Too little, too late!


Uneori ma simt ca personajul lui Jack London, Martin Eden. Fara sa includ finalul tragic. E acel sentiment ca, desi te lupti, te zbati, transpiri, parca nu este niciodata enough. Cand imi zboara vantu-n fata si ma opreste din calea ce-am ales sa o duc la bun sfarsit ma indarjesc mai tare. Si uneori ma asez pe margine si ma intreb: dar oare eu ma lupt prea mult? Asta sa fie? Incercarea mea de a fi acolo unde este celelalt inseamna prea putin? Cat inseamna prea mult? Cat inseamna prea putin? Cand este deajuns?

Privesc in urma cu nepasare azi. Eram odata atat de infometata sa cuceresc tot. Prieteni, familie, dusmani. Am incercat prea mult atunci. Azi am obosit. Si inima imi tresare cand vad ca suna telefonul. Dar ma incrunt si zac iar in nestire. As vrea sa tac. Sa tac. Nu ma indeamna mai nimic sa dau crezare unor scuze. Dar tot as vrea sa spun: „too little, too late!”. As vrea sa stiu cum doare sufletul celuilalt. As vrea sa-i vad privirea cum si-o arunca peste cap in incercarea lui de disperare de-a ma convinge ca am gresit sa-l judec aspru. Sau poate cer prea mult? Asta sa fie? Cat inseamna prea mult? Cat inseamna prea putin? Cand este deajuns?

Mi-am dat si sufletul si mintea sa stie ca eu sunt doar a lor, voi fi prietena pe veci. Am impartit, am indurat, am plans si am furat din toate lucrurile bune unul de la ceelalat. Caci lumea ne-a si confundat. Am ras in hohote, am si cantat. Dar, cand rascrucea s-a ivit, ne-am despartit definitiv. S-au sters din minte toate cate au fost. Ne-am concentrat sa strangem proaspetele amintiri, lasand in urma tot ce am trait, tot ce ne-a modelat fiinta noastra pornind de la aproape mai nimic. Nu inteleg de ce se duc asa departe? Cat inseamna prea departe? Cat inseamna prea aproape? Cand este deajuns?

Tristetea te cuprinde zarind pe strada cunoscuti. Ii stii dar nu-ndraznesti sa ii saluti. Ti-e teama ca iti vor raspunde putin debusolati iar din complezenta vor spune ca te stiu. Sau poate unii chiar te stiu dar joaca teatru. Nu le mai este la-ndemana sa se mai bucure ca te revad. Desi ai impartit, ai indurat…Sau poate sunt eu prea obosita? Privesc cu alti ochi raspunsul din privirea lor. M-am maturizat? M-am transformat? Cand este deajuns?

Aceia sunt cei vechi. Care raman prietenii tai o viata. Asa se zice. Ei te mai cauta, tu ii mai cauti, nu uiti aniversari sau zile onomastice. E totul atat de protocolar! Dar ce ne-mpiedica sa fim iar aceeasi prieteni? Faptul ca ne-am maturizat? Sau poate pentru ca am tot incercat? Ca viata te priponeste la cate un prieten pe rand? Cum vine asta? Ai unul azi, maine pe altul, si tot asa? Un lucru bun s-ar zice-n targ ca se intampla. Deafpt doua:

„ca cel care a incetat sa-ti fie prieten nu ti-a fost niciodata”

„se cerne sita pana se culege ce-i mai bun”

Si iata azi am tot ce e mai bun. Ce vreau mai mult? Cat inseamna prea mult? Cat inseamna prea putin? Cand este deajuns?

Update:

Iata ca piesa asta chiar merge de minune aici…

Anunțuri

3 gânduri despre „Too little, too late!

  1. Buna postare.Noi ne schimbam,ei se schimba,totul se schimba.E mult,e putin si cand este deajuns, sunt intrebari pt care raspunsurile trebuie sa ramana o taina.

  2. Mi-ai adus aminte de ceva: imediat dupa „evenimentele” din ’89 toata lumea saluta pe toata lumea. Toti aratau partea aia buna si frumoasa care zacuse in ei atatia ani. Intre timp si-au revenit. Sau poate mai mult. Spunea cineva ca nemtii se duc la servici, vin acasa si atat. In weekend se-mbata. Nu cumva am vrut „sa fim mai nemti”? Uite ca suntem.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s