Unde ajungem cu comunicarea?


Ma apucasem sa povestesc despre xenofobie cand mi-am intors privirea spre Tweet-deck, de unde veneau mesajele in goana. M-am indreptat cu atentia spre acest minunat si superior sistem de comunicare-monolog, unde s-au adunat spumele societatii romanesti. Gasesti pe tweeter, din toata tara adunati, mai marii nostri ganditori si judecatori. La o prima aruncare cu batul auzi mai greu sunetul din fundul gropii. Insa, dupa un timp de cava tweetareala si trancaneala sunetul se aude clar. Si parca sa zic suna a rahat improscat pe de-alaturi. Scuzati-mi „cacofonia” dar e singura comparatie pe care am gasit-o de dimineata la WC.

Si, stand eu asa pe tweeter, observ ca s-au micsorat urmaritorii. Dau sa vaz care, ce si cum si iata ca am descoperit pe doi, care m-au depus la dosare expirate. Nu a fost nevoie sa ma intreb „de ce oare” la unul din ei, dar la celalalt am ramas cu maxilarul intepenit in stil modern de WTF (pentru necunoscatori: what the f…).

Apoi am zarit, printre celelalte, mesajul altuia, care se simtea jmecher si puternic de dimineata printre ai sai urmaritori, toti o spuma …si-un pamant, care zicea asa (puiul de intelept, manca-l-ar mama!):”odata cu criza asta am observat ca cei din jurul meu au inceput sa gandeasca mai mult”. Adica cine-s aia din jurul tau? Tot aia care gandeau si inainte pe lista lui de „following” si „followers”. Adica ca zicea neica…asta, cum l-o chema? Ca poate n-am pricipit.

Sa incepem de la linia de start si sa zic asa, colea pe blog, ca ma extrasupara si angoaseaza rahatul asta de tweeter. Care-i faza cu el?! Ce-i asa mare branza de oaie? De cand am intrat pe el numai mirare mi-a fost dat sa indur.

Pai prima oara am judecat eu ca tre sa astepti sa vina follower-ii. Am vazut ca stau la cafele. M-am gandit sa-i abordee personee, si am dat la follow de mi s-a spurcat gura iar mana nu mai stia decat sa gesticuleze acelasi click. Am vazut miscarea de crestere pe interval, m-am bucurat. M-am bucurat degeaba caci aveam niste followeri care stateau cand si cand pe tweeter. Dar nu m-am dezarmat. Am stat frumusel pe scaun si da-i si scrie la unul, la altul. Ma gandeam ca trebuie sa-i imbat cu briza de inteligenta de la mine. Radeam in sinea mea. DAr ca vitelul am ramas cand am sesizat ca nu raspunde nimeni. Ala nu, ala nu. Mai, da ce se intampla? Am dat mesaj direct. Ups. Imi zice ca e o eroare, ca nenea nu ma urmareste. Ptiu, d-asta nu aveam succes. Cu toti nurii mei cei noi. Care, intre timp, se flescaisera de atat asteptare. Ei bine, am concluzionat eu, nesatisfacuta, deci avem pe banda un alt site de „nesocializare”. Comunicare zero. De ce fraticule sa faci un site unde, se zice, ca treaba e pe val si ca lumea interactioneza, si alte vrajeli ieftine?! Aaa, poate e pentru firme, societati, restaurante, care vin sa te incante cu noutati, fac up-grade-uri, si te anunta unde suni, pe cine si de ce, fara sa fie nevoie de reciprocitate. Dar asa …mi se pare aiuristic si neavenit modul asta de socializare. Pai ce facem dragilor? Salutam de bun venit progresul, care inseamna less talk, more action? Nu stiu cum sunt alti romani dar eu nu ma recunosc printre ei. Parca sunt alien. De ce vreau atat de mult sa existe un drum cu doua sensuri? Poate ca am imbatranit si nu mai inteleg eu what the hell is going on!

Am lasat acest miracol al stiintei pe fereastra de tweetdeck ca sa nu ma mai chiorasc cu fata de tamp pe siteul afisat in mozilla. Toate bune si frumoase. Un timp link-uiam the blog, my blog. Si apoi m-am decis, dupa ce mi-a trecut supararea pe tweeter, sa-i mai dau o sansa. De data asta se pomenisera multi sa ma urmareasca pentru ca oi fi zis naibii vreo tampenie, adica in sensul bun :), ca zoso sau arhi, sau altii de rangul lor, si gata aglomeratie pe traficul de followers. Deci eram la etapa de excelent. Votat 5 stele la Danutza. Reusisem sa aspir si ceata lui Pitigoi, respectiv  lumea iluminata si stearsa de praf. Asadar da-i si scrie ici pe colo. Am gasit oameni cu muuult bun simt si rabdare, pe altii ca mine si, bineinteles cei despre care aminteam la inceput de articol. Respectiv cele doua tipizate tipare de oameni, pe care le intalnesti pe tweeter: cei mici si neinsemnati, care se cred niste culti, adevarati, razboinici ai luminii iluminarii, si cei mai mari, carora li s-a dat nas prea mult si acum sunt pe schema de dat unfollow nejustificat.

De primul, carevasazica, n-am ce sa comentez, ca-i mic ca gandacelul lui Farago. Sa le mai dam o speranta la viata mititeilor. Da, ii las dar nu termin cu povestea. Cica se facea ca era o pajiste cu iarba verde, pe ea era inscriptionat mare si bolduit (mi se pare ca si underlined):”Tweeter”, si acolo se adunara, pe langa bondari, si multi gandacei, ca sa se bucure si ei de minunea inscriptionata. Si, cum mergeau ei asa printre firele de iarba si mai ridicau din picoruse ca sa le scuture de geniu nedescoperit, se ciocnesc de subsemnata. M-am bagat si eu la scuturat…prostie. Ca, de, n-a reusit sa faca mama mai multe fete! Am comis-o original. Ei, si ce?! Am gresit, mare fas, si asta pentru ca ne-am tot scuturat la intervale lungi de timp si am uitat in ce mod a executat miscarea initiala. Si m-a dat pe branci afara din cercul lui de protectie. Vai, ce urat! (greseala a fost ca nu vazusem un „nu” in propozitie si asta a schimat sensul discutiei, era un nu, fir-ar mama lui, ce-ai asa sbar?! putea sa ma corecteze, doar era prima data cand vorbeam si, mai ales, ca nu ma pricep, doamne iarta-ma, sa ma uit in urma la mesajele scrise de mine; curg prea multe si prea repede, dar voi remedia aceasta problema)

Am gasit un tweet interesant cu referire la acest aspect al greselilor umane si penalizate fara mila. Se ducea catre blogul unuia, de care n-am auzit pana azi si imi pare rau caci scrie frumos. Cititi si voi aici dupa care reveniti ca sa termin si cealalta intamplare.

Al doilea mi-a dat unfollow da destept ce este. Apoi tu, om cu capul pe umeri si cu prestanta, mananci…ceva?!! Pai tu imi dai unfollow pentru ca, din poza (cu un fruct de-o expusesesi pe tweet, cu tenta explicita de sex feminin, nu la modul general, ci la modul genital, in ideea in care sa ghiceasca mataluta de mine si restul de idioti (a se citi oameni cu idei:))) ca mine, ce este) deduc ca-i portocala in loc de pomelo?!!!

Waw, unde s-a ajuns cu comunicarea!

Altii m-ar putea bate la cap cu faza:”comunica pe facebook si gata! si nu te mai stresa atat ca nu te baga in seama! poate meriti!”. Ete na! Hai ca pute urat. Pai stau si pe FB, am conturi pe toate, dar pe tweeter am contactele mele importante, pe care nu le gasesc pe alte situri se socializare. Si, daca tot stau, de ce sa nu ma bucur de acest servicu? Ii vad pe unii cum dau mesaje ca vor pe naiba sa-i ia. Si, nu de putine ori, as fi putut sa-i ajut. Dar…nu ma urmaresc. Ghinion, conasule!

Ma gandesc, asa ca o concluzie, ca si in viata se procedeaza la fel. Pe tweeter exerseaza si in real life aplica. Exista niste oratori care adora sa fie ascultati si nu accepta sa dea liber la exprimare celor care asculta. Si, daca indraznesc, gata iese din gasca, este bagat la spam.


Anunțuri

Un gând despre „Unde ajungem cu comunicarea?

  1. Pingback: Quod Erat Demonstrandum « Alexandrescudaniela's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s