Va fortati copilul sa vorbeasca?


Scriam intr-un articol recent ca omisesem sa mai scriu si despre fi-miu…insa vreau mai degraba sa va dau o alta tema de reflectat (caci asta e si scopul acestul blog ;)). Tocmai ce discutam cu o prietena ieri la telefon despre copii si momentul in care incep sa vorbeasca. Si mi-am dat seama ca am uitat sa abordez tema asta destul de importanta pentru dezvoltarea copilului fiecaruia.

Cineva ma sfatuia sa-i alcatuiesc baiatului „baia de cuvinte”. Doamna respectiva este logoped si unul foarte bun dealtfel. Avea mare dreptate. Orice faci prin casa, afara, in vizita, ca speli vasele, ca intinzi rufele, ca stai la masa, ca discuti cu altcineva, e indicat sa vorbesti cu copilul tau, adica sa-i explici toate actiunile tale, sa-i explici ceea ce faci sau spui unui alt interlocutor cu riscul de a te intrerupe. Pentru el este esential sa absoarba orice informatie.

Cat despre fortarea copilului sa vorbeasca mi se pare un bullshit. Copilul evolueaza in ritmul lui. Nu trebuie fortat, nu obligat, nu obosit cu galagie si stres inutile. Nu pomenesc de palme sau alte metode de violenta aplicate in acest caz. NEVER, EVER sa va folositi de violenta pentru a-ti obliga copilul sa evolueze mai repede decat doreste el.  Am cunoscut cazuri de copii – genii fortati sa creasca pe repede inainte care, ajunsi la o varsta extrem de importanta din multe puncte de vedere (la etapa liceului), au luat-o pe aratura: au renuntat la scoala, au renuntat la lectiile suplimentare de educatie muzicala si altele, lucruri in care parintii au investit, nu doar bani, ci atentie, timp, rabdare. Acei copii, acum la varsta inaintata, dupa ce au reluat scoala mai tarziu decat altii si au ajuns sa profeseze o meserie care nu se preta la statulul si inteligenta acestora, regreta enorm.

Vreti sa aveti un copil care va uraste pentru ca i-ati furat copilaria?

A, da, cand creste si gasiti lacune in cunostiinte, scoala pare a fi un loc al groazei pentru copilul tau si chiuleste in disperare, daca se apuca de unele si altele nocive sanatatii si viitorului lui, atunci trebuie sa interveniti. Dar inteligent. Nu cu forta, nu cu paruiala, nu cu diaree verbala. Aici inca nu am ajuns dar, Doamne ajuta, sper sa pot veni cu sfaturi si, eventual, cu un indreptar de educatie adolescentina. :))

Dar pana atunci importanti sunt cei SAPTE ANI DE-ACASA!

Anunțuri

14 gânduri despre „Va fortati copilul sa vorbeasca?

  1. Consider ca niciodata nu trebuie fortat un copil.Indiferent ca e vorba de etape de dezvoltare , vorbire sau educatie.Nu o sa ai rezultate cu forta never, mai degraba cu vorba buna , rabdare si explicatii veridice.Pentru ca sunt ei mici , insa am observat ca recunosc foarte repede minciunile :D.Nu am fortat o pe Daria niciodata la nimic si nici nu o voi face.Fiecare copil are ritmul lui , e diferit de altii , fapt care ii face speciali :).E o vorba adevarata intru totul:”cu rabdarea treci marea”.La noi in casa se aplica intotdeauna sintagma amintita si nu numai in cazul copilului.Pupici.

    • Am venit cu art asta ca sa lamuresc si limitele bataitei de care vorbeam intr-un alt post. La aspectele dezvoltarii copilului, cum este vorbirea, nu intervin altfel decat sa-i dau imbolduri, il incurajez. Cum mai spuneam imi place sa-l las sa mi se urce si in cap daca stiu ca il ajuta sa se dezvolte intelectual. Il las sa-si determine singur ritmul…
      Chiar ca faci multe cu rabdarea. Imbratisari, Dani.

  2. Unul din prietenii mei buni, fara sa il forteze pe baiat sa vorbeasca, are deja propozitii simple coerente cu el la 1 an si 9 luni. Un alt prieten extraordinar are un copil de 4 ani si care vorbeste ceva pe limba lui… Personal nu il inteleg mereu, dar se citeste intelegenta pe fata lui . La amandoi vorbim de familii bune si de 2 extreme, zic eu, ale dezvoltarii copilului.

    La Matei al meu treaba este un pic mai detaliata si o sa va spun ca stie sa spuna caca si la treaba mica si la mare, ca stie mama, stie tata, stie bei-bei, apa, ham, pis pis, si inca o multime de cuvinte. Ca incearca sa ne copieze, dar spectacolul cel mai tare este dat de frazele complexe pe care le exprima prin intonatie, dar fara niciun cuvant normal. Parca ar fi o limba straina. Problema este cand ii spun DA si nu am inteles ce m-a intrebat si apoi trebuie sa ii dau voie sa mearga nu stiu unde. Matei are 1 an si jumatate.

    Sunt impotriva obligarii de avorbi. Dar clar ca ,mereu trebuie sa ne vada compratandu-ne oferindu-i informatiile de care are nevoie si fiind, deasemenea, foarte… cum sa spun… coerenti si sa pastram ceea ce s-a spus o data cu aceeasi valoare. Mereu spunem Multumesc cand ne da cate ceva, dar si cand ne oferim unul altuia ceva (eu cu sotia), mereu spunem te rog, buna ziua, buna seara…ne spunem pe nume ca sa ne stie… Cum sa zic… Incercam sa il tinem intr-un mediu propice invatarii lucrurilor bune. Problema este cand eu ca mitocanu mai scap un „sa te…” si ma opresc inainte de a scoate si cuvantul urat… zambesc nastrusnic si , desi am fost nervos pe ceva, ii spun lui Matei ceva nostim… ca el sa rada si sa nu simta nervii, stressul si gandurile negre si murdare pe care uneori, ca matur, le mai ai fata de ceilalti…

    • Si la noi cam tot asa a avoluat si Stefan (1.8). Cu „mami”, „tati”, „ba” la baie, „tele” la telecomanda, „ao” la alo, „da” (tre sa-l invatam neaparat sa zica si NU:)) si vorbeste muuuult pe limba lui, folosind toate consoanele si vocalele. Ne cearta, ne iubeste (adica ne tine de gat si spune ceva acolo). Incercam sa-l invatam si noi cu formulele de politete. Dimineata, la trezire, ii spunem „buna dimineata” de cateva ori, noaptea: „somn usor”, pe langa cantecelul lui preferat (Edelweiss), fredonat de mine, la care iar maraie ceva pe limba lui. Si sesizez ca intelege si poceste aceste cuvinte sau expresii cu care l-am obisnuit.
      La expresiile alea nepotrivite urechiuselor lui incercam, pe cat posibil, sa nu-l expunem. Insa, cum el sta mai mereu cu noi sau cu unul din noi, s-a mai si intamplat sa le auda, cand era mai mic, asa ca le-am inlocuit cu altele, mai putin vicioase, care suna ouchei.
      Multam de vizita, taticule. Va mai asteptam. Imbratisari.

      • Cu placere, chiar mi-a placut… Si de cand cu cojocarii care sunt o masa turnanta… Eu aveam blogu lu asta mic pitit in constelatia necunoscutilor:)) Chiar credeam ca este singurul:)

        Revenind la subiect… Stie sa si cante. De fapt am un post in care el canta dupa o jucarie… Nu imi venea sa cred… Acum canta si mai fain, dar este greu de prins „on tape”.

        Iar frazele de care spuneam… sunt un intreg roman, dar nu au cuvinte clare… dar intonatie perfecta…

  3. Lucian Blaga a inceput sa vorbeasca la 5 ani.
    Iar de cele rele , tb educat nici sa nu se gindeasca sa se apuce de ele. Daca a incercat o data de doua, trei ori pina aflati voi parintii, e prea tirziu.
    Si pt voi parintii fara probleme azi, cind copiii sunt mici, aflati ca din clasele primare copiii fac lucruri la care niciun cosmar nu va faceti sa va ginditi. Iar acasa sunt sfintzi. Astea sunt lucrurile care le fura copilaria nu palma aplicata de parinti. Evitatzi sa aveti incredere in copiii. Fiti suspiciosi, verificati ce fac, nu credeti tot ce va povestesc.Asa veti avea copii de care sa va bucurati.

    • Multam, Rodica, pentru sfat. Iti imaginezi ca o sa tin cont de aspectul asta. Daca ma uit in urma la istoria mea intr-adevar in copil nu poti avea incredere toatala. Macar sa-i lasi impresia ca exista incredere dar, in penumbra sa urmaresc ce se petrece cu el. 😉

  4. Nu mi-am obligat copilul sa vorbeasca. De fapt la mine in casa se vorbeste in continuu, asa ca fetita a fost mereu tratata (in vorbe) ca un adult fara diminutive si poceli de cuvinte… Acuma nu mai tace o clipa din gura 🙂

    • Exact. Ce bine ca ai pomenit de diminutive. Am omis sa scriu ca un copil nu trebuie invatat sa vorbeasca cu diminutive. Trebuie sa cunoasca cuvantul in forma lui bruta, daca pot sa ma exprim asa.
      Pai, cum sa mai taca cand asta e noua „jucarie”? A descoperit graiul. Sa va traiasca, Nicu. Sa fie sanatoasa si sa va aduca numai bucurie:) Multam de vizita si te mai astept oricand. 😉

  5. 1. aseara, nu mai stiu pe la ce ora, ti-am transmis o leapsa pe poze, mai exact pe o poza, sa postezi cea mai reusita poza pe care ai facut-o. leapsa e facultativa!

    2. pe vremea cand fata mea avea 2,3 ani (acum are 13)am vazut in parc o mamica, sta pe o banca impreuna cu fiica ei de vreo 4 sau 5 anisori, care facea un fel de recapitulare la istorie; ea spunea un eveniment istoric, fata ei trebuia sa spuna anul. recunosc ca am fost impresonata de precizia cu care fetita dadea raspunsul, insa mama aceea mi-a lasat o impresie jalnica, mi se parea de plans.

    • Da, si mie mi s-au parut unele dorinti ale parintilor intrecand masura si transformand un copil intr-o biblioteca ambulanta. Pentru aceea am Google, care si el, dragul, are peste 10 ani….
      Greseala mea, referindu-ma la ce a spus cineva mai sus, este – probabil – ca de multe ori ma pocesc si eu la limbajul lui si ma maimutaresc… Probabil ca asa ne retraim si noi un pic copilaria.
      Da…vreau sa stie multe. Dar va avea timp sa le afle. Nici Romania si nici mapamondul nu vor fi mai sus daca Matei va stii la 3 ani in loc de 10 capitalele, istoria sau mai stiu eu ce bazaconie. Dar am mari sanse ca sa traiasca sanatos si fericit daca il invat sa se fereasca de strada cand nu este insotit, sa respecte lumea din jur, sa nu se ia la bataie dar nici s anu fuga (mi-a placut intr-un film fraza: Niciodata nu incepi o bataie (cearta), dar tu sa o termini) – semnificand clar ca va trebui sa isi stie locul lui umil in societate, dar mandru.

      Ce poate stii un copil la 4 ani ce inseamna anul 2001…daramite 1545?

      • Sa va traiasca puiutul, Bogdan. Am venit de cateva ori pe la voi si l-am indragit pe loc pe Matei. 🙂 Iar tu esti nemaipomenit in ale scrisului. Multumesc inca o data si te mai astept desigur.

    • 1.Abia ce am vazut articolul. Ma apuc de treaba. 😉
      2.In primul rand sa-ti traiasca! Sa va „lumineze” sufletul! Mai ales sa va faca mandri! :)E maricica (n-am stiut ca-i asa mare), sa inteleg ca ai ceva experienta fata de noi, care suntem tot la pampersi.;)
      Ei, uite, de mamele astea ma sperii. Asta inseamna sa fortezi copilul. 😦

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s