Ce suflet avem noi?!


Ma dusei in week-end la tara, undeva la Varbilau, o zona dementiala, aer curat, prea tare pentru mine, care inghit zeci de noxe zilnic. Frumoasa vreme am prins, nu tot timpul dar a mers si-asa. Insa in afara de statul la aer cateva zile n-am facut nimic. Poate cateva poze ca sa marcam bine fiecare moment trait.

Asa ca, la un moment dat, ne-am urcat in masina si-am dat la pedala spre Poiana Brasov, pe care nici acum n-am ajuns s-o vad. Sper doar sa-mi zica cineva ca nu-i mare branza si ca nu-i cazul sa ma ambalez sa ajung acolo. Dar, cum doar barbata-miu ma sacaie sa renunt, na, ca ma ambitionez sa o fac!

Cum n-am ajuns la Poiana ne-am oprit pe drum sa fac cateva poze drumului, catre autostrada, marginita de o padure de-o parte si alta.Apoi lanului de grau din apropiere…

Citeam postul lui ‘mnealui si m-am gandit mult daca sa scriu despre intamplarea acestei calatorii de week-end, respectiv despre intalnirea cu cei trei prichindei…si iata ca scriu pana la urma, lasand la urma o intrebare care m-a urmarit pana azi si, posibil, sa mai fie si zilele urmatoare pe creierii mei.

Facand pozele locurilor am zarit o carare asfaltata, la marginea drumului, care ducea catre o cruce.

Alaturi, asezati intr-o lada, trei catelusi. Sa fi avut o zi sau doua. Mama puilor se agita derutata pe langa noi. Pana la urma a fugit speriata catre inima padurii. Asa ca n-am avut timp sa-i fac o poza sa va arat cum poate sa arate o catelusa…n-ai fi zis ca este mama puilor, arata de parca ea insasi era un pui. Teribila imagine, va zic! Am pus mana pe pui sa vad daca sunt in viata. Cum i-am atins au inceput sa tremure. Cred ca deranjasem spiritele. M-am verificat de mancare prin masina. Nimic. Desigur pentru mama catea. Pentru aia mici n-aveam ce sa fac. Doar sa le pun un cearsaf sa-i feresc de curentii de aer rece. Am luat fiarele alea de pe margini si am asezat cearsaful pe laturile lazii. Cat faceam eu astea toate ma batea gandul sa-i iau la „conac” dar ce naiba sa le fac? A doua zi plecam. Un spray deparazintant n-aveam caci erau plini de paduchi, dar plini…ca a trebuit sa ma dezbrac la bluza ca sa-i verific de probleme. Va zic: aveam lacrimi in ochi cand am plecat. Sotul ma tragea de maneca sa plec, sa-i las ca n-avem cum sa-i ajutam. Pana la urma aveam nevoie si de mama lor…macar le dadea lapte. Dar cateaua …ia-o de unde nu-i…Unde sa-i punem? La curte aveam ceva de mers…iar acolo cine sa aiba grija de ei? Caci oamenii aia abia isi iau un caine la curte. Trateaza cainii de parca-s ciumati.Iar acasa la conac ma astepta Stefan. Il expuneam la cine stie ce boli din cauza micilor paduchi si cine mai stie ce mai aveau. Eram constienta de treburile astea dar e foarte greu…Cand eram mica orice pui prindeam bolnavior trebuia sa-l iau acasa sa-l fac bine. Aveam mereu acasa un spray. Ai mei parinti se pregatisera serios caci stiau ce „pericol” sunt pentru mine. :))

Pe drum iar am plans si am stat cu gandul la ei. Ce-ati fi facut voi?

Si-asa mi-am amintit cum gasisera niste prieteni, alta data, o catelusa pe un drum de munte, plin de gropi, praf si pietris pe alocuri. Plecau de la curtea conacului si se indreptam spre o destinatie aiurea. Noi aveam sa venim ceva mai tarziu pe acelasi drum. Ne-au sunat sa ne zica de catelusa…si cei doi sau trei pui abia nascuti. Pe marginea drumului. Atunci i-am condamnat ca n-au facut ceva. Caci, cand am ajuns noi pe drumul ala, erau morti iar catelusa ii tragea pe toti dupa ea din mijlocul drumului. Va jur ca n-am vazut asa ceva. A stat in fata masinii noastre (noi ne oprisem sa vedem daca mai sunt in viata si sa ii luam, eu eram decisa) sa nu plecam pana nu-i ajutam puii. Ii lua in bot si ii aseza pe margine si scheuna. I-am dat paine si ceva carne. Nu s-a atins de ea. Ne indemna sa luam puii sa le facem ceva…Va jur ca nu mai traisem asa ceva. Atata tristete. Dar nu stiu daca ea realiza ca sunt morti. Nu stiu, zau!

Am concluzionat pe drum, printre lacrimi, ca avem suflete negre…ca suntem prea rationali si asa ne pierdem orice simt de bun simt. Ca mai bine ramanea copil si zaceam in prostia mea, in necunostiinta de cauza si faceam ce trebuia.

Cu cat crestem devenim, nu mai intelepti, nu mai indulgenti, ci obtuzi.

Anunțuri

5 gânduri despre „Ce suflet avem noi?!

  1. Dobitocul de mine, de cand se stie, a crescut alaturi de cel putin un caine care de obicei era ciobanesc german. Cred ca stii, si degeaba iti spun tie, ar trebui sa stie cei ce nu stiu, ca un caine nu spune ca este al omului, ci ca omul este al lui. Numai ca de obicei cainele e un dobitoc… Si uneori mai si moare pentru prietenul lui…

  2. Trista poveste Daniela…
    Astazi am auzit la stiri de o catea care de cateva zie tot aparea pe langa autostrada si politia incerca s-o prinda de frica sa nu faca vreun accident cineva. Cateaua fusese acum o saptamana in masina la stapani cand acestia au avut pe autostrada un accident. In timp de stapanii, un barbat de 73 de ani si nevasta lui au fost grav raniti cainele a fost aruncat prin parbriz si a fugit speriat. Si de atunci isi cauta familia la marginea autostrazii. Ei bine astazi a putut stapanul catelei, desi grav ranit, sa mearga la locul accidentului si a gasit-o pe catelusa pe numele „Roma”. Macar povestea asta s-a terminat bine!
    In ceea ce te priveste…capul sus! Natura are legile ei…este trist stiu…dar nu cred ca ai fi putut face foarte mult pentru ei!

    • Ma bucur pentru biata catelusa. 🙂
      Nimic nu este intamplator si deci n-am ajuns acolo degeaba. Trebuie sa invat ceva din aceasta intamplare. Asta stiu sigur. Poate ca trebuia sa planga cineva si pentru ei, poate ca am facut ceva bun sa le schimb viata… cu asta ma consolez.

  3. Pingback: Tweets that mention Ce suflet avem noi?! « Slalom printre cuvinte's Blog -- Topsy.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s