Semne scrijelite pe tabla vietii…


Cea mai recenta intamplare a fost cea de sambata. Cand organismul meu a cedat fara sa-mi dea ragaz sa cer ajutor.

Iata ca scriam, nu de mult, un articol despre pata care ti se pune frecvent si fara sa ai habar, de cele mai multe ori, pentru ca ajungi sa realizezi ca devii dependent de anumite lucruri, activitati, oameni samd. Am decodificat aceasta manifestare ca fiind una prosteasca. Caci, consecintele sunt din cele grave. Pentru mine acest articol scris la oboseala ar fi trebuit sa constituie un semn. Facem in mod inconstient unele afirmatii  cu un sambure imens de adevar. Care ar fi fost necesare sa ma desfunde din prostie si incapatanarea de a demonstra ca nimic nu ma atinge. Si se pare ca n-au intarziat sa apara si rezultatele…

Probabil unii dintre voi sunteti familiarizati cu diversele forme pe care le iau avertismentele universului, univers care comploteaza cu voi in ideea in care unele dezastre din viata proprie, pot fi evitate.

Exista o increngatura de ipostaze succesive cauza-efect. Pe aceasta linie cauza-efect se disting cateva semne, pe care, daca ai rabdarea si prezenta de spirit, le poti observa si, ca o consecinta, poti dirija efectul intr-un sens pozitiv.

Insa suntem atat de inclogati in propria fericire sau tristete ca adesea semnele ne scapa si ajungem la punctul la care ne intrebam: „De ce eu?”.

Totusi, pe langa avertismentele usoare, de regula, evidente a se petrece cand duci un anumit nivel de trai, exista si cele care par a fi venite dintr-un alt univers. Cele dincolo de intelegerea noastra. Oamenii tin cont de acestea si par sa se precipite si sa reactioneze mai bine, cand este un fenomen inexplicabil, cel care da trezirea.

Visele precognitive, viziunile, diferitele semne, semnale de alarma care apar in diverse ipostaze ale vietii noastre, ca preambul al evenimentelor ce urmeaza sa te copleseasca. Acestea par sa deschida mintea catre fenomenele uzuale, cotidiene si nu numai.

Sigmund Freud a condus cateva studii de caz, pe care le-a notat si le-a intregit in cartea sa „Interpretarea viselor” din 1899.

Viziunile insa au fost de cand lumea. Multi le-au avut si inca le mai au dar putini vorbesc deschis despre acestea.

Iar celelelate semne nu sunt decat evenimente desfasurate aparent aleatoriu dar care fac legatura incontestabil cu evenimentele ce se vor petrece in viata proprie (asa-zise coincidente). Intr-un articol mai detaliat voi face si cateva referiri la evenimente din viata mea pentru da un sens acestora.

La mine insa semnele, desi au fost, mai coerente sau nu, au stat in picioare, dirijandu-ma spre calea cea buna, nu le-am dat importanta imediat caci nu stiam daca pe mine ma vizeaza. Aveam senzatia ca oboseala imi joaca feste.

Prima mea experianta a fost acum cativa ani buni. Ma pregateam sa fiu domnisoara de onoare la o nunta in familie. Cum ma simteam datoare sa ma prezint excelent am dat startul unei cure de slabire. Pana la nunta evolutia mea a fost de la excelent in sus. Astfel ca la nunta lucrurile erau peste nivel de satisfacator, cel putin, pentru mine.

In biserica, la slujba cu pricina, stateam cuminte si ascultam preotul, in picioare. Sprijineam o lumanare si respiram fumul degajat de aceasta cu nepasare. Mi s-a facut somn. Si-am adormit. Mi-era bine. Simteam caldura din toate partile. Mi-era atat de bine. Asemeni Fetitei cu Chibrituri a lui Andersen.

Dar m-am si trezit. Lumea misuna in jurul meu. Cineva mi-a dat un pahar cu apa si zahar dintr-o punga. Altcineva imi masa mainile si trecuse la picioare. Eram vlaguita si simteam intepaturi prin tot corpul. Toti se precipitau langa mine si vorbeau:”Uite mai ca si-a revenit!”, „I s-a facut rau ca n-a mancat! Cu slabitul ei!”, „O fi si asta dar in biserica nu este aer, respira la lumanare, normal ca ti se face rau!”. Apoi m-am ridicat, clatinandu-ma. Si-am intrebat cine se ocupa de lumanare, cine este domnisoara de onoare? Mda, ca doar nu eram de neinlocuit! Oricine poate fi ripleisabal, evident…dar pentru mine nu era chiar asa caci ma chinuisem mult pentru aceasta ocazie.

A doua oara s-a petrecut acasa la parinti. Racisem cumplit si doua zile m-a tintuit virusul la pat. Apoi mi-am recapatat fortele si, intr-o dimineata, m-am decis sa merg la servici. Adoram sa imi petrec timpul printre colegi. Dar a fost odata ca niciodata. Asa ca, eram deja up diz de dimineeata si cu cafeaua la nas, pregatindu-ma sa ma intorc printre living pipal. Discutam verzi si uscate cu mama, cand, ma cuprinde aceeasi oboseala si chef de somn. Fractiuni de secunda au trecut cat mi-am amintit ce-am patit prima data si am reusit sa baigui : „Mama, o sa cad!”. Mama s-a repezit sa ma prinda dar a reusit doar ca, in caderea mea cu capul de masa si alunecand spre podea sa ma directioneze spre canapea. Sperietura mamei, pe care n-am s-o uit, a fost ca lesinul meu a fost urmat de convulsii.

Mama era oricum speriata de mult timp si nu-I trecuse inca. Acesta a fost momentul in care I s-au intors amintirile cu viteza inapoi si s-au razbunat. Se pare ca m-ar fi scapat in cada, cand eram abia un bebelus, plina cu apa, si m-am lovit la cap. M-a scos tata caci mama incremenise. Credea ca ma lovisem asa de tare ca murisem si nu stia ce sa faca. Dar nu moare draqul innecat, nu?!:)

Am fugit la doctor, la Vitting. Acolo era un doctor recomandat de o colega. Cu respectivul dom’ doctor m-am contrazis desigur pe tema afectiunilor mele. Eu ziceam ca am anevrism, el ca n-are a face. Caci aveam si altceva mai vechi si netratat la cap. Pe langa nebunia, cu care m-am procopsit cand am fost scapata in cada, aveam dureri peste tot la capatana asta a mea fragila. Durerile erau atat de viciose, uneori, incat n-aveam stare iar, alteori, cand asezam capul pe perna, parca mi se accentua durerea cu iuteala.

Fugi la analize, de sange, de urina, de alba, de neagra si, cand ne-am intors la el, aflu ca avea dreptate. Inima mea era cam defecta. Care erau sansele sa fie asta? Nada sanse! Suflu sistolic si mergea grabita spre tahicardie. Ma avertizeaza ca exista si posibilitatea sa mai raresc tigarile. Daca nu ma pot lasa. Intelegeti? Omul mustacea de grija ca lucrez la banca si …tocmai la care! Tocmai aia unde era o nepoata de-a lui si care, saraca, era cu sanatatea mai pe langa drum, mai pe langa gard…ca si mine, asa a inteles doctorul nevoia mea de nicotina.

Tratamentul a fost unul neasteptat de simplu si foarte eficient: calciu si magneziu. Si aspacardin…ca doar nu era sa lipseasca! De atunci port aspacardinul in geanta. Cand m-apuca m-apuca! Aspacardinul imi da ritmul mai pe slow motion ca sa imi revin. Caci cand inima are chef de party capul da muzica mai tare!

Cand eram insarcinata in luna a sasea…totul era spre bine si paream sa-mi fi revenit din starile de greata si efectele specifice eliberarii de tensiune esofaringiana. Ma duceam ca o floricica sa platesc intretinerea . Acolo am stat de vorba cu administratorul, o doamna super draguta si…nascuta in aceeasi zi si luna ca mine. Normal ca este si draguta si desteapta si…si…:)))Afara ploua si se facuse racorica. Printr-un geam mic intra aerul rece de afara. Ce bine era! M-am ridicat sa plec si parca nu-mi venea sa parasesc locul, imi placea sa trancanesc cu doamna respectiva. Asa ca, stand in picioare, gesticulam grabit si radeam. Deodata s-a lasat o greutate pe umerii mei si somnul ma cuprinsese. Am strigat ca ma prabusesc iar domna m-a prins in ultimul moment. Se pare ca ma duceam de-a dura pe scari daca nu ma salva. Ii multumesc sincer. Mi-era de Copil. Atat ma durea.

La doctora mea ginecolog am aflat ca am o lipsa mare de fier in organism. Sarcina nu fusese o placere pentru mine caci mi-a terminat ficatul, calciul nu mai era destul si pentru mine iar, in loc sa ma ingras, eu slabeam. Asa se face ca la nastere nu depaseam greutatea normala, aceea de 13 kg in plus fata de prima zi de sarcina. Mult am recuperat in ultimele doua luni de sarcina, cand ma hraneam cu orice si ma bucuram ca nu mai am aceeasi senzatie vomitiva la miros. Spre sfarsit am simtit si eu ca sunt mama si am putut sa ma bucur ca sunt insarcinata. Dar prea putin.

Cea mai recenta intamplare a fost cea de sambata. Cand organismul meu a cedat fara sa-mi dea ragaz sa cer ajutor.

Deci a venit aceasta sambata in care totul s-a schimbat profund pentru mine. Nu stiu cat de rau m-a afectat dar sigur m-a determinat sa dau curs catorva din proiectele legate de sanatate. Negljate constant, sub protectia unor scuze penibile. Nu este nimeni vinovat ci eu sunt cea care a gresit flagrant.

Inainte de a povesti cum am fost scuturata de vlaga si de inertia in care intrasem de ceva timp vreau sa povestesc despre semnele pe care le-am detectat nu demult si datorita carora Stefi este sanatos iar boala n-a degenerat in altceva mai urat. Defapt, aceste semne mi-au fost bine punctate cu alte ocazii cand alte personae s-au lovit de acestea. Le-am inregistrat si iata ca in viata n-au intarziat sa apara.

Inainte sa aflu ca sunt insarcinata lucram de mult timp in sucursala. Nervi, stres, agitatie, toate au condus la dezvoltarea lenta si sigura a unei afectiuni tiroidiene. Ca sa realizez acest fapt real ar fi fost nevoie de un mediu mai cald. Iata ca mutarea mea la Centrala mi-a oferit ocazia sa constat ca nervii si iritarea chiar existau si in conditiile recente. La noul loc de munca treaba mergea usor si linistit, fara consecinte de vreun fel, lumea era de alt calibru, desi toti plecasera din sucursale si se adunasera acolo, dar nu vedeai pic de stres pentru ca se adaptasera din mers lipsei de „zgomot” iar toti isi doreau sa faca treaba incet dar sigur, fara prea mari valuri. Iata ca acest timp rezervat muncii fara graba si nervi dar si pauzelor binemeritate, pe care nu le cunosteam de cand ma angajasem, mi-au dar ragaz sa realizez ca sanatatea mea era cumva compromisa.

M-am dus la doctor. Aveam nevoie de un briefing medical profesionist. Si n-am facut rau. Caci dupa analizele de la laborator aveam un nodul la tiroida. Boala are o alta denumire pe care nu mi-o amintesc. Un preambul la hipotiroidie. Am luat tratament cu euthyrox. Desigur ca nu este atat de simplu la acest soi de boala. Dupa cativa indici tiroidieni, carora le faceam la doua saptamani un up-date cu analize, determina endocrinologul daca doza de euthyrox trebuia marita.

Intre timp am aflat ca sunt mamica. Euthyroxul l-am continuat pe toata durata sarcinii. Interesant este ca luam niste pastile, Elevit, foarte importante pentru integritatea mea si a bebelului. Cand le inghiteam simteam ca-mi raman intepenite pe undeva in gat. Am crezut ca sunt ele prea mari si trebuie pisate. Problema nu era la patile. Tiroida imi afectase si esofagul intr-un anumit fel. Iar acest aspect l-am retinut atunci.

Dupa ce am nascut am renuntat sa mai iau pastile pentru ca alaptam. N-am vrut sa risc. La sarcina, copilului i-am dat hormonii pe care nu-I aveam. Deci s-a dezvoltat normal si ma bucur ca am fost atenta la semne.

Sambata ma toropise oboseala si m-am decis sa dorm cateva ore bune. Respectiv trei. Dupa care, cum a fost intelegerea cu sotul, mi-au venit amandoi, si sotul si Stefi, sa ma trezeasca. Veselie, galagie si joaca. Dupa o vreme mi s-a facut foame si m-am repezit in bucatarie. Am insfacat o bucata de snitel si m-am asezat pe scaun la masa. Am inghitit bucatica de snitel si a aparut o problema. S-a dus pe gat dar parca nu o luase dumicatul pe esofag ci pe alt traseu, cumva il simteam in spate. Si aluneca pe doua cai. Am incercat sa ma indrept de spate, am dat cateva palme zdravene in zona unde simteam mancarea caci se blocase. Apoi am luat canutza cu lapte de pe masa si am dat pe gat putin. S-a facut negru totul. Era intuneric.

Ma ridicam de pe jos dar nu desluseam nimic in jur. Am incercat sa-mi ridic privirea spre un punct fix, respectiv anexele de la bucatarie. Simteam ca parca mi se desfasura in fata ochilor un tunel psihedelic. Mi-era frica. Mi-era frica de moarte. Asa ca m-am agatat cu disperare de masa. Imi infipsesem unghiile in palul ala si ma tineam de el ca sa nu ma duc acolo unde aveam impresia ca ma taraste tunelul. Capul imi vajaia iar la urechi parca auzeam cum fosneste a vijelie. Nu simteam durere, nu simteam absolul nimic. Doar auzeam furtuna in capul meu. Am realizat ca stateam sprijinita de calorifer, pe jos. Nici gresia nu o simteam. Incercam sa-mi amintesc cum de stateam acolo. Si am concis ca defapt eu stateam pe gresie cand am lesinat. A aparul si sotul. A vrut sa-mi dea un pahar cu apa. Si am baut putin caci avea si vin in el. Probabil, in zapaceala momentului, nu si-a dat seama ca avea si vin alb, lasat cu cateva ore in urma.  Apoi m-a intrebat daca am cazut. Incercand sa-mi mentin concentrarea raspund ca nu. M-a intrebat daca am dat afara laptele si eu am raspuns ca nu-I al meu. Eram derutata in realitate. Insa in mintea mea evenimentele se petrecusera altfel, cumva in afara mea . Nu recunosteam nimic din ce descoperea sotul. Pentru ca nu-mi aminteam absolul nimic. M-am ridicat si m-am dus glont catre sufragerie. Doream sa stau intinsa. Furtuna se mai linistise.

Doream cu disperare sa-mi tin baiatul in brate dar nu puteam. Eram sfarsita, vlaguita de forte. El ma privea intrebator si, din cand in cand, raspundea la zambetul meu cu un ras calin. Mi se pusese un carcel la ceafa si la piciorul stang. Mai tarziu la piciorul drept. Asa ca sotul incepuse sa-mi maseze zonele respective. Observa ca sunt uda in zona bazinului si exclama: „Mai, tu ai facut pe tine!”. Eu negam cu darzenie. M-am schimbat de camasa caci avea dreptate. Dovezile erau clare. Si cum de n-am simtit?

M-am dus sa dorm in liniste. Aveam nevoie de odihna si nimic nu parea sa ma opreasca. A doua zi eram ca noua cu exceptia durerilor de la cap. In frunte si pe partea dreapta a capului. Ma durea cumplit. Incepeam sa imi amintesc. Si faceam reconstituirea inclusiv dupa faptele relatate de sotul meu. Am cazut cu capul, fara sa mai am timp sa strig dupa cineva, pe masa. Apoi am alunecat si am cazut de pe scaun si m-am lovit de gresie in cadere. Laptele pe care tocmai il bausem se imprastiase pe jos. Scaunul a facut un zgomot puternic si asta l-a facut pe sot sa ma strige. De cateva ori. Daca a vazut ca nu raspund a fugit in graba sa vada ce s-a intamplat. Eram deja cu mainile infipte zgravan de masa. Si ma uitam fix. Eram palida si tremuram. A realizat ca lesinasem… dupa lapte si scaun.

Probabil ca e bine uneori sa lasi impresia familiei, prietenilor si cunoscutilor ca esti un om mai sensibil. Ca nu esti un taur greu incercat si care rezista la orice. Eu asta am vrut sa creada cei care ma cunosc. N-am vrut sa cer ajutorul si asta i-a facut sa creada ca eu n-as putea pati nimic. Daca se intampla sa clacheze organismul toti se mira si judeca gresit ipostaza in care ai ajuns. Nu lasati pe nimeni sa stie cat puteti duce. E bine sa stie doar ca esti un om normal caruia I se poate intampla orice. Ca ei sa vina sa te ajute no matter what. Va garantez ca altfel ar fi stat lucrurile. Ar fi facut si ei ceva ca sa ajute sa nu se ajunga aici. Acum toti vin cu sfaturi din cele mai naprasnice. Du-te la doctor ca este ceva grav! Vai, cum de fumezi atat? Si atata cafea? Si oboseala asta acumulata…vai trebuie sa te relaxei si tu putin! Poftim?! Intreb si eu ca prostul: cum naiba sa ma relaxez? Cand sa ma duc la doctor? Relaxarea inseamna ore de shopping in Metro ca sa cumparam cele necesare lui Stefi. Se numeste relaxare? Vreau un teatru, un film, un club de carte, o distractie pe munte sau oriunde altundeva…cine se grabeste sa ma inlocuiasca? Si tigarile si cafelele…what? Tu ma certi pe mine? Care m-ai depasit la cantitati? Ha!! Mda.

Dar semnele, caci discutam de ele… Semnele mereu au fost cam aceleasi. Oboseala, lipsa de concentrare, uitarea, dezordinea din ganduri, care odata era o ordine de mine stiuta, acum este haos in creierii mei, durerile de cap, petele de pe spate, care sunt semn de oboseala a ficatului, inima care da semne uneori sa o ia la trap (tahicardie)….multe sunt si totusi nu le dai importanta. Cat despre cele neconventionale…visez apa; mai viseaza si tata o calugarita in negru…mai am si viziuni macabre…dar pe care nu le cataloghez ca fiind parte din mine si viata mea…si tot asa.

Cati dintre voi le luati in seama? Catora dintre voi v-au schimbat viata?

Anunțuri

9 gânduri despre „Semne scrijelite pe tabla vietii…

  1. Nici unul dintre noi nu este de neatins si de multe ori ne trezim cu probleme pe care nu ni le puteam nici macar inchipui. Eu una am probleme cu tiroida inca din liceu dar niciodata nu i-am dat importanta. Cu siguranta ar trebui si chiar m-ai pus pe ganduri. Cat despre lesin, am patit-o si eu de doua ori in viata: o data pentru ca facusem o baie foarte fierbinte si cand am iesit din cada am baut apa rece sa ma racoresc (GRESEALA) trezindu-ma goala in dormitor, tarata de maica-mea si plesnindu-ma bine; si a doua oara in ziua in care am nascut, in momentul in care am fost mutata in salonul pentru lehuze: am lesinat pe hol si tot acolo m-am trezit.
    Am inceput sa ma mai ocup si de mine putin si-am inceput cu dintii azi inaugurand stirbirea: mi-am scos o masea! 😦 Nu stiu cum dar ar trebui s-o pun si la loc, nu de alta dar ajung dinte, gaura, lipsa, pauza. Asa-i cand ai probleme cu dintii dupa care ramai gravida si nu poti face nimic si pana la sfarsitul sarcinii mai ramai si cu o grozava lipsa de calciu in organism anuntandu-se alte carii in gura. 😉 Dar ne revenim noi! Chiar daca suntem mamici asta nu inseamna ca pentru noi viata s-a sfarsit asa cum se vede la multe dintre cele asemenea noua: nepieptanate, sleite de viata, imbracate cum apuca si cu un suras amar pe buze. Nu dragelor, trebuie sa fim frumoase pentru noi in primul rand si sanatoase pentru copiii nostri ca sa apucam sa-i vedem si cu copii. 🙂 Sanatate multa!!!

    • MUltumesc frumos. Sincer, am inteles ce am de facut. Nu fac abundent, nu fac mult ci putin din fiecare. Nu ma mai dau peste cap ca inainte. Incercam sa dau tot si nu aveam nimic. De acum incolo va fi putin… dar putin ca sa am timp de sanatatea mea…
      Planul asta conceput mai demult am vrut sa-l aplic inainte de accident…insa va fi altfel acum, sanatatea mea este reala si are prioritate…

    • Este esential sa vezi ce fel de probleme ai. Problemele cu lesinul sunt si de la modalitatea in care ai procedat dar cel mai mult provin de la tiroida. Daca stii ca exista ceva nesanse in acest sens du-te la doctor. Nu am adaugat aleatoriu povestea cu tiroida. Avea rolul de a puncta ca aceasta este tare nenorocita daca ramane netratata.
      Of, cu dintii eu am inceput sa am ceva surprize inca de cand eram insarcinata. Am rezolvat provizoriu din maselele afectate. Abia de curand am demarat operatiunea de reparare profunda a lor. Am ajuns sa pun pivoti. 🙂
      Uite ca mai exista cate un prieten care te scoate din delasarea asta. Azi m-a tarat la coafor. Saptamana viitoare ma duc la cosmetica. Trebuie! 🙂 Fraiele sunt la mine acum!:))

  2. Datorita faptului ca am spus acum ceva timp despre tine ca nu am vazut o persoana cu asa o energie,datorita functiei importante care o am de vecin de blogosfera si profitand din plin de niste ani in plus (destui) iti spun enegic si categoric POTOLESTE-TE. ESTI PREA AGITATA CA SI CUM VIATA SE TERMINA MAINE. NU VIATA NU SE TERMINA NICI POIMAINE. ITI DONEZ VORBA MEA CU CARE AM IESIT BINE DIN MULTE, IN ULTIMII 10 ANI „DE CE ASA COMPLICAT CAND MEREU SE POATE MAI SIMPLU” Te rog fa din toate mai putin si cel mai mult pentru tine inclusiv cand nu faci mai nimic.Nici nu ti-ai revenit bine si ti-ai si facut un plan pe zile cu blogul!!! Converteste cat mai mult spre tine fara scheme si cu mai putine planuri.Ai grija de tine real ca la cauza si efect.La cat esti de frumoasa si desteapta vei intelege, sau mai bine spus ai inteles mai de mult dar le-ai dat la o parte ca neimportante.Ai grija de tine,de sufletul tau…

    • MUltumesc frumos. Sincer, am inteles ce am de facut. Nu fac abundent, nu fac mult ci putin din fiecare. Nu ma mai dau peste cap ca inainte. Incercam sa dau tot si nu aveam nimic. De acum incolo va fi putin… dar putin ca sa am timp de sanatatea mea…
      Planul asta conceput mai demult am vrut sa-l aplic inainte de accident…insa va fi altfel acum, sanatatea mea este reala si are prioritate…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s