Viata e frumoasa…dar cam trista…:):(


Am scris primul articol in graba de a da doua stiri intr-una. Cel mai tare m-am gandit la amaratii aia (din Haiti) care n-au nici un sprijin. Ma rog, asa, pe toate canalele vezi pe toata lumea comentand si gesticuland ca vor face, vor dona, pe FaceBook exista deja o cauza, nu stiu ce s-o mai gasi in alte zone de socializare. Nu vreau sa arat doar partea negativa a lumii in care traim. Exista si lucruri frumoase. O familie, un job cu colegi minunati, copiii, viata de cuplu, un catelus, o pisicuta sau chiar . Acestea pe langa toate celelalte aferente: prieteniile, calatoriile, distractiile, asa cum le intelege fiecare in parte. Exista si oameni pe care nu i-am intalnit, dar despre care citesc sau aud. Oameni minunati. Oameni cu talente reale. Romani care fac diferenta acolo unde muncesc, orice ar presta. Constientizez ca exista o lume mai buna si lucruri pentru care merita sa traiesti.

Insa cateodata ne trezim visand. Unii viseaza castele, altii despre Avatar si acea lume imaginara, altii ca nu mai traiesc in saracie, altii ca vor avea ce sa aseze pe masa la copii, si tot asa. Fiecare are de trait propria lui drama, ca are bani sau nu, ca e un prost sau un geniu, ca are familie sau e singur. De aceea au aparut visurile. Unii isi manifesta, dupa posibilitati, natura imaginativa ecranizand acest vis, altii asteapta noaptea. Primii reusesc sa dea celorlalti, franturi din visul lor, imaginat intr-o noapte. Si aici incep problemele. Pe care nu le-as numi tocmai probleme.

Cum am vrut sa subliniez si in celalalt articol fiecare are dreptul sa viseze ceva indraznet. Iar descrierile multora legate de acest film nu sunt depresii ci simple manifestari de razvratire ale mintii, o incercare de eliberare de cotidian, cu tot ce inseamna el. Depresivi as spune ca sunt toti acei parapsihologi care sunt bagati in seama. Si nu sunt singurii, din pacate.Toti creeaza in jur, inclusiv eu, fara sa dezmint, o aura de tristete. Pentru ca asta intelege fiecare, in functie de ce traieste sau simte in acel moment.

Tristetea mea s-a produs cand s-a nascut copilul. Probabil ca exista o mai mare teama de necunoscut, pe care copilul trebuie sa-l dezvaluie cu mijloacele pe care le are. Insa tot ce stiam odata bun pentru un copil azi nu mai este sau doar in proportii mici. Probabil cine are copil poate sa inteleaga mai usor ce simt. Am vazut in jur, caci parca-s semne, mi se arata, nu le caut, sincer, numai uratenii si mizerii. Poate unde nici sufletul si mintea mea nu mai percep altceva.

Dar eu sper totusi ca va fi altfel…Cineva acolo sus ma iubeste. Iar acum il iubeste si pe baiatul meu:)))))

Dar am aflat ca si pe voi va iubeste.

Un imens zambet cald va trimit tuturor….

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s