Povestile copilariei – DRAGOSTEA DE MAMA


Iata o poveste despre importanta unei lectii de viata data de mama. Prima si cea mai importanta sau una din multele?!

Saraca mama!

DRAGOSTEA DE MAMA (Coreea)

De mult, de mult traia intr-un sat, nu departe de Keson, o familie de tarani saraci. Barbatul muncea pe ogorul vecinului, care era putred de bogat, femeia cocea painisoare de orez si le vindea. Asa traiau, innodand cu greu capetele.

Si-aveau un baiat, Han Sek Bon, la care tineau mai mult decat tineau la viata. A trait in pace familia pana s-a abatut asupra-i o nenorocire: tatal vazu greu bolnav si a murit.

Murind, i-a spus insa femeii:

– Fa in asa chip ca feciorul nostru sa poata invata. Atunci il va cinsti toata lumea.

Iar mama i-a fagaduit sa-i implineasca cea din urma dorinta sotului ei.

Cand Han Sek Bon a implinit sapte ani, mama i-a spus:

– E timpul sa-mplinim dorinta tatalui tau; va trebui sa inveti zace ani de zile. Vei cunoaste-n vreme asta mii si mii de hieroglife, vei invata cele mai frumoase stihuri, vei patrunde stiinta vracilor si vei citi cartile filozofilor. Dupa aceea vei putea da examen la Seul si vei ajunge un invatat, cum a dorit tatu’ tau.

A plecat Han Sek Bon la Keson sa invete si mama a ramas singura in casuta ei. Nimeni nu cocea in sat paini de orez mai bune decat ea. Erau gustoase si aratoase totodata, mereu netede si pufoase. Si toti vecinii-si cumparau de aceea painea de la ea.

Nu era seara ca mama sa nu se gandeasca la fiul ei. I se ura fara el, se-ntrista si plangea. Noaptea socotea cati ani, cate luni si cate zile aveau sa mai treaca pana sa-si vada din nou feciorul drag.

Dar multe zile ramasesera pana la intalnirea dorita.

Si, iaca, auzi, intr-o seara, zgomot de pasi pe langa micuta-i cibi. Deschise usa si-si cunoscu feciorul.

A vazut mama ca-i istovit de drumul lung si-a vrut sa-i sara de gat, sa-l stranga la piept. Dar n-a facut asa. Nu i-a zambit macar ci doar l-a intrebat:

– De ce te-ai intors inainte de vreme? Ti-ai insusit oare tot ce trebuia sa-ti insusesti si exti pregatit de examen?

Han Sek Bon nu se astepta la o atat deaspra primire. A plans si a spus:

– Am strabatut pe jos un drum de zeci si zeci de li si n-am mancat nimic de ieri dimineata. Da-mi ceva de mancare si-ti voi povesti totul.

Vai, cum ar fi vrut sa-l imbratiseze mama, sa-l sarute, sa-i dea ce avea mai bun in casa si sa-l culce! Dar n-a facut nimic din toate astea ci l-a intrebat din nou:

– Ti-ai insusit oare toata invatatura pe care trebuia sa ti-o insusesti in zece ani?

Feciorul a raspuns:

– Am invatat tot ce aveam de invatat in zece ani si de aceea m-am intors mai devreme acasa.

– Ia atunci pensula, tus, hartie si scrie cele dintai zece hieroglife, i-a spus mama.

Daca a scos el tusul si pensula din saculetul ce-i atarna la cingatoare, a stins mama flacara opaitului si-a grait:

– Ai sa scii pe intuneric, in timp ce eu am sa coc niste painisoare.

Dupa o vreme mama a spus:

– Gata painisoarele!

Si, graind asa, a aprins iar opaitul. Han Sek Bon i-a aratat maica-si ceea ce scrisese. Hieroglifele iesisera, pe intuneric, urate si de marimi felurite.

Atunci mama a spus:

– Priveste-mi painisoarele!

Le-a privit Han Sek Bon. Erau netede, curate si aratoase, tot atat de curate de parca mama le-ar fi copt pe lumina.

Iar mama i-a pus mana pe umar si i-a spus:

– Inapoiaza-te la Keson si nu veni acasa decat atunci cand vei sti in chip desavarsit tot ce se cuvine sa stii.

S-a rugat Han Sek Bon:

– O, ingaduie-mi sa raman barem pana dimineata! Am venit incoace cale de multe zile si de nopti fara a face nici un popas si n-am puterea sa-nfrunt din nou un drum atat de lung.

– N-ai timp pentru odihna! i-a raspuns mama cu asprime. Iaca niste painisoare, ai merinde pentru drum, du-te cu bine!

A plecat Han SekBon si plangea amar. I se parea ca maica-sa e nedreapta si cruda cu el, ca nu-l mai iubeste dupa anii pe care-i traise la Keson.

Dimineata a dezlegat naframa in care se aflau painisoarele si din nou a vazut ca painisoarele coapte pe intuneric erau desavarsite, toate deopotriva, toate deopotriva!

Si atunci, pentru cea dintai oara, Han Sek Bon, isi spuse:”Mama si-a putut face bine munca si pe intuneric, iar eu nu. Inseamna ca pe toate le face mai bine decat mine!”.

Gandind asa, Han Sek Bon s-a grabit catre Keson…

Si-au mai trecut cinci ani si intr-o seara mama a auzit din nou zgomot de pasi pe langa micuta-i cibi. A deschis usa si din nou si-a vazut feciorul. han Sek Bon si-a intins mainile spre ea, dar mama l-a intrebat:

– Ai invatat tot de-ai venit acasa?

– Tot, i-a raspuns el.

Si, scotand din saculet hartie, tus si pensula, a stins opaitul.

Peste zece minute a spus:

– Poti aprinde opaitul!

Mama a facut lumina si s-a apropiat de feciorul ei. Avea inainte o coala de hartie de hieroglife. Toare erau limpezi deopotriva, frumoase deopotriva.

Atunci a spus mama:

– Cum te-am mai asteptat, baiete! Ce dor mi-a fost! Lasa-ma sa te privesc, lasa-ma sa te strang la piept!

…Au trecut anii si Han Sek Bon a ajuns invatat vestit. Dar cand elevii il intrebau cum de ajunsese atat de invatat, Han Sek Bon raspundea:

– Dragostea mamei m-a invatat sa nu ma crut, si sa fac bine si cinstit ce fac. Iar cele ce face bine si cinstit tot ce face poate ajunge tot ce doreste.

Anunțuri

5 gânduri despre „Povestile copilariei – DRAGOSTEA DE MAMA

  1. Foarte frumos… Spunea odata Preasfintitul Ciprian Campineanu ca trebuie sarutati in somn copiii, altfel, daca li se arata prea multa dragoste, nu vor putea rodi la capacitate maxima. Iar cand vor fi mari, ei vor fi recunoscatori parintilor pentru exigenta lor!

  2. iarăşi n-am cuvinte, dar mi-am amintit o poveste africană, din care se trage o altă învăţătură( o maimuţă care avea doi pui, îngrijea de unul dintre ei mai bine decât de celalalt. Şi astfel, unu era frumos sanătos şi toate alea, pe când celălalt bolnav, râios si mai ştiu io ce. Într-o zi, un grup de vânători dădu cu ochii de „maiemuţă” :)) şi vroia s-o vâneze. Văzând una ca asta, maimuţa îşi lua puiul cel sănatos si o lua la goană din copac în copac pentru a scăpa de cânători. Numai că, în dsperarea ei, maimuţa îşi lovi puiul cu capul de trunchiul unui copac şi-l omorî, Atunci, disperată începu să-l caute pe cel bolnav, dar din păcate nu-l mai găsi, şi astfel maimuţa rămăsese singură. Nu mai ştiu dacă e exact cuvânt cu cuvânt, fiindcă am citit-o prin clasa a 3-a :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s