Ziua mea libera de martisor…


…mi-am petrecut-o pe drum spre Poiana Brasov. Doar ca era prea tarziu pentru asa cale lunga. Si, deci, ne-am oprit la Sinaia.

Pe baiat l-am lasat cu bunica, sotul si-a continuat cavalvada muncii ca sclavul pe plantatie iar eu n-am mai refuzat a suta mia oara o iesire din parcul de distractii de acasa. Nu ca nu mi-ar placea, Doamne fereste! E minunat sa zabovesti in lumea micutului ore intregi, sa inventam jocuri noi sau sa le redescoperim pe cele vechi, sa citim povesti sau sa ascultam muzica si sa dansam in doi. Sa iesim la plimbare prin parc…Insa uneori e bine sa te dezlipesti cateva ore dintr-o zi si sa respiri alt aer. Nu face rau nimanui sa simti pentru cateva minute ca nu esti responsabila ci iresponsabila si sa pleci undeva sa te limpezesti sau sa reincarci bateriile.

Soseaua aproape libera. Pentru o zi asa speciala, am gandit eu, ar fi trebuit sa fie aglomerat si, pe oriunde mergi, sa te ciocnesti de lume, vorba vine cu ciocnitul. 😉 Dar n-a fost cum am judecat eu. Lumea se inghesuie mai tare sa stea acasa sau trage la munca caci criza a lovit rau. Si eu sunt lovita dar mai bine tac si-nghit. Prefer sa ma simt bine cand fac si eu o chestie o singura data pe an. Ma-ntelegi?! Daca plang ca n-am aia si ailalta, ca n-am reusit nu stiu ce, de unde vine solutia? De nicaieri. De la mine putere vine si daca ma lamentez nici n-o sa apara. Daca mai scriu p-aici cred ca-i voie. Sunt la mine in ograda. Si, pe urma tre sa mai eliberez energiile astea negative din cand in cand.:)

Sinaia. Aici am ales sa ne hranim spiritul si trupul la un restaurant, aflat chiar in centrul oraselului. Ca orice roman, care se respecta, alege restaurantul inainte de toate. Adica inainte de plimbarea revelatoare, in care vizitam, dam o fuga acolo, mai ne repezim si dincolo. Dupa care vine si mancarea.

Incepem cu inceputul: foood!

Am tot mizat pe Taverna Sarbului caci stiu ca-i mancare buna acolo. Este o mare diferenta fata de cea din Bucuresti. Insa ne-am tot fastacit si am intrat intr-un final la Steak. Era gol restaurantul. Prima treaba care ne-a facut sa ne dorim o plecare cat mai eleganta. Totusi i-am mai dat o sansa. Trebuie sa incercam si ceva nou, nu?

Arata prea bine ca sa ne repezim spre usa. Cand intri te intampina un semineu. Pe dreapta este amenajata o bucatarie mica, unde se pregatesc diverse feluri de macare la vedere, cum se intampla prin restaurantele chinezesti. Pe stanga este sala cu mese si scaune. Intre semineu si sala niste scari duceau catre etaj. Aici asteptau cativa chelneri. Pareau binevoitori. Posibil plictisiti dar nu vedeam nimic pe fata lor. Peretii erau decorati frumos, la baza, cu diverse forme negeometrice de roci iar deasupra structura de lemn masiv, finisat, intr-una din partile salii cu cateva decupaje metalice (in forma de cerb, brad sau urs). In concordanta cu decupajele veneau sa completeze lustrele peisajul, acestea estetizate cu alte decupaje in forma de cerbi sau ursi.

Am cerut un meniu si o recomandare din partea casei. Desigur ca a venit raspunsul prompt. Mancare Wok, adica gatita la tigaia chinezeasca. Parea o ideea chiar buna.  De fripturi ma saturasem. Asa ca Wok sa fie. Din lista cu astfel de delicatese aveam de ales desigur cateva feluri de genul. Eu am ramas fixata desigur pe antricot de vita, ca-mi place, desi mi-ar fi placut ceva de miel sau berbecut, dar nu aveau la wok, ci separat. Ma tot gandesc daca nu sunt araboaica la origini dupa gusturile pe care le-am dezoltat in materie de hrana. 🙂 Caci imi place mielul de mor! Ultima data, acum vreo sase luni, ca mai des nu-mi permit, am papat la un restaurant libanez, un orez exceptional cu condimente de-ale locului, cu miel, dar va jur ca mielul nu este in cantitati mazaratice, ci destul de consistent. La Steak, ca si in alte locuri, niste cotlete de miel, costau la fel, dar aveau atata carne pe un oscior cat sa halesti dintr-o singura inghititura. Nu sunt vreo gurmanda dar nici nu pap cat o vrabiuta. Pana la urma radacinile imi sunt grecesti, pe langa cele romanesti, asa ca pe mine ma vezi mancand bine nu altfel.

Wok-ul este un vas traditional de bucatarie orientala, versatil prin forma rotunjita a bazei. Wok-ul este originar din China, fiind folosit in special in estul si sud estul Asiei. Cuvantul “wok” vine din limba cantoneza, dar vasul are mai multe denumiri in functie de zona unde este folosit. De exemplu in Indonezia wok-ul este cunoscut sub denumirea de penggorengan, in Malaiezia de kuali sau kawali (wok mic), in Filipine de kawa (wok mare), iar in India de karahi.

Majoritatea familiilor in China au cel putin un wok. Este cel mai adesea folosit pentru stir frying – o tehnica chinezeasca de a gati foarte rapid mancarea amestecand mereu si la foc foarte mare. Dar wok-ul poate fi folosit si pentru alte tipuri de a gati cum ar fi: firberea in aburi, prajira in ulei incins, mancaruri calite sau chiar de a face in el supa. Wok-ul a cucerit intre timp si occidentul prin avantajele pe care le ofera.

Un loc frumos amenajat, stil rustic imbinat cu cel modern, foarte curat si imbietor. La prima vedere denumirea restaurantului nu atrage, Steak, dar „ambalajul” este mai mult decat imbietor. Nici chiar faptul ca inauntru nu mai era nimeni. Treaba, care la un moment dat, ne-a determinat sa facem cale intoarsa catre iesire, pornind degraba la Taverna, unde stie tot romanul, ca se papa demential…continuare aici.

Am facut o scurta prezentare a wok-ului ca sa stiti cam ce reprezinta.

Asadar, la un moment dat am indraznit sa cer bucatarului sa ma lase sa-l filmez. I-am cerut desigur sa si comenteze. Din pacate n-a prea avut curaj in fata camerei de filmat. Nu-i bai! Dam cu papagalul noi…

Deci…eu am comandat Cowboy Special Wok iar prietena mea, Chicken Pasta.

La portia mea s-au varat in tigaie ciuperci, ceapa, ardei gras rosu, vinete, bucatele mici de antricot de vita si condimente; intr-o alta tigaie se prepara sosul de rosii; la final s-au amestecat si s-a adaugat deasupra putin patrunjel pentru aspect;

La portia de chicken pasta, pregatita intr-o alta tigaie, in acelasi timp cu cowboy-ul meu, s-a facut cu maiestrie combinatie din piept de pui, mazare, brocoli, paste si maioneza cu smantana.

Delicioase amandoua si bogate in de toate pentru organismul nostru defect de atatea toxine cate ingurgitam.

.

Sinaia era pustie, oameni buni. Parea asa de trista ca-mi venea sa merg pana la Poiana totusi. N-am facut decat cateva poze. La un moment dat mi-a fost un caine maidanez model.

Anunțuri

2 gânduri despre „Ziua mea libera de martisor…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s