prea tare sau poate ca toata forta vine din mine, prin autosugestie. Posibil ca vei observa ca increderea in Dumnezeu eu o traduc a fi legata de MINE.
      Ma bucur acum ca am facut aceasta spovedanie pe blog pentru ca observ ca multa lumea traieste, intr-o masura mai mica sau mai mare, la fel ca mine. Puterea romanului sau a omului, in general, vine din uniformizarea sufletelor tuturor celor care simt si traiesc aidoma.
      Chiar te rog. Poate reusesti sa transpui intr-o poezie. 😉 Poate ar trebui sa faci o metamorfozare de vicii: din cartofor in…gaseste tu ceva mai putin periculos. 😉
      Te pup si eu cu drag.

  6. Acum cred ca ai ajuns in faza finala de vindecare, odata ce ti-ai deschis sufletul oricarei persoane care intra aici si citeste. Te felicit ca ai reusit sa duci la capat si sa publici acest articol. Din pacate, la noi in tara, nu exista nici un fel de ajutor pentru oamenii care sunt in impas sa ii zicem psihic, mental. Multi nu au curajul sa se duca la un psiholog, ceea ce e o imensa greseala. Trebuie doar sa gasesti un psiholog bun si nu o domnsoara care a facut si ea o facultate de dragul de a se numi psiholog. Important este sa avem forta sa cerem ajutor, asa cum ai facut tu 🙂
    Te pup cu drag si imi pare rau ca ai trecut prin atatea 😦

    • Am ajuns, Sanzi, sa recunosc starea mea de depresie, sa fiu sincera cu mine, in primul rand. Mai mult sunt multumita de mine si de ce am realizat in acest rastimp. E mai greu cu oamenii care citesc, unii inteleg, asa cum sunteti voi, altii nu. A judeca pe altul inseamna sa arunci cu pietre in propria ta persoana, asta e deviza mea mai noua. 🙂 Insa, pana oamenii reusesc sa inteleaga depresia sau orice altceva, judeca si judeca aspru. Teama asta inca nu o pot alunga, nu tine de mine ci de prejudecatile si mintile usor sarace in experiente de genul acesta dar si in altele. Teama asta o pot extrapola la ideea pe care tu ai expus-o: cea a vizitei la psiholog. E mare pacat sa fugi pe prima usa care ti se deschide decat sa incerci sa o deschizi pe cea care te va ajuta sa te regasesti pe tine.
      Si eu te pup, Sanzi si-ti multumesc din suflet.

  7. Stii ca nu citesc posturi lungi. Ei bine, asta n-a fost lung. Am avut o ruda care in urma histerectomiei a dat-o pe alcool, dupa care a plecat sa se odihneasca un pic mai mult… Felicitari tie si felicitari celor din jurul tau. Cred ca cei pe care ii ai aproape in memente de acest fel au principalul rol in astfel de situatii, si stii, o spun din experienta. Si daca-mi permiti un sfat pe care mi la dat si mie cineva pe la douazecisi… de ani: cate vieti ai? Una, da? Traieste-o!

  8. Pingback: Tweets that mention Despre dorinta de a trai… « Slalom printre cuvinte's Blog -- Topsy.com

  9. O Dani!! Esti o luptatoare! Bravo! Citind exceptionala ta postare, mi-au venit in mine niste versuri:
    …” Că-s ţarcuri, gratii şi spini? Ce-ţi pasă?
    Treci peste ei. CEI TARI ÎNVING !”
    Ar fi multe de spus în susţinerea celor povestite de tine, dar… of! Timpul! Poate intr-un mail.Acum vreau sa-ţi spun doar că ai marele noroc de a-ţi fi păstrat un ovar şi chiar dacă această glandă sexuală este un organ pereche, faptul ca ti-a rămas unul, acesta îşi va continua rolul de glandă endocrină, care, prin hormonii produşi (estrogenii)va continua să determine caracterele sexuale secundare şi să joace un rol deosebit în realizarea tipului constituţional feminin, deci, în cazul tău caracterele feminităţii se păstrează. Si încă ceva, foarte important: libidoul nu dispare nici in cazul histerectomiei totale. Deci daca nu mai există, cauza este pur de natură psihică. Nu se face sex nici cu uterul si nici cu ovarele ! Vaginul este cel implicat. Te rog discută problema cu ginecologul tău.
    Am scris pe blog fiindcă este bine sa stie si femeile si barbatii ca o histerectomie nu afectează apetitul sexual.

    • Multumesc frumos pentru versuri si cuvinte, dna Aurora.
      Asa mi s-a explicat la acea vreme de catre doctora mea. Sincer libidoul n-a fost deloc afectat si asa m-am convins ca nu are nici o legatura cu operatia in sine. Pe aceasta tema n-am zabovit prea mult pentru ca nu am ce sa povestesc din moment ce nu exista traume. Eu consider ca E de vina propagarea unei informatii eronate privitoare la acest segment medical, din pacate. Iti multumesc ca ai accentuat opinia mea personala referitoare la sexualitatea femeii dupa histerectomie. Este periculos ca lumea a sedimentat o informatie fara argumente medicale, din pacate totusi si din vina medicilor care nu dau multe date despre acest aspect. Nu am auzit discutandu-se despre histerectomie la teveu, nici in ziare, nici pe net. Poate n-am nimerit unde trebuie. 🙂

  10. si acum revenind la subiect, da, e foarte greu. situatia actuala ar duce in depresie si pe cei mai puternici oamenii. dar stii, in mod ironic totusi, ce ii salveaza ? propria prostie ! daca ar fi mai destepti, ar intelege mai multe, si astfel ar innebuni cand ar vedea cate se intampla….dar in prostia lor, sunt fericiti..teoretic…

    • Alin, stai nitel si nu sari…:)) in primul rand hai sa nu jignim pe nimeni totusi. In al doilea rand eu zic asa: ai grija ce-ti doresti. 😉 O asemenea afirmatie e rascolitoare cel putin pentru mine. Fericirea nu exista, asa zic eu. Ti-o croiesti, o cosi, o migalesti pana se apropie de ce ti-ai imaginat. Si faci asta ca sa nu innebunesti de durere. E adevarat ca ce se intampla in tara este de neconceput si, mai ales, de neacceptat dar nu trebuie sa devii „destept”, alunecand pe partia depresiei (si oricum nu prea se leaga de adevarata boala despre care dicutam). Depresia nu este un fapt de dorit ci de neacceptat asa cum este si situatia din tara. Ai optiunea plecarii, asa cum discutam mai devreme. Dar ca sa pleci din tara, capul tau, care trage, trebuie sa fie limpede caci pe afara nu te baga nimeni in seama daca esti depresiv. Aaaa, vrei sa spui esti revoltat si amarat, sau suparat, dar nu depresiv. Deci sper ca te-am lamurit. 😉

  11. Bravo pentru curajul tau de a vorbi despre situatia ta , Dana!Nu stiu cate persoane ar putea sau ar vrea sa destanuie cazuri similare cu al tau, poate din orgoliu , poate din cine stie ce motive , dar sunt convinsa ca multi dintre noi traim situatii asemanatoare pe care insa nu le vrem discutate si implicit tratate.Caci a te vindeca este insasi puterea de a recunoaste ca ai o problema.E mult de discutat pe tema asta…Bravo pentru curaj.Pup

    • Multumesc tare, Danutule. Asa este! Vinderarea incepe de la punctul in care te privesti sincer in „oglinda”. Este mult de discutat. As fi vrut sa scriu mult mai mult dar as fi largit postul prea mult. PUpic dulce.

  12. Nu pot sa spun ca stiu exact prin ceea ce ai trecut, dar si problema mea cu depresiile este cam asemanatoare.

    Ai vorbit foarte frumos si despre cum te-a influentat blogul intr-o imbunatatire psihica si cate beneficii ai facand acest lucru.

    Desre treaba cu depresia, recunosc ca si eu am avut, poate inca mai am, dar ce e important este ca vreau sa ma schimb. Am descoperit oamenii care apreciaza fiecare clipa a vietii, care traiesc viata inconjurati de buna dispozitie si fericire. Ai dreptate, de noi depinde daca vrem sa dispara aceste depresii sau daca vrem sa ne lasam macinatii pana la epuizare.

    Cu privire la problema medicala pe care ai avut-o, sper sa treci cat mai repede peste acest moment si nu uita sa te bucuri de lucrurile marunte. Alea iti fac deliciul vietii si iti aduc fericirea

    • MUltumesc din suflet, Cosmin pentru cuvintele tale dulci. Stiu prin ce ai trecut si tu, sigur a fost o depresie. E important sa existe un fond sanatos psihic pentru a depasi boala. Depresia nu trece asa cu una cu doua. Va exista mereu o lupta cu tine pana la sfarsitul vietii, din pacate. Ca exista din motive medicale, ca in cazul meu, ca exista din cauze legate de stres si viata cotidiana, ea trebuie mereu combatuta cu perseverenta. Dar, cel mai important, este ca tu singur sa lupti altfel sansele sunt mici sa te vindeci.
      O sa trec, asa cum am trecut si de altele. Lupta asta indarjita poate sa aduca multe lucruri bune. Si sa ating mereu telul propus. Asta e motivatia cea mai puternica. Pe langa optimismul cu care incerc sa privesc viata.

  13. Intai de a se „pune” linkuri, ar cam trebui tu, draga Pishti, sa „pune” putin burta pe invatarea limbii romane… Stiu ca esti un pic mai ungur, dar avem noi destui pitiponci care o stalcesc, saraca de ea….

    • Alin, esti ca o bomba cu ceas!
      A gresit si el o data in viata lui de bloguit. :)) Ca, sa stii, te face la gramatica. E un baiat foarte destept. 😉 A vrut sa scrie link. Posibil sa fi rectificat si sa fi uitat sa modifice si restul. Simple as that. Mi se intampla si mie, adesea. 😉

    • Iti imaginezi ca, dupa atata vreme de bloguiala, am facut multe selectii si preselectii, ca sa strang atatia oameni dragi. Fiecare are defectele lui, incusiv eu (adesea mai mult decat altii), compensate cu varf si indesat de calitati nemaipomenite. Treaba cu greselile gramaticale nu le pun decat pe seama oboselii sau grabei cu care comentam sau postam pe blog. Nu este nimic mai urat decat sa fii prost. Asta e o treaba pe care nu o tolerez. Asa cum nici ipocrizia nu o inghit. 😉

  14. ma face, auzi….poate ma face sa rad, dar la altceva in veci nu are sanse sa ma „faca”…te asigur….cel putin, la gramatica sigur nu. nici daca ar trai vreo 5 vieti.

    • Te pup, Adeluto, stiu ca esti cu sufletul langa mine. Chiar daca nu vorbim te simt. Ai o inima imensa.
      Am fost calita devreme, am luptat mai mereu singura si poate de aceea ma agat de viata cu strasnicie.
      Multumesc din suflet. Stiu si nu voi ezita sa iti cer ajutorul, daca am nevoie. 😉
      Sa inteleg ca v-ati intors din vacanta. V-ati remontat? Ca sa luati criza in piept mai cu foc?! 😉

    • Ei, nu, au fost in tarisoara noastra, in vacanta. Stiu, pare ciudat, avand in vedere ca Romania, din cate auzim mereu, nu prea mai are de oferit. Insa exista locuri frumoase si imposibil de uitat. Romania, in salbaticia ei, este mai frumoasa decat alte tari. Sunt doar oamenii care o fac urata. Nu toti, desigur.

  15. ce e mai frumos?
    1. sa stau aici si nu am ce lucra de vreo 2 ani?
    2. sa plec si sa castig minim 1000 E pe luna?

    Ia sa vad, ce zici ca e mai „frumos” ?

  16. Buna ,
    Am citit cu atentie povestea ta,multe dintre femei la un moment dat sufera de asa ceva,am inteles ca ai un copilas micut si frumos ca o raza de soare aducator de iubire si speranta.

    Ma pun in situatia ta si as gandi asa..intai mi-ar veni in minte ce medicamente oare exista pe baza de medicina naturista care m-ar putea ajuta,apoi mi-as aduce aminte ca am un copil si el nu are nici o vina ca am hotarat sa il aduc intr`o lume rea si rece daca nu i-as fi aproape .
    Aproape inseamna nu doar material,ca nu asta conteaza ci sufleteste sa simte ca acel ajutor pshihic de a trece mai departe in orice situtie,dar pentru asta trebuie sa te impaci cu situatia actuala si sa treci mai departe.
    Ai o cana daca se umple trebuie sa o versi mai intai ca sa o poti reumple asa si in viata ,treci peste ,gandeste in viitor,lasa trecutul.

    Asa si cu situatia asta impaca-te cu ideea,accepta=te asa cum esti si mergi mai departe de dragul copilului.

    Nu esti cu nimic mai prejos ca alta femeie,cine gandeste asa inseamna ca nu este intreg la minte.
    Ai un copil pune accentul pe el,cresti impreuna cu el,transpune-te in pielea lui si ai sa vezi cat de mare nevoie are de tine sa ii fi aproape sa te joci cu el,el nu il intereseaza ca in lumea barbatilor prosti „nu mai esti femeie” el te apreciaza asa cum esti,mamaica lui scumpa..doar atat ,mamica lui draga.

    Ai hotarat sa faci acest copil ai datoria morala sa fi puternica,sa lupti ,si putin sa iti pese de ideea ca altii(barnatul) ar gandi altceva.

    fi puternica!! pentru el!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s