Un alt caz disperat…de leucemie


O sa va plictisesc cu aceste mesaje probabil dar incerc sa ajut cat pot pe oricine are nevoie. Cu bani, cu mesaje postate pe blog si altele. Asa ca vor mai fi de genul acesta.

Am gasit pe blogul acesta un mesaj in care ni se cere ajutorul pentru un seaman de-al nostru.

Cand dai cu capul de peretii existentei tale si cand te mai loveste si o boala necrutatoare nimic nu este mai cumplit decat sa n-ai parte de prieteni si de ajutor. As vrea sa nu fie nevoie de ajutorul nostru in cazul lui Daniel, un tanar de 28 de ani, despre care o sa va vorbesc, si care sufera de leucemie.Pe scurt, Daniel are nevoie de un transplant de maduva, iar acesta ar fi un moment potrivit pentru ca boala a intrat in remisie. Problema este ca in Romania, transplantul de maduva se face doar daca exista un donator perfect compatibil. In cazul lui Daniel Raduta nu exista un donator 100% compatibil.

Ideile nu fac doi bani fara efectul final al corzii vibrande. Eu am vibrat cand am auzit de acest caz, motivatia este personala si prefer sa nu v-o spun. Dar cu cat vibratia este mai intensa, cu atat exista mai multe sanse ca Daniel sa poata trece peste acest moment complicat.

Diana spunea ca daca 6.500 de oameni ar dona 100 de lei ar fi suficient. Deci e mai simplu decat ne imaginam sa ajutam. Cate putin de la fiecare dintre noi poate insemna mult pentru el. Si aici vorbesc de sprijin de orice fel.

Daca aveti idei si doriti sa contribuiti la aceasta campanie puteti sa ne scrieti la zanarim@gmail.com. Zanele lucreaza la un plan pentru Daniel – daca il cititi veti vedea cat de puternic este, asteptam sugestii. Mika si Oana au scris si ele despre asta.

Celor care vor dori sa contribuie cu donatii au la dispozitie urmatoarele conturi deschise la Banca Transilvania:
EUR: RO72BTRL06404201F02712XX
RON: RO57BTRL064013HAF02712X

PS: As aprecia daca ati spune povestea mai departe.

Despre mine, o intrebare pentru unii, o exclamatie pentru altii


Asa cum am promis m-am decis sa onorez o leapsa pe care am primit-o de la milaela130. Va astept, in functie de dispozitia voastra, sa preluati aceasta leapsa. Nu-mi place sa nominalizez pe cineva. Asa ca sunteti liberi toti sa dati frau simtamintelor si curs acestei invitatii.


Principala trăsătură a caracterului meu: ECHILIBRUL

Calitatea pe care o prefer la un bărbat: SIMTUL UMORULUI

Calitatea pe care o prefer la o femeie: LOIALITATE

Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: INTELIGENTA

Principalul meu defect: GRABA

Ocupaţia mea preferată: BEBELE

Visul meu de fericire: SA CALATORESC

Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: N-AM FACUT CATE MI-AM DORIT SI PROPUS

Ce-aţi vrea să fiţi? UN GENIU

Ţara în care-aş vrea să trăiesc: ROMANIA

Culoarea preferată: VERDE

Floarea preferată: NARCISA

Pasărea preferată: PORUMBELUL

Prozatorii mei preferaţi: MIRCEA ELIADE, MICHEL ZEVACO

Poeţii mei preferaţi: V. ALECSANDRI

Eroul meu preferat: TRUMAN (TRUMAN SHOW)

Eroina mea preferată: OTILIA (ENIGMA OTILIEI)

Compozitorii preferaţi: TCHAIKOVSKI

Pictorii preferaţi: MICHELANGELO, LUIS ROYO, BORIS VALLEJO

Eroii din viaţa reală: MAMA, TATA

Eroinele din istorie: SISSI

Bautura şi mâncarea preferate: LICHIOR DE OUA, PLACINTA DE ZATAR

Numele preferat: STEFAN

Ce detest cel mai mult: BATAIA

Personajele istorice pe care le detest cel mai mult: MICHEL DE NOSTREDAME

Darul natural pe care-aş vrea să-l am: SA STIU CE VISEAZA LUMEA SI SA LE INDEPLINESC

Cum aş vrea să mor: STIIND CA CEILALTI NU AU NEVOIE DE MINE

Starea de spirit actuală: CONFUZA

Greşeli care-mi inspiră cea mai multă indulgenţă: GENETICE

Deviza mea: NU LASA O ZI SA TREACA FARA SA INVETI CEVA NOU

***

Care este cuvântul favorit: MANCARE

Care este cuvântul pe care îl deteşti cel mai tare: MUNCESTE

Ce îţi face plăcere în mod deosebit: CITITUL

Care este înjurătura favorită: BA P-A MA…:))

Ce sunet îţi place cel mai mult: SUNETUL APEI

Ce sunet îţi displace: AL LINISTII

Ce altă profesie ţi-ar plăcea să practici: PROGRAMATOR/INFORMATICIAN/PSIHOLOG

Ce altă profesie nu ai practica nici în ruptul capului: PORTAR

Dacă te-ai putea transforma, la dorinţă, într-un animal, care ar fi acela: SARPE

Dacă Raiul există, ce ai dori să îţi spună Dumnezeu când ajungi la Porţile Raiului: TU VEI FI MANA MEA DREAPTA DE-ACUM INCOLO

Dacă ai putea să îi pui o întrebare lui Dumnezeu, acum, care ar fi aceea: WHAT’S UP? (JUST KIDDING)…CHIAR N-AM IDEE

***

Când ai murit ultima dată: ASTA NU MAI STIU; S-A INTAMPLAT DE ATATEA ORI…

De ce te mai trezeşti dimineaţa: EXISTA CINEVA CARE MA ASTEAPTA

Unde sunt visele din copilărie: PE “HARD” INTR-UN “FOLDER”

Ce te deosebeşte de ceilalţi: INTUITIA SI SIMTUL DREPTATII

Îţi lipseşte ceva: NIMIC

Chiar oricine poate să fie artist: NU

De unde vii: DINTR-UN TARAM DE POVESTE, CU VERDEATA MULTA, CASUTE DIN LEMN SI ACOPERITE DE FLORI…

Crezi că ai o soartă de invidiat: NU

Ai renunţat la ceva: …SI NU REGRET

Ce faci cu banii: PLATESC FACTURI

Ce sarcină menajeră îţi displace cel mai tare: SARCINA CU ASPIRATORUL

Plăcerile prin excelenţă: CALCULATORUL (cu tot ce inseamna el), CITITUL, MUZICA, PICTURA…

Ce ţi-ar plăcea să primeşti de ziua ta: UN ALT BEBE

Susţii vreo cauză: BOLILE NECRUTATOARE SI TOT CE INSEAMNA ELIMINARE CAUZE NEGATIVE ALE LOR

Ce ai fi în stare să refuzi: INCAPATANAREA

Care e partea cea mai fragilă a ta: AICI NU RASPUND CACI DEVIN VULNERABILA

Ce ai fost capabil să faci din dragoste: IN ACEST MOMENT NU STIU DAR POSIBIL SA DEPASESC LIMITELE NORMALULUI CAND SUNT IN POZITIA RESPECTIVA

Ce ţi se reproşează: MA IMPLIC PREA MULT

La ce e bună arta: PENTRU SUFLET

Scrie-ţi epitaful: “M-AM DISTRAT SI AM MANCAT/ESTE VREMEA DE VISAT”

Cum ai vrea să te întorci: LA FEL

Petrecerea feisbuchistilor


Nu vreau sa va plictisesc. Totusi am sa postez si asta caci pana la urma este si pentru voi, noi, toata lumea… 🙂

De ceva timp se tot vorbeste de aceasta petrecere. Nu m-a impins curiozitatea sa privesc dincolo de titlu. Insa am citit azi si m-a impresionat dorinta initiatoarei, respectiv Chic de Zece (cunoscuta ca Alina Zara) prin intermediul Agentiei de Implinit Dorinte (tot a Alinei), ajutata de Bigfoot Media si Bobonete Mihai (care-i faza blog).

Nu este vorba doar de o simpla intalnire. Este o dorinta de a aduce unor gemeni bucuria de a fi inconjurati de prieteni. Acesti gemeni sunt atinsi de o boala. Autismul.

Tocmai ce discutam astazi cu mama despre acest fenomen. Si, dupa ce am ajuns acasa parca o mana invizibila m-a trimis acolo unde trebuia. De unde ajung la concluzia ca nimic nu este intamplator.

Pentru cei care folosesc FaceBook (si nu numai) mergeti sa bucurati aceste doua suflete cu prezenta voastra. Va veti bucura si voi desigur „revazandu-i” pe cei cu care va ciocniti in fiecare zi pe acest site de socializare.

Cititi mai multe la Chic de Zece despre gemeni si povestea lor iar despre petrecere la Mihai Bobonete.

Have fun! Si daca veti ajunge acolo poate o sa ne intalnim. :))

Am sa atasez aici un mesaj, legat de cei doi baieti, de la Chic de Zece:

Radu si Robert, doi gemeni autisti, cu un coeficient de inteligenta surprinzator, au o dorinta uluitoare pentru lumea de astazi. Daca i intrebi ce si doresc mai mult si mai mult, iti spun detasat: prieteni. Pentru ca, dupa parerea lor, este singurul lucru care le lipseste, dar si cel mai greu realizabil. Vrem sa i ajutam sa si faca o gasca de prieteni, cu care sa i trimitem intr o vacanta… pentru prima data in viata lor! La petrecere venim de acasa (fara titlu de obigativitate) cu un plic pe care scriem „add. prieten” si un nume sau ID.  Pe ideea de blanck donation! Si, daca aveti rabdare, un mesaj pentru ei. In plic pui fix cat te lasa inima, prieteneste! Unii dintre noi avem pe Facebook 3976 de prieteni. Si in fiecare zi ni se mai adauga cateva zeci virtual. Facem un experiment-provocare: cati se vor aduna, real, pentru Radu si Robert? Numaram la final mesajele! Putem sa facem ce n a mai facut nimeni pana acum: un grup de prieteni reali, dintr o mare gasca virtuala, pentru doi copii minunati.

Julio Iglesias, un vesnic romantic


Iata o melodie de suflet, pe care o dedic tuturor.

Cum trec anii…

.

Como han pasado los años
como cambiaron las cosas
y aqui estamos lado a lado
como dos enamorados
como la primera ves

Como han pasado los años
que mundo tan diferente
y aqui estamos frente a frente
como dos adolesentes que se
miran sin hablar

Si parece que fue anoche
que bailamos abrazados y juramos
un te quiero que nos dimos por entero
y en secreto murmuramos nada nos
va a separar

Como han pasado los años
las vueltas que dio la vida
nuestro siguio creciendo
y con el nos fue envolviendo

Habran pasado los años pero
el tiempo no a podido hacer
que pase lo nuestro

Si parece que fue anoche
que bailamos abrazados y juramos
un te quiero que nos dimos por entero
y en secreto murmuramos nada nos
va a separar

Como han pasado los años
las vueltas que dio la vida
nuestro amor siguio creciendo
y con el nos fue envolviendo

Habran pasado los años pero
el tiempo no a podido
hacer que pase lo nuestro

(sursa aici)

M-am mirat si eu cum s-au imprastiat in negura trecutului atatea amintiri. Parca as fi trait intr-o alta viata. Atatea trairi, iubiri, tristeti, dureri, ganduri cazute greu pe asfaltul drumului ce l-am parcurs, griji si emotii. Toate s-au dus. Si cu ce am ramas? Intotdeauna cu trairile cele mai puternice, pe celelalte le-am uitat. Cand am iubit cel mai profund. Sau cand m-am cufundat in ura cea mai naprasnica. Dar niciodata ce-a fost la mijloc. Crema care a dat prajiturii gustul acela minunat.

Acest cantec m-a emotionat pana la durere. Mi-a amintit…ce-a facut prajitura atat de dulce si extraordinara.:)

Semnati, va rugam, petitia…


Am gasit pe blogul la Mana Ciutacu acest mesaj (de la friskyada):

De cateva zile, directoarea Scolii Centrala din Bucuresti, prof Maria Cojescu, a fost demisa din functie in mod abuziv. Intregul corp profesoral, impreuna cu elevii liceului, isi manifesta public nemultumirea fata de decizia fundamentata pe criterii politice a Inspectoratului printr-o petitie pe care o gasiti la adresa :

http://www.petitieonline.ro/petitie-p68925055.html

Spuneti NU imixtiunii…

politicului in educatie, spuneti DA adevaratelor valori, traditiilor veritabile!!! Doamna prof. Maria Cojescu, prestigios istoric si un caracter remarcabil, este unica persoana in masura sa conduca Scoala Centrala. Dupa ce semnati, dati mai departe, pentru ca un numar cat mai mare de persoane sa sustina cauza Scolii Centrale.

Nu stiu altii cum sunt…


Despre mandretea mea n-am scris mai nimic, nu pentru ca n-ar fi ceva de scris, ci pentru ca am evitat. Motivele sunt mai mult decat evidente. Dar am vazut ca multa lume se desfasoara gratios la capitolul copii. Fara a face vreo ironie. Sunt chiar bucurosi peste masura ca au au bebe si nu se sfiesc sa o arate. Nu pot sa spun ca n-as fi si eu fericita. E doar acea teama pe care o dezvolti puternic chiar cand ai copil. Exista o viata de care esti responsabil si orice rau, chiar si energetic, :), dupa cum stim cu totii in ce lume traim si ca orice este posibil, care s-ar putea abate asupra ei, iti da de gandit mai mult si incerci sa fii protectiv.

M-am decis sa scriu un jurnal micutului inca de cand s-a nascut. Asa ca am strans 3 caiete-jurnal si m-am gandit sa le postez pe blogul puiutului meu.

Despre momentele importante, despre raceli si cum ne-am vindecat, despre peripetiile cu el si, mai ales, despre acele tips and tricks, pe care toata lumea le cauta cu disperare cand se lovesc de diversele frecusuri minore legate de copil. M-am gandit mult si am realizat ca asta este cea mai buna treaba posibil. Un blog al micutului. Ofcourse e mult de lucru. Va mai dura. Oricum mai am cate ceva de facut si p-aici. Dar le luam pe rand si cu rabdare ca nu ne grabim nicaieri.

***

Si asa de inceput de drum pe calea internetului pentru piticul nostru am sa povestesc cate ceva.

Cu cateva luni in urma piticul meu a patentat o noua metoda de a deschide iaurtelul. Stiti ala mic si acoperit cu hartie dublata de poleiala pe dinauntru? Ei piticu a insfacat cutia cu manutele lui mici s-a apucat sa-si incerce noii dinti in plastic. Cum nu mergea a intors cutia pana a nimerit hartia. S-a chinuit putin si iata ca dintii si-au facut loc inauntru. S-a intins pe spate si da-i la lins iaurtul pe gaura de-o facuse. M-am prapadit de ras. He is really resourcefull.

Dupa mai multe zile treaba era deja dezvoltata. Iaurtul cu lingurita era old habbit. Care murise la inventarea noii tehnologii de desfacere. Asa ca acum isi ia iaurtul si da-i gauriciul. Dupa care papa cu pofta pana se satura. Desigur ca nu suge intr-una la iaurt pana il termina. O pauza la fiecare doua, trei inghitituri e binevenita. Astfel ca in pauza e indicat sa mai curga si pe jos iaurt. Pana la urma tre sa fim din cand in cand si darnici. Dar, intr-o seara, cand tati a venit acasa…si se potrivea cu momentul in care piticul isi hranise prietenii imaginari…ma pun pe ras caci tati nimereste fix unde nu trebuie. Si-l auzi exclamand:”Am calcat intr-o chestie lipicioasa si alba!”. Dupa multe banuieli ale sotului asupra mea se lamureste totul …descopera ca piticu inca mai are „arma crimei” in maini.

Intr-o alta ipostaza distractiva il puteam urmari frecvent pe pitic, respectiv atunci cand se ascundea cu cateva obiecte gasite pe unde apuca si se afunda acolo unde era mai intuneric. Iar cand il prindem in flagrant il vedeai cum rade cu gura pan’ la urechi si-si ascundea obiectul furat. Si asta pentru ca stie, caci cine crede ca un copil nu intelege, atunci sa mai verifice inca o data, ca nu are voie sa subtilizeze anumite obiecte din casa. Si, sa dea naiba, daca nu exact p-ale le cauta. Desigur, daca n-ati inteles inca, jucariile, care stau in pozitii porno, prin patutul lui de bebe sau pe toata mocheta din dormitor, nu sunt clintite un centimetru si asta pentru ca piticu adora ce este interzis nu ce este permis. Noi cumparam mereu jucarele si sunt debarasate imediat dupa ce le desfacem. Normal. Avem un copil care se plictiseste mai rau ca noi. Vrea nou, colorat sau cu sistem de inchidere/deschidere, alaturat unui zgomot produs de acel instrument. Adica desigur, ati ghicit, obiectele noastre de uz caci alea sunt de nasul lui.

Telecomanda este deja incadrata la categoria :”seen that, done that!”. Nu mai este asa o chestie cool daca stie sa desfaca capacelul unde stau bateriile. Stie ca stau bateriile acolo si mai stie ca nu le mai vede pentru ca le scot, moment pe care il urmareste foarte atent. Si aici intervine plictisul. Why bother cautand sa se joace cu telecomanda daca n-are baterii? Caci e nasol sa n-ai cum sa manevrezi obiectul cu pricina cum fac parintii, adica uitandu-se la televizor si asteptand sa se schimbe canalele (cred ca el vrea doar sa vada ca se schimba ceva la aparat, facand legatura cu televizorul, la care se si uita dupa ce apasa pe butoane, altfel oricum nu intelege ce-i ala canal, dar, mai stii?!!).

Nu stiu cum va fi la gradi sau la scoala dar de pe acum este smecher rau. Apai cand se decide el ca e vremea de joaca face o chestie care, observa el, ma enerveaza. Ia un obiect, se aseaza la mine in brate, se joaca cateva minute dupa care il arunca pe jos si asteapta. Eu, prima data, i-am explicat cu blandete ca il iau de jos dar vreau sa fie mai atent (chiar intelege!!!:)), ii dau obiectul dupa care, cu miscare abila, pac pe jos. Ma uit la el, la obiect si il ridic pe ultimul de jos, desigur dandu-i-l piticului. El se uita la mine, rade, si fara sa arunce o privire pe unde ii „scapa” jucaria, o arunca dinnou, si incepe sa rada in hohote. In timp ce eu fierb. Iar il iau…si tot asa de cateva ori pana ii dau drumul pe jos si-l indrum sa-si ridice jucaria. O ia si, razand la mine, pleaca sa mai cloceasca ceva. Ca ce poate sa faca ca sa fie in centrul atentiei permanent?!!:)))

Ii place sa ne dam peste cap. Stie deja cum trebuie sa se aseze (adica in pozitia A-ului) si asteapta ca eu sa-i dau picioarele peste cap. Sa vedeti voi ce haios e cand rade! Apoi ii place sa umble la laptop-ul lui ta-su (care sta asezat pe un scaun langa pat). Si vine tiptil si zbusht pe taste, care sunt asa de rahitic lipite ca ti-e si teama sa umbli mai „brutal” cu ele. Dar piticu sare oricum (ca ce stie ce-i cu piesele alea asa mici si firave?!)sa le scoata. Mai merge si cablul de retea smuls putin. E un adevarat arsenal de jucarii pentru pitic. Dar, poanta e ca, ta-su il da la o parte si-i explica frumos ca n-are voie. El se face ca pleaca trist si, cand ajunge la usa, se intoarce, verifica daca tati e atent, si daca nu-i, zbust pe laptop. Mai nou ta-su sta la panda. Adica se aseaza cumva sa-l prinda si piticu stie pozitia. Asa ca se duce incet, cand vede ca e rost, sa puna mana, dar cand se da jos ta-su la el, fuge pe usa razand cu pofta. Apoi se ascunde dupa usa si asteapta pana il surprinde in offside…si tot asa…

Daca aveati impresia ca trebuie sa-i luati jucarii noi si pentru ca va costa prea mult, va intristati ca nu puteti sa-l bucurati pe micutul vostru, exista intotdeauna resurse. Iata ca luasem de la IKEA doua funduri de lemn rotative. Foarte faine. Cum unul era dispensabil l-am pus pe piticu pe rotativa si da-i invarteala. Cat ii place…

Ei, si cam atat azi…pe data viitoare….

Facultatea…


Iata ca azi am cam tras chiulul pentru ca mi-am ajutat semenii. Respectiv pe draga mea mama. Niste cursuri, teste grila, toate pentru facultate. Adica mama face facultatea. Acum un an cineva i-a propus, la drum de seara, sa practice si acest sport. Nu a cugetat mult. Si pana la urma de ce sa cugete cand aceasta necesitate ar fi punctat la pensia ce urmeaza sa vie? Bravo ei si bravo acelei prietene care i-a dat impulsul!!

Initial a venit sa ne explice cum s-a decis sa faca asa „nazdravanie” si care ii sunt motivatiile. Prima data am fost putin socata. La varsta asta? Dar mai are puterea sa memoreze atatea materii? Mai are rabdare sa parcurga acei patru ani de studii? Dar la examene va putea sa se simta egala cu toti? Bineinteles ca mi-am dat seama cat de ridicola sunt ca imi pun asemenea intrebari. Mama a sacrificat facultatea, inceputa acum multi ani, ca sa ma nasca si sa ma creasca. Si acum vin eu sa ma pun contra? Sa refuz a-si indeplini dorinta? Pana unde merge egoismul meu?

Asa ca m-am scuturat de negativism si am privit-o. Cu respect, mandrie si admiratie. Uite ca are curaj sa faca ce si-a dorit. Realizam ca, pentru mama, urma o perioada grea si avea nevoie de sprijinul meu. I-am spus intr-un final ca are tot suportul.

In schimb tata, care a terminat doua facultati, by the way, considera atunci ca este ridicol iar azi tot la fel gandeste, insa cu o doza de resemnare. Il inteleg pentru ca a simtit ca mama este un super erou in viata ei profesionala si i s-a parut aiurea sa faca o facultate atat timp cat ea este un profesionist mai bun decat altii. A acceptat situatia in care nu avea studii superioare si toate cele care vin odata cu asta: a acceptat sa lucreze mai mult decat altii, a acceptat sa nu promoveze, acceptase si faptul ca va avea o pensie mica…

Sunt convinsa ca cei care au cunoscut-o ar putea sa confirme treaba asta.

Si, iata, ca s-a decis sa faca pasul cel mai important in viata. A framantat-o multi ani. Ca sa cresti un copil nu-i asa usor. Nici sa ai un job bun nu e usor de tinut. Si, eu fiind la casa mea, cu sot si copil, s-a decis sa incerce. Pana la urma nu ma mai avea in grija. Puiul se facuse mare si nu mai avea nevoie de ea (vorba vine, mereu am nevoie de ceva si saraca sta dupa fundul meu!).

Desi ii era mai frica de orice o incercase viata pana atunci a mers inainte. Iar azi o vad cum se streseaza ca ii lipsesc cursuri, ca nu poate sa printeze altele. Apropos. A luat de la facultate, respectiv de la secretara, un CD cu toate cursurile si testele… in format electronic… Foarte fain, as putea sa zic. Dar imbecilul care le-a pus acolo a parolat doua fisiere astfel ca poti doar sa le citesti. Ce e treaba asta? Ori le parolezi pe toate, ori nu. Cata mirarea am avut sa vaz cat exces de zel au unii. Era si tizul meu ala de o facut prostia. Mi-a fost si rusine sa-i pronunt numele. Si l-a lasat la properties. Ei, asta e! O sa citeasca de pe ecran. Ce sa mai zici?!

Am avut oricum cateva indoieli. In primul rand ma gandeam ca mama nu are rabdare sa termine facultatea. Ceea ce m-a ingrijorat putin. Ma gandeam ca ar fi pacat sa dai ghes inimii si sa te poticnesti din pricina de multe neajunsuri.In al doilea rand m-am gandit la studentii tineri (sa se inteleaga, si baieti si fete:)). Nu o sfredelesc cu privirea si o intimideaza  pentru ca apare la cursuri sau examene printre ei? Dar s-a linistit treaba cand am aflat ca sunt multi in aceeasi situatie ca mama. Bun, s-a mai dus o problema. In al treilea rand m-am gandit la volumul de munca la noul job si volumul de studiu de la facultate. Mai, m-am uitat printre cursuri. Sunt plenty… mandra mea, draga mea (ca sa si citez din melodia Ilenei Sararoiu)…Parca nu aveam atat de studiat, fratzica. Erau volumele mai mici si parca, atunci cand citeai, stiai pe ce lume traiesti. Acum sunt aberante si aiuristice. Zici ca sunt scrise de niste amatori. In afara de cateva formule pe ici colo (copiate si alea de la aia de scriau mai cu un rost) …in rest, doamne ajuta….

Dar, pana la urma, raman cu cateva intrebari in mintea mea: cand e vremea buna sa dai curs inimii? Ce v-a impiedicat sa nu o faceti?

Bloguri si bloggeri…


Sa purcedem la a lista cateva bloguri interesante (incercand, pe cat posibil, sa explic si atractia pentru fiecare; am omis cateva dintre bloguri pentru ca nu am avut timp sa le rasfoiesc pe toate pe indelete dar revin).

Adrian Ciubotaru

Imi place modul simplu de a pune accentul pe problemele actuale. Nu este complicat nici la citit, si cred ca nici ca om. Am citit articole din acest blog care m-au pus pe ganduri, altele care mi-ai dat speranta.Impresia mea este ca astfel de oameni e bine sa avem printre bloggeri.

S-a implicat in multe proiecte de-a lungul timpului, insa cel mai recent si de retinut este Lecturi Urbane.

Artistu – Andrei Manea

Gasesti de toate pentru toti. Te poti delecta cu diversele subiecte razand cu pofta si plecand cu spiritul mirosind a fericire. Are talentul de a te dezlega de tristetile cotidiene. Gasesti si teme mai putin haioase, care vin sa adauge si un ton serios blogului. Desi, sincer, unii dintre noi ne-am saturat de tristetea sau sobrietatea mediului. Vrem sa ne hlizim si sa ne bucuram ca traim. Asa ca bagati un ochi si aici!

Blogdeprost

Nu e chiar asa. E un punct pe I. Articolele sunt usor de digerat si prea originale.

Blogplatonic

Mi-a atras atentia pentru ca vorbeste despre orice dar cu mintea fresh. O alta perspectiva.

Cabral

Hmm, imaginea de la televizor este cu totul alta de pe blog. Interesant cum citesti randurile scrise si nu poti sa-l identifici cu omul pe care il urmaresti pe sticla. O dedublare? 🙂

Cami Achim

Totul a inceput de la Sex and the City. Acolo am citit gandurile unei tinere si m-am bucurat ca mai sunt si altfel de pareri.

Celetreipuncte

O mata dragalasa si texte antrenante.

Chinezu

Iata un jurnalist „lasat la vatra” ready to blow u. Bune articolele si impresiile generale la care subscriu.

Ciusti Tabu si Sex

Probabil, cum ati si dedus, e un blog despre un subiect tabu: sexul. Subiectele se invart in jurul acestei teme. Ar trebui putin slefuit. Dar in rest e bine.

Contrasens – Razvan Bibire

Stiri din Bacau. Scurte si bine prezentate.

Cucubau – Un blog de speriat

Diverse ganduri imprastiate pe hartie. Simplu si relaxant.

Dalelucosmin

Muzica, bancuri, ganduri. Deosebit.

Dan Popa

Multi sunt inca mirati de ce are asa „public”. Cititi si voi si o sa intelegeti.

Dana Androne

Scrie foarte frumos. Imi place ca pune suflet in ceea ce face. Un film nou prezentat atat de literar, dand nota personala prin exemple de cultura generala. Putini reusesc sa dea viata unei povesti.

Dezaxata

Despre viata, visuri si impliniri. Ceva frumos.

DMD

Un calator.

Ador sa citesc acest blog. Aduce …a altceva. Mai presus.

Failblog

Diverse carcoteli pe seama unor situatii …esuate (failed).

Futacu

Aici e de zis ca m-a dat pe spate cu scaun cu tot. Limbajul este vulgar dar scrie al naibii de bine. Sa fie Victor Ciutacu?

Gigelitatea

De la Sibiu. Vedeti ce ganduri mai vin sa dea sare si piper vietii mele de la capitala. 🙂

Gotiu Mihai

Toata maestria de jurnalist clujean (si nu numai, de jurnalist in general) este adunata aici. Chiar si omul din spatele acestor articole este de nota 11.

HCH – Christian Hertzug

Un blog de suflet.

Nu aveti blog de doi lei, dar cred ca stiati asta! :)) Mult respect, domnule.

Hobbitu

Un alt blog de suflet. M-am lipit de acest Hobbit de curand. Mi-a dat putina ciufuleala. Dar avea dreptate.

E bine uneori sa mai fie si suflete ingaduitoare si de ajutor celor care au nevoie.

Horia Brenciu

Poezie si muzica…nu am altceva sa spun. Pacat ca a scris putin in ultimul timp.

M1ha1

Despre Biblie, despre religie si …calculatoare.

Mana Ciutacu

Aici am zabovit o vreme. Scrie pe gustul meu si da culoare textului. Va garantez ca o sa va placa si voua.

V-ati prins, e sotia dlui Victor Ciutacu.

Mihaela130

Proza, poezie (scrieri ale posesorului de blog), pilde si ganduri atat de imbietoare. O finete artistica cum rar intalnesti.

Mihai – 2blackjack1

Economie, politica si nu numai.

Mihai Enasel

Despre stirile importante dar la care nu dam importanta. Despre scene din viata.

My cousin Vinnie (adik Radu Cernat)

Acesta e blogul varului meu din America. Da concerte extraordinare. E un nume in tara altora. La noi nu.

Nuami Dinescu

Cum stiti, unii dintre voi, este blogul binecunoscutei jumatati din cuplul „Teo Trandafir”. Mi-a atras atentia simplitatea cu care isi descrie (cam rar in ultima vreme) franturile din viata.

Oana Stoica Mujea

Cartea, pe care lumea o uita in biblioteca, este descrisa pe acest blog. Cartea, la modul general. Si in particular, acelea scrise de scriitori cunoscuti sau mai putin cunoscuti. Un loc unde te poti cultiva.

Saccsiv

Are foarte multe subiecte interesante. Orice si oricum. Este un veteran al blogurilor.

Silviu Szekely

Scrie filozofic si, uneori greu de inteles. Insa e cat se poate de cult si de adunat acest blogger.

Simona Gherghe

Mi-e greu sa dau un motiv pentru care mai rasfoiesc si acest blog. Nu pentru ca e vedeta. Este ceva. Cititi si voi si poate ma lamuriti.:)

Simona Hulber

Barbati, daca Oana Stoica va hraneste spiritul, Simona va ajuta sa aratati bine, sa fiti eleganti. Aici gasiti tips and tricks ca sa aratati awsome.

SSSHT

Daca vreti sa va deschideti sufletul si sa scrieti sub anonimat aici e locul ideal.

Stmurgeanu – Concediaza-ti seful!

Subiecte din cele mai interesante. Care iti dau de gandit.

Szasz Sebes Paul

Un blog de suflet. Sunt amintiti artistii importanti. Gasiti poezia uitata sau pe care n-ati avut ocazia sa o cititi.

Talentedenazdravani (Cristina H.)

Pentru cei care au in plan un copil sau au deja …un loc unde te pierzi printre atatea jucarii si jocuri. Inveti sa te bucuri alaturi de copilul tau.

Tatzafloricica

Barfa, carcoteala…s-ar zice ca reiese din titlu, dar nu-i asa. Un tanar da tonul unor subiecte de cultura generala. Imi place ca nu se incadreaza in tiparul obisnuit.

Vancavlad

Un alt blog de suflet. Ganduri si trairi pe pagini de jurnal.

Care este realitatea?


Realitatea de dincolo de virtual, acolo in scaunul incercat de atata greutate, exista un om…si  intreb: oare stiti cine este?

In viata cotidiana, cu familia si prietenii, ai un anume comportament, un fel de a a gandi constant. Asa ca cei de langa tine te stiu deja si ti-au decis asezarea in „pagina”.

Pe net lucrurile stau altfel. Aici intalnesti ID-uri sau IP-uri, ale caror proprietari interactioneaza cu tine prin intermediul diverselor forme de socializare. Decizi, de multe ori, dupa schema gandirii sau gusturi, la care te opresti si-i acorzi atentie.

Blogul fiecaruia, de exemplu, reprezinta un fel de Curriculum Vitae. Lumea il citeste si stabileste ce si cum. Alteori chiar pe siturile de socializare se poate constata, din cele cateva contacte virtuale, personalitatea sau nivelul de intelect al unui individ.

Dar…exista cazuri in care, unele persoane nu dau pe dinafara in a se lasa dusi de valul sinceritatii. Nu pot fi catalogati pentru ca, daca esti atent, vei fi surprins in ambele moduri. Poti sa garantezi ca stii cine scrie (ma refer la puterea lui de discernamant si, desigur, ca este in trend, la intelect)? M-as gandi imediat ca acea persoana se adapteaza la formele date. Cameleonul. Sau doar adora sa culeaga reactii.

***

In acest periplu de interactionari, m-a surprins neplacut modul in care esti judecat dupa simplele aparente. Lumea nu are timp si rabdarea sa te asculte si nici prea multa bunavointa. Esti perfect sau te misti in directia dorita de acesta (de la primul contact)…si e in regula. Te introduce-n viata lui dar …numai putin ca sa nu ti se urce la cap. Daca nu…esti eliminat absolut fara mila, si incadrat la categoria „persona non grata”. Inchipuie-ti! Dar treaba e cam asa. Daca arunci un ochi pe profil, pe perete, la blogul acestuia, vei constata cateva neconcordante. Chiar si cand comunica direct cu tine, prin intermediul tastaturii. Daca il abordezi pe o tema iti va raspunde exact cum te asteptai: ca un ridicol. Deci, te gandesti atunci, e bine caci n-am pierdut nimic din spectacol. Concluzie: acestia sunt cei care te judeca. Si, din pacate, turma care-l urmeaza.

Dar totusi te atasezi de anumite persoane. Sa zicem ca le urmaresti din umbra. Iti plac cum scriu, cum gandesc, debordeaza de energii pozitive si ajungi sa ii creezi o aura de bunatate si maturitate. Te atasezi profund si iremediabil pana cand…te dezamageste la prima confruntare. Parca ti se taie de tot. Si-ti vine sa renunti la a mai socializa cu cineva ever. Ajungi sa ignori pe toti ceilalti pentru ca ai fost rejected de un „oarecare”.

Insa am reusit sa depasesc acest obstacol si m-am reintegrat. Am constatat ca sunt oameni minunati care stiu sa aprecieze si lucrurile simple, fara fason. Aceia au doar cateva persoane cu care interactioneaza foarte fain. Te gandesti: la ce-ti trebuie sa urmaresti un celebru internaut sau blogarash cand adevaratele valori si prietenii se nasc alaturi de oamenii care stiu sa-ti scrie fraze logice si fara bullshit-uri.

Dar nu ma apuc sa judec pe nimeni aici. Ci vreau sa atrag atentia ca eu chiar nu intentionez sa produc pagube nimanui si caut sa relationez civilizat. Daca se poate. Daca nu, exista o alternativa, aceea de ignore.
Ce altceva ma sacaie de o vreme este curajul unora de a se face de ras incercand sa te inlature cu intimidari venite din senin si nejustificate. Ma rog, in mintea lor si in functie de scopul urmarit, exista o justificare. Insa orice manevrare de opinii se face prin argumente logice. Daca nu exista, parerea mea, e ca nu gandesc prea mult inainte de a da drumul porumbelului din gura. Si atunci, why bother?

***

Din scurta mea perindare pe net am constatat ca interesul acestor internauti este sa dea din coate ca sa-si castige un loc in acel stralucit blogroll sau in viata unora si, cu cat personajul (proprietar al blogului sau nu) este mai cautat sau mai cunoscut, lupta devine mai acerba.

Acestia sunt cei pe care ii gasesti pe net permanent. Nu stiu cum e la ei dar eu nu prea am timp sa socializez. Ei insa o fac si foarte des. Iar stilul, apai se stie, de la infumurat in sus. N-o sa le atingi maretia cu care Dzeu i-a inzestrat. Niste genii coborate pe pamant sa dea din stralucirea lor. Daca ajungi sa te amesteci in multime trebuie sa te ridici la standarde, altfel you are out! Ma rog, la unii treaba e mai dureroasa: te paruiesc pana lesini. Rezultat: data viitoare incerci sa-i eviti.

Importanti sunt cei care te accepta asa cum esti.

***

La multi ani!


Defapt, in aceasta luna am avut multi sarbatoriti. Pe unii i-am sunat in timp pe altii mai tarziu. Dar, celor, carora nu le cunosc zilele de nastere  si ne intersectam pe acest blog sau pe alte forme de socializare, va urez sanatate, voie buna si iubire. La multi ani!

Va las la toti cateva cadouri pe fereastra.

.

.

.

Un adevar…


M-am incovoiat de tristete si m-am inhamat sa scriu despre cateva amintiri legate de doi oameni, pe care nimeni nu i-a cunoscut si nici nu vor mai avea ocazia sa-i cunoasca. Doi oameni deosebiti, pe care Dumnezeu i-a chemat la El sus sa ii fie intr-ajutor, sa dea din bunatatea si intelepciunea lor si sa fie mana Lui dreapta la judecata.

Asa cum sunt multi altii, plecati sa nu mai sufere niciodata si sa dea din magia lor si acolo Sus.

***

Pe un blog am privit cateva minute consternata (a nu stiu cata oara) o veste despre tragica plecare dintre noi a unei fetite. Si n-am putut sa scriu altceva decat: „Dumnezeu sa o odihneasca in pace! Am urmarit povestea…”. Da, am urmarit-o si n-am facut nimic altceva.

Revin la starea mea de acum cateva zile cand discutam cu doi oameni pe un site de socializare despre ceea ce facem noi ca sa ajutam in lumea asta distrusa de ura, orgolii si vicii. Atunci eram revoltata din cauza multitudinii de stari de compasiune si durere ce simteau cativa care s-au ingramadit sa citeasca din postul blogului personal al unei celebre prezentatoare a Antenei 1. Era despre tragedia din Haiti. Tocmai ce se pronunta clar unde s-a ajuns cu saracia si disperarea acestor nefericiti. Sa omoare pentru o punga de orez. Mi-am suflecat manecile si am dat sa scriu, replica la acele comentarii care s-au grabit sa apara:

ce „puii mei” se agita lumea ca n-a dat UE cat trebuie la amaratii aia…apoi nici nu aveati habar cat de saraci sunt amaratii aia pana acum, va duceati la relaxare in timp sufletele alea se chinuiau …de pe atunci…ce sa dea UE? sa dea americanul, ca ala este dator vandut…acelei populatii…asta sa se intample…si lasati-o mai moale cu … simpatia asta…ca da prost…pana acum ati dormit si brusc v-ati trezit…vai ce tragedie…da este o tragedie ca stam cu urechile palnie la ce amantele isi mai trage Mandruta in loc sa …citim ce trebuie…
Scuza-ma […] dar chiar sunt revoltata…mocnesc …de mult timp…
Si mie imi pare rau sincer dar mai mult ma doare ca la ora asta planeta moare…iar noi stam si plangem in scaunele noastre comode si blablaim pe teme diverse si…din cand in cand mai aprare cate unul sa-si arate compasiunea pentru unii si altii doar…pentru ca este o persoana cunoscuta cea care da startul acestei discutii…de ce? […] asta sa te intrebi? Daca tot esti aici in postura asta de „moderator” de opinii intreaba-te ce poti sa faci ca sa schimbi obiceiurile romanului…

Asa ca, cititnd acea veste, mi-am dat seama ca sunt ca aceia pe care ii condamnam. N-am stiut ce sa fac initial. N-as fi vrut nici sa scriu ce-am scris, pentru ca dadeam dovada de ipocrizie (ceea ce s-a si intamplat) dar am lasat un rand, si am fost penalizata pe drept. Daca as fi facut ce trebuia la timpul potrivit in loc sa ma ascund dupa scuze penibile si motive stupide, as fi schimbat ceva. Nu stiu daca ar fi schimbat cursul vietii acestei copile. Dar as fi stiut ca macar a zambit. Desi stiu ca a facut-o oricum, caci n-a fost singura. Iar ultimele ei dorinte s-au implinit. Din pacate, doar una n-a fost…Dar ar fi zambit pentru ca EU am inteles si am complotat cu ea la fericirea ei…

Apoi m-am invins pe mine sa scriu despre amintirea draga a bunicului meu si a unui coleg de liceu. Amandoi s-au dus in lumea celor drepti. Dar fiecare are o poveste. Nu trista.

M-am tot gandit cum sa scriu despre acest detaliu ca sa nu para prea insensibil. Am stat sa ma gandesc mult si am ajuns la concluzia ca, in pofida eforturilor noastre de a ne lupta cu umbrele de dincolo, noi tot vom disparea din aceasta „mixtiune”, numita viata. Si daca tot pleci de ce sa nu o faci cu sufletul impacat si cu gandurile zglobii? De ce sa nu te simti intreg macar pe jumatate?

***

Pe bunicul meu l-am adorat fara sa ma vrajeasca cu vorbe sau intelepciuni d-ale batranilor. Avea un magnetism deosebit, astfel ca il vedeai permanent inconjurat de oameni. Stia sa aduca zambetul pe fata oricui. Asta a stiut sa faca cat a trait. Sa descreteasca fruntile. Nu discuta despre moarte, despre tragedii sau viata. Stia sa te faca sa intelegi, fara vorbe, ce simte, cat de tare il doare sau cat de tare se bucura. A trait atat cat a fost nevoie si a lasat in urma lui numai ganduri bune. Se infuria cand simtea nedreptate si se revolta, facand justitie. Dar nu cu pumnul. Iti vorbea scurt si concis. Te cutremurau acele doua vorbe. Veneau ca un pumnal. Reusea sa impuna respect acolo unde pasea. Un om cu principii statornice si determinate. Nu deranja pe nimeni si cerea acelasi lucru.

Viata s-a scurs, eu am crescut si, la un moment dat, s-a abatut o boala asupra bunicului meu. L-am „tarat” mai mult…prin spitale. Statea cu noi in apartamentul ingust de bloc. Il vedeam ca se straduieste sa se adapteze dar nu avea puterea sa o faca. Si-ar fi dorit sa iasa-n curte, sa dea la animale, sa mai vorbeasca cu un vecin, sa se urce-n caruta si sa plece la camp. Dar n-avea decat un televizor si patru pereti, pe care s-ar fi suit daca nu-l linisteam noi cu prezenta noastra. Au trecut cativa ani si boala facea ravagii. S-a impus internarea. Era necesara operatia. Dar nici asa nu s-au rezolvat problemele. Boala recidiva in fiecare an. Reveneam cu bunicul in spital si-l supuneam la alte si alte operatii. Toti se luptau ca el sa traiasca. Insa el a cedat. Dupa atata timp petrecut prin spitale se ruga de noi sa-l ducem „acasa”. A fost o decizie dificila pentru mama si sora ei, matusa mea. Intr-un final s-a hotarat: va merge sa-si petreaca zilele acolo. Era simplu dar complicat. Daca ar fi fost sa se duca dintre noi, bunicul isi dorea s-o faca langa lucrurile pe care le stie si le iubeste.

Dupa cateva zile s-a dus. Era de Sfantul Stefan (Stefan il chema, dupa el l-am botezat si pe fiul meu, in amintirea lui). Era lume in jurul lui si tocmai radea la o poanta.

A avut un zambet pe fata cand…si, atunci cand m-am dus sa-l vad in cutia aia de lemn…ziceai ca doarme. Ma uitam printr-un geam. Mi-a fost teama sa-l vad. O singura data a fost de ajuns ca sa nu uit cum doarme…si acum(in mintea mea).

N-am varsat o lacrima la inmormantare, dar am plans cativa ani dupa, cand ma duceam la tara si nu-l vedeam. Ma anunta bunica mea ca trebuie sa mergem la cimitir. Atunci i-am simtit plecarea.

***

Catalin Cotzoveanu, colegul nostru din liceu. Doamne, ce baiat deosebit ai lasat sa vina sa ne bucure pentru ceva vreme! Cotzo, caci asa il strigam, era mai mult decat un copil, un adevarat adult. Noi aveam mintea hai-hui, el deja stia sa-si ascunda durerea fata de noi, o durere care ii cuprindea trupul micutz. N-a putut sa se dezvolte din cauza unei boli necunoscute. A fost la medici renumiti dar nimeni n-a stiut ce are. L-au tratat mereu de altceva. Pana cand trupul lui firav l-a lasat.

A trait intens in ultimii ani de liceu, alaturi de grupa lui de prieteni. Eram cativa dar uniti. El ne aduna si ne tinea impreuna. Avea un zambet cald si puternic. Te facea sa razi si iti dadea din caldura sufletelului. Era impaciuitor si nu supara sau nu lasa pe nimeni sa se certe. Traia ca sa fie cu noi. A tinut la prietenia sincera pe care o aveam cu totii. Nimeni n-a crezut atat de mult in prietenie si in dorinta de a trai. Avea o intelepciune rar intalnita. Dupa ce s-a dus am facut o vizita familei lui. Mama, indurerata de disparitia fiului cel mic, ne-a povestit cat de mult tinea la noi, la prietenia noastra. Ne-a povestit cat suferea pentru ca nu avea puterea sa stea cu noi atata cat ar fi vrut. Pleca de langa noi zambind desi el fugea acasa ca sa geama de durere.

Anii de facultate ne-au despartit. Cotzo o ducea din ce in ce mai rau. Poate si pentru ca nu mai erau petrecerile la fel fara toti prietenii din gasca. Si a ajuns sa se interneze a nu stiu cata oara. Am decis, dupa o lunga disparitie din formatia noastra, sa ne reunim si sa mergem sa-l vedem. Eu si prietena mea eram iar impreuna. Cand ne-a vazut s-a luminat la fata (boala ii acoperea fata de o paloare amestecata cu pamantiu). Era fericit ca, dupa atata vreme, sa ne vada iar impreuna…

A doua zi ne-am dus dinnou. Era la reanimare. Mama lui era suparata pentru ca…doctorii nu ii mai dadeau nici o sansa.

Abia atunci au constatat de ce a suferit bietul copil. Prea tarziu. NU mai era langa noi.

***

Cotzo, nu te vom uita niciodata. (Mishosho, Mala Mujer, Mishu Beraru, Alex, Vali, Camelia si multi altii, care ti-au fost alaturi…).

Bunicule, nu te vom uita niciodata (Anicuta, Nicusor, Daniela, Vali, Paul, Mamaia si multi altii dragi tie).

***

Am retinut un adevar…cand nu mai ai speranta de a te vindeca macar fa-ti bucuria de a-ti indeplini acele cateva dorinte dupa care ai tanjit mult sa se materializeze. Vei pleca impacat cu tine insuti si …fericit.

Cred, in sinea mea ca am facut ceva pentru fiecare, chiar daca n-am dat bani sau n-am sarit sa ajut in alte moduri …la/pe toata lumea. Fiecare dintre noi am ajutat putin chiar daca nu reusim sa realizam acum. Nu inseamna ca trebuie sa ne resemnam cu atat.

Cum ne-a prins revolutia din ’89 si…cu ce ne-am ales…


Deodata se aude o bubuitura. Primul meu impuls (am crezut ca se prabuseste blocul, vreun etaj …ceva) a fost sa ma lipesc de perete. Am inchis ochii si am simtit rece pe spinare. Era peretele. Am vrut sa deschid ochii dar mi-a fost frica de ce as putea sa vad. Am simtit cum s-a ridicat matusa mea. Lumea intreba ce s-a intamplat. Am deschis ochii. Toti se uitau la mine. Eu m-am uitat pe geam. Era totul in regula. Ce se intamplase? Am zarit in departare un elicopter. Cum eram la etajul 10 al blocului aveam o panorama perfecta. Ce cauta acel elicopter acolo? N-am putut sa-mi dau seama ce insemne avea pe el pentru ca…am auzit-o pe matusa mea gemand. Era cocosata de spate si spunea ca o doare capul. S-a indreptat de spate si s-a uitat indelung la palma. Era sange. Fruntea ei era plina de sange. S-a dus la baie. Apoi s-a intors si ne-a spus ca este bine, ca are o rana usoara. Intre timp tatal Andrei a gasit un cartus…Am facut scenarii…Se pare ca cineva acolo sus ma iubea si ma iubeste ingrozitor de mult caci glontul imi era „destinat”. Stateam exact in dreptul matusii mele, aplecata ca sa pot urmari atenta la televizor.

Povestea mea…poate fi povestea oricui. Dar e altfel decat a oricui pentru ca am trait-o chiar EU. Gandurile ma duc undeva in timp, memoria mea face un efort sa depaseasca bariera pe care am asezat-o intre mine si trecut, intre bucurie si tristete.

Un razboi, o revolutie, o lupta… aduc fericire si durere. Dar cel mai tare simtim durere. Suferi cand iti descoperi propria ta existenta nefireasca si plecarea in nefiinta a celorlalti, care devin mai importanti decat TINE, cel care inca respiri. Dar durerea celor care inca mai simt, in fiecare zi a vietii lor, tristetea de a nu mai avea alaturi respiratia celorlalti, o traim si noi, ceilalti, la diferite intensitati, in fiercare an si o singura data pe an, respectiv atunci cand s-a intamplat prima oara. Prima oara este momentul zero, momentul cand s-au dus si stim ca nu se mai intorc aceia pe care ii „plangem”. Acest moment zero il comemoram, il remixam si-I dam sare si piper ca sa amintim la ceilalti ca s-a facut un sacrificiu si nu trebuie sa uitam ca s-a intamplat, dar mai ales, sa nu uitam ca avem si noi, ceilalti, la randul nostru, o misiune…de sacrificiu.

Am urmarit un film de mare exceptie, pe care il recomnad cu caldura. Fiecare avem un tel predefinit. Nu al nostru personal ci al universului. Avem puterea sa schimbam desi nu vedem „cu ochiul liber”. „Cinci oameni pe care ii intalnesti in Rai”. Acesta e filmul. In spatele unul titlu banal se afla o poveste. Acest film este o revelatie. Mesajul de la final este cel ce care trebuie sa-l retinem: traim in anonimat sau suntem celebri, nu conteaza, misiunea este cea care ne defineste; fiecare om din viata noastra reprezinta un pion sacrificat pentru ca noi sa ducem misiunea pana la capat. Traim cu impresia ca n-am facut nimic esential. Nu este adevarat.

Am schimbat un om prin simpla noastra prezenta, am schimbat un loc prin simpla noastra prezenta, am schimbat o stare de fapt prin simpla noastra prezenta, am schimbat o viata sau o moarte prin simpla noastra prezenta.

Astazi ce avem dupa atatea sacrificii?

– avem libertate de exprimare dar…ce anume se scrie, ce anume discutam, sa gandim cu voce tare?am ajuns sa ne zbarlim cand auzim sau vedem ce s-a adus odata cu aceasta libertate;

– avem de unde sa luam bananele, nu mai este o trufanda; gasim salamul de sibiu in orice super, mega, extra market (caci magazin nu mai avem puterea sa pronuntam, suna taraneste); dar…ce s-a ales de aceste banane? luam gramezi mari si consumam jumatate, pentru ca cealalta se strica si o aruncam la gunoi; ce s-a ales de salamul de sibiu? cine il mai cumpara cand exista atatea soiuri la alegere? Si s-ar presupune ca nu avem bani, ca nu ne permitem, dar la acele magazine lumea sta la cozi ca pe vremea comunistilor, sa cumpere nu cu ratia, cu unul sau doua carucioare;

– avem atatea canale de televiziune ca nu mai stii unde sa te opresti; multa informatie; dar…ce zici ca nu mai cautam sa ne uitam la clasicele desene animate sau filme de comedie? la Tom si Jerry, la Laurel si Hardy sau Norman?;

– nu mai avem duminici impare si pare; dar…avem accidente de nu le mai tii socoteala;

– acum putem sa importam orice; dar…ce facem ca fabricile noastre, care produceau sa acopere atatea nevoi si care erau de calitate, nu mai sunt, au fost „vandute” pe nimic?

– azi avem posibilitatea sa ocrotim animalele; am invatat ca porcul trebuie ucis cu blandete; dar…cum ramane cu

– azi putem sa facem tuica la noi in ograda, nu ne opreste nimeni, nu te mai da „in gat” nimeni caci nu mai este ilegal; dar…s-au inmultit bolnavii de ciroza sau bataile si decesele din pricina acestui viciu;

– azi taranii nostri nu mai fac munca colectiva; dar…

– azi avem traditii venite dinspre Occident; si ce frumoase sunt…; avem si atatea „drepturi” imprumutate din legislatiile atat de bine puse la punct; dar…

– azi nu te mai urmareste nimeni ca vrei sa pleci in strainatate; o faci legal si gata; dar…

– astazi viata noastra s-a schimbat; dar…

***

Era o vreme cand…Drumul Taberei era pentru mine locul in care ma simteam fericita. Acolo locuiau matusa si unchiul meu. Micile vacante mi le petreceam in compania lor. Era o oaza de liniste si relaxare, nu ca n-as fi simtit si acasa acelasi lucru. Doar ca…era ceva mai special. Acasa parintii mei erau mereu preocupati sa asigure nevoile …primare. Intelegeam ca sunt prinsi in cotidian si, in sufletul meu, nu-I judecam. Nici nu aveam dreptul. Faceau mai mult decat posibil sa primesc acel necesar de care un copil are nevoie. Nu eram totusi un copil pretentios. Cum spuneam, intr-un alt articol, ma multumeam cu ce primeam. Insa mi s-a oferit sansa sa primesc ceva mai mult.

Pentru matusa si unchiul meu eu eram ceea ce isi doreau de mult timp. Eram piatra de temelie pentru familia pe care urmau sa si-o intregeasca. Intr-un final Dumnezeu s-a decis sa-I bucure cu un copil. Pana atunci viata, necazurile nu le-au dat nici o sansa. Acum era si vremea lor.

Ma indrageau asa de tare ca isi dedicau timpul mie. Matusa avea, de ceva timp, concediu medical pe caz de boala. Asa ca statea mai mereu acasa. Unchiul mergea la job. Si, cu toate ca aveau putinul lor timp liber, tot cu mine se straduiau sa-l petreaca. Asa ca, aveam abonament pe viata la ei. Mergeam cate o saptamana sau doua in Drumul Taberei, cand aveam vacanta.

De la fiecare invatam cate ceva. Matusa imi dadea lectii de literatura iar unchiul se preocupa de progresul catre limbile straine( engleza ), si catre matematica.

Ma simteam in largul meu cu ei. Nu stiam sa-mi lipseasca ceva. Radeam de toate prostiile, jucam carti: macao, septica, kent, razboi, jucam remmy, sah. Insa de cele mai multe ori remmy. Era jocul meu preferat. Cartile de joc erau frumos asezonate cu femei seminud. Era o rusine sa arati unui copil asa ceva, ar fi gandit lumea. Mie imi parea ca ma trateaza ca pe un adult si era o chestie tare.

Imi facusem o prietena. Andra. Era vecina de palier. Stateam ore in sir si vorbeam, ne jucam cu fardurile mamei ei, cu bijuteriile si hainele mai de fitze. Andra locuia cu bunica din partea tatalui. Mama ei era plecata mai mereu. Iar tatal muncea pe unde apuca. Erau divortati. Imi amintesc ca, din cand in cand, mama Andrei incerca sa-si ia fata acasa, oriunde era aceasta. Dar nu avea sorti de izbanda. Bunica isi ascundea nepoata la matusa mea.

Andra mi-a dat si prima felie de paine cu untura d-aia fina. M-am stambat din nas prima data dar…surpriza…era chiar savuroasa.

Era un copil linistit dar avea putin din obraznicia mamei. Era mereu in contra cu bunica ei. Cumva nu judecam pentru ca stiam cum era a mea bunica. Aveam mereu senzatia ca ma urmaresc pe mine cum ma iau la „tranta” verbal cu propria-mi  bunica. Ma si amuzam cateodata. Femeia, saraca, isi dadea duhul incercand sa-I explice marea cu sarea iar Andra era pusa pe scandal inainte sa inceapa sa vorbeasca.

Dar erau frecusuri, ziceam eu, care faceau sarea si piperul. Erau amintirile unor vremuri pe care nu le mai recuperam niciodata.

A venit si iarna anului 1989. M-a prins cand eram in vacanta la matusa mea. Eram fericiti pentru ca matusa mea era insarcinata. Sarcina evolua foarte bine. Deja trecuse de primele luni mai grele.

Imi amintesc ca pe 17 decembrie matusa mea ma anunta ca a inceput o revolta la Timisoara. M-am dus sa ma uit la televizor. Dadeau imagini cu oameni adunati in fata unei cladiri, probabil undeva in centrul Timisoarei. Scandau…ceva despre libertate…despre caderea comunismului…parea ireal.


Se adunasera initial mai multi enoriasi ai Parohiei din Timisoara ca sa impiedice evacuarea pastorului Lazlo Tokes, cu o zi in urma. Pe 17 s-au adunat mai multi oameni. Pareau sa nu se mai termine. Cat curaj!! Insa ma gandeam mereu ca trebuie sa fie multi fara voia lor acolo, din curiozitate sau chiar intamplator. O asemenea manifestare de forte nu putea fi neobservata. Lumea s-a ingramadit. Circa 400 de oameni de diferite etnii, nu doar enoriasi si cetateni ai orasului timisorean. Revolutia nu dadea semne sa se stinga prea curand. Pe 18 au venit alti cetateni si probabil  aceeasi manifestanti din ziua precedenta. Imaginile erau din cele mai teribile. Armata se pregatise, se pare, sa innabuse revolta. Pe 17 nu reusisera desi mortii stateau pe caldaram. In ziua de 18 au inceput sa traga cu si mai multa forta. Ceausescu dadea ordine sa se distruga, cu orice pret, visurile noastre de libertate. Nu aveam dreptul la asa ceva. Secerasera copii si tineri.  Apoi totul devenise un cosmar. Se mutase la Bucuresti toata revolutia. Ne adunam la televizor la vecina. Priveam cu ochii mari si tristi la ce se petrece dincolo de ecran. Pe 20 aparuse Ceausescu sa ne deschida ochii: „in zilele de 16 catre 17, sub pretextul impiedicarii aplicarii a unei sentinte judecatoresti legale, cateva grupuri de elemente huliganice, au organizat o serie de manifestari si incidente, trecand la atacarea unor institutii de stat…”.


Pe 21 spre 22 am trait emotiile mai puternic ca niciodata.

A aparut iar Ceausescu. De data asta la fostul sediu CC. Ma gandeam cu groaza la faptul ca parintii mei, cu care vorbisem mai des zilele acelea, puteau sa moara si eu nu stiam nimic de ei. Atunci am simtit cel mai tare golul din stomac. Mi-era dor de ei. Ii vroiam aproape. I-am rugat sa vina la matusa. Dar mi-au zis ca trebuie sa stea acasa. Focurile de arma se auzeau din cand in cand si in Drumul Taberei. Atunci am simtit si mai tare ca voi ramane singura.

Unchiul plecase cu tatal Andrei in centru. Vroia sa vada de aproape schimbarea ce avea sa se produca.

Libertatea noastra avea sa fie castigata iar el dorea sa fie in mijlocul evenimentelor.

Pentru matusa mea emotiile cresteau si mai mult cum treceau orele. Nu ii pria deloc sarcinii. Copilul se agita.

Am privit la discurs, apoi am urmarit manifestantii. Era un haos total produs de undeva din spatele multimii care, cu voci pierdute, inca mai scandau pro Ceausescu. De data asta romanii luau exemplul timisorenilor. Cine stie daca erau chiar cetateni simpli?!! Iar „teroristii” erau cei de la securitate sau din armata de forta a ceausestilor. Poate ca erau outsideri, care manipulau cumva evolutia evenimentelor spre revolutia ce avea sa se declanseze in mare foc.

Era anarhie pe strazi. Ne uitam la imagini si ne doream sa il zarim pe unchiul meu si tatal Andrei intregi.

Am vazut cum a fost tras in spate Ceausescu si, nu prea tarziu, un elicopter plecand de pe cladirea unde daduse din maini la ultima lui cuvantare. Lucrurile o luasera razna. Avea sa se retraga pana se linisteau lucrurile.

Tot cascand gura la televizor am auzit ca bate cineva la usa. Era tatal Andrei. Era disperat si agitat. Nu patise nimic. Intreba de unchiu. Spunea ca a reusit sa fuga cand au inceput impuscaturile. L-a vazut ultima data cum s-a bagat sub o masina sa se fereasca de rafala de gloante care venea de niciunde.

Matusa s-a asezat pe fotoliu. Eu m-am asezat pe bratul drept al fotoliului in care statea si urmaream cu interes desfasurarea de evenimente. Era spre seara. Inca mai era ceva lumina afara.

Deodata se aude o bubuitura. Primul meu impuls (am crezut ca se prabuseste blocul, vreun etaj …ceva) a fost sa ma lipesc de perete. Am inchis ochii si am simtit rece pe spinare. Era peretele. Am vrut sa deschid ochii dar mi-a fost frica de ce as putea sa vad. Am simtit ca s-a ridicat matusa. Lumea intreba ce s-a intamplat. Am deschis ochii. Toti se uitau la mine. Eu m-am uitat pe geam. Era totul in regula. Ce se intamplase? Apoi am zarit in departare un elicopter. Cum eram la etajul 10 al blocului aveam o panorama perfecta. Ce cauta acel elicopter acolo? N-am putut sa-mi dau seama ce insemne avea pe el pentru ca…am auzit-o pe matusa mea gemand. Era cocosata de spate si spunea ca o doare capul. S-a indreptat de spate si s-a uitat indelung la palma. Era sange. Fruntea ei era plina de sange. S-a dus la baie. Apoi s-a intors si ne-a spus ca este bine, ca are o rana usoara. Intre timp tatal Andrei a gasit un cartus…Am facut scenarii…Se pare ca cineva acolo sus ma iubea si ma iubeste ingrozitor de mult caci glontul imi era „destinat”. Stateam exact in dreptul matusii mele, aplecata ca sa pot urmari atenta la televizor.

Toata lumea era socata.

Matusa mea a pierdut sarcina cateva zile mai tarziu. Se pare ca facuse un avort spontan din cauza socului.

A aparut si unchiul intr-un tarziu. Intreg si nevatamat. I-am povestit ce s-a intamplat.

Ne gandeam ce ironic a putut sa fie. El era in toiul rafalelor si n-a patit nimic iar matusa, care statea in casa, s-a ales cu o zgarietura…de glont.

Asta a fost experienta care m-a marcat. M-am intrebat adesea ce scop am pe lumea asta de a decis Cel de sus sa ma lase sa traiesc. Sau poate a fost scris in catastif sa nu mor. Cine stie?!!

Dar azi, dupa ce revad acele poze de la revolutie, ma cutremur mai tare cand realizez ca nu s-a schimbat nimic in bine. Totul se duce de rapa iar noi marcam istoria intr-un mod eronat. S-a inteles atat de prost democratia si libertatea incat ma ia cu fiori. Ce inseamna…asta am vazut pana acum:

Pensii mici;

Salarii pentru profesori mizerabile, treaba care se va termina cu un sistem de invatamant de calitate proasta;

Sistemul medical la pamant;

Boli cu spectru grav de consecinte, la care se actioneza cel putin inconstient;

Dezinformare in toate domeniile;

Banalizarea informatiilor; televizorul este invadat de asa-zise comete, care pornesc si mentin scandaluri fara un rol educativ, defapt fara nici un scop decat acela de te „distra”;

Oameni de valoare incep sa devina la fel de banali ca si cometele, angrenandu-se in activitati asemanatoare acestora;

Violuri, crime, sinucideri; motivele: saracia, saracia, saracia…

SUNTEM MAI SARACI CA INAINTE DE MAREA SCHIMBARE…

Am vandut fabricile noastre. Stiam, cel putin de fabrica de lapte, fratilor, de la Lujerului. Cat lapte bun, cat unt, cata inghetata mancam; frisca lichida, maia si iaurturi. Doar aveam „pile” pe ambii mei parinti.

Sistemul juridic nu mai sustine dreptatea ci spaga mare si gura mare;

Si lista e lunga

Recomandari filme


Desi gusturile difera de la o minte la alta am sa fac cateva recomandari. Cateva cuvinte despre fiecare merita sa si adaug pentru a face o mica incursiune in universul fiecarui subiect tratat.


Din seria „Comedie”:

Couples Retreat

Am postat ceva deja despre acest film aici.

.

The Men Who Stare At Goats

O comedie de situatii, care amplifica starea de ambuitate asupra modului in care este condus un stat. Oameni ciudati si nevrotici care dau tonul unei aiureli, doar pentru ca acea competitie in domeniul paranormalului cu Rusii trebuie castigata. Bineinteles ca este precizata si puterea acestor „jedi” de a-si concentra energiile pozitive sau negative acolo unde este necesar (in lupta cu inamicul) prin simpla putere a gandului. Apropos de flacarile violete sau mov din politica romaneasca.

.

All About Steve

Vezi articol aici.

The Invention Of Lying

Vezi articol aici.

Funny People

Pare greu de urmarit la inceput dar, pe parcurs te „prinde” si realizezi ca este e o alta lectie de aprofundat. Despre prietenii adevarati care te ajuta sa realizezi ca viata si mentalitatea trebuie schimbate. Banii si renumele iti dau peste cap principiile si ajungi sa fii un om lipsit de scrupule. Cand viata te aseaza in fata mortii regandesti totul. Insa…

Din seria „Actiune, Suspans”

Sherlock Holmes

Era sa ratez filmul pentru ca citisem niste comentarii pe undeva, care sugerau direct eliminarea acestuia din „agenda” de filme de vizionat. Totusi m-am decis sa-l vad. Si chiar mi-a placut aceasta noua viziune despre Sherlock Holmes.

Inainte il vedeai un om pedant, plin de resurse, un ochi ager dar fara viata personala. Un om rece si prins permanent in itele intorochiate ale diverselor crime ale citadelei, neavand timp sa-si construiasca si acea parte sensibila, care face un om sa daruiasca mai mult.

Acum Sherlock Holmes este o combinatie de personaje cunoscute din filme celebre.

– (Matrix) are capacitatea de a vedea „matricea” fiecarui detaliu, astfel reusind sa desluseasca misterele situatiilor date.

– (Cindirella Man) arata veleitati de bataus, treaba din care isi castiga traiul atunci cand anchetele sunt „inghetate”.

– (Original Sin) vesnicul pacalit de aceeasi femeie pe care o iubeste.

.

Din seria „Drama”

Cheri

Ce-as putea sa spun decat ca m-a impresionat un aspect pe care nimeni nu l-a adus in prim plan. Acela al stralucirii femeii cand este indragostita. Regizorul a avut inspiratia sa arate ce schimbari profunde se produc pe chipul unei femei cand e trista sau fericita. Subiectul este si el bun dar nu asta e de retinut.

Din seria „Dragoste”

Love Happens

Vezi articol aici.

Amintiri din Epoca de Aur – chapter personal


DIN CICLUL „SA IUBIM SI CAINII VAGABONZI…”



Bineinteles ca m-am apucat si eu sa povestesc cate ceva din Revolutia care a terminat acest periplu istoric comunist (dar povestea o voi posta mai incolo, dupa ce o termin).

Insa aceste legende, care mi-au starnit memoria, mi-au adus in prim plan franturi din viata mea personala. Cum eram doar un copil evident am ignorat incrancenarea din jurul meu. Aveam frecvent procupari legate de viata si comportamentul animalelor aciuate la bloc. Intr-un timp, respectiv cel de mai tarziu, aproape de ’89, imi petreceam mare timp alaturi de cainii din cartier, singurii mei prieteni. Traiam povestile gen cea din Therabithia. Gasisem o padure in apropiere, proprietate privata a dlui Dinca Ion (fara nici o legatura de rudenie), si-mi petreceam mult timp acolo, inconjurata de personajele fanteziei mele si de adevaratii mei companioni, cainii. O astfel de copilarie, normal, nu poate fi marcata prea clar de evenimentele din acea vreme.

Am adus, de-a lungul copilariei mele,  in casa diferite animalute, pasari si, chiar spre anii adolescentei, mai incoace, cireasa de pe tort a fost un porc de guineea, care mi-a murit la cateva saptamani. Frecventam piata Obor, unde, fara sa ma gandesc de prea multe ori, ma infigeam in bijuteriile alea pufoase. Pe micutul porcusor l-am luat bolnav de la inceput. Mi s-a explicat. Era ultimul. Imi parea atat de pricajit si neajutorat micutul ca mi-a fost chiar mila sa-l las singurel in cusca. Din pacate viata lui a fost scurta. Oricum murea in frig. Asta a pus capac. Insa totusi am acceptat sa adopt un canis auriu. Care azi este in grija parintilor. Le-a adus lor mai multa bucurie decat mie. Am mizat pe faptul ca un catelus poate fi mai usor de ingrijit dar…am invatat inca o data ca sunt mai fragili decat mine si merita mai mult decat o mancare si o plimbare prin cartier. Au nevoie de afectiune constanta. Si sunt sensibili la orice gest.

Am „imprumutat” un papagal din curtea unei prietene. Aveam tot mereu impresia ca prea este neglijat. Tot trecand p-acolo vedeam lucruri. Si l-am luat din colivie. Cum colivia statea, chipurile, la aerisit, m-am decis s-o aerisesc de-a binelea. Cand am ajuns acasa l-am prezentat pe Coco parintilor. Le-am explicat cum ca l-am gasit pe un gard. Am vazut ceva colorat si m-am apropiat pana am reusit sa fiu aproape de el si, cu o miscare dibace, l-am insfacat, ca raposatul Creanga. Apoi, parintii mei, care nu credeau asa povesti, m-au luat de mana si ne-am dus la locul cu pricina, unde am facut reconstituirea. A mers povestea cateva zile pana cand, prietena mea de atunci, care statea aproape de curtea de unde am sustras nesimtit papagalul, a aflat si a facut legaturile. Se pare ca stapanii de drept au fost atat de ingrijorati incat au dat sfoara in tara despre disparitia puiului. Ce tragedie, ca sa zic asa, cand a trebuit sa-l dau pe Coco inapoi. A fost o treaba pasnica. Pana la urma oamenii erau multumiti ca papagalul nu zburase prea departe, cum se stabilise varianta initiala. Dar…stati asa…ca n-a recunoscut nimeni ca l-am „luat” din colivie…ci doar ca l-am gasit cocotat pe acelasi gard. Intamplarea …coincidenta…facea doar ca papagalul sa fie fost tocmai din curtea unde patrulam aproape zilnic…:))

Insa, cum am ajuns sa iubesc atat de tare animalutele…nu pot sa zic ca erau ele foarte dragalase…ci erau ceea ce asteptam de la un prieten: loialitate, fragilitate, o inteligenta aparte si o dragoste pentru mine neconditionata. Mi-am pus in cap lumea-ntreaga pentru ca am fost un copil foarte agitat, am facut cam ce mi-am dorit, am cautat sa-mi alung plictiseala facand diverse lucruri contrare legii firii si legii umane, astfel atragand multa singuratate. Oricum ar fi fost caracterul meu s-a demonstrat in timp ca am fost mai echilibrata decat toti cei care mi-au fost asa-zisi prieteni. Am ajuns undeva si cu foarte multa munca. Am plecat de la zero cu totul. Singura. Prietenii au fost accesorii. Insa doar cei adevarati s-au bucurat de aprecierea si loialitatea mea in continuare. Cum era de asteptat pe acestia din urma ii numar pe degete.

DIN CICLUL „UITE SECURISTU’, NU E SECURISTU'”


(sursa poza aici)

Viata mea a cuprins si cateva personaje reale. Copii de varsta mea, cu care aveam diverse activitati.

Cunosteam o fata in scoala generala, pe care o voi numi Iolanda, care starnea in mine lucruri fantastice. Aveam orele noastre de intimitate, cand invatam, ne scriam lectiile si, din cand in cand, ne jucam cu diversele surprize pe care le primea de la tatal ei, fugit in Elvetia (jucarii, haine, dulciuri, fructe…etc). Pe acea vreme era un cosmar pentru familia ramasa sa traiasca cu Securitate respirand in ceafa. Astfel ca jocurile noastre implicau si …spionajul. Ne ascundeam in nisa patului din dormitor si stateam acolo cu o lampa aprinsa si vorbeam in soapta. Din cand in cand ne duceam la usa si ieseam in curtea interioara, cautand prezenta „barbatilor in costumele negre”. Era ceva misterios si incitant in jocul nostru. Normal ca nu pricepeam mare lucru din aceasta joaca. Defapt nu intelegeam ca totusi era ceva adevarat in aceasta poveste. Securitatea era acolo. Ne privea din masinile acelea negre si cu numere speciale pentru a se identifica intre ei, cu 3, 6 sau 9. Poate ca am uitat numerele. Nici nu ma preocupa prea tare acest aspect. Dar era clar ca stateau la panda. Urmareau familia Iolandei. Imi parea, uneori, ca nici eu nu eram scapata din ochi. Simteam, cand ma indreptam spre casa, ca am „codita”. Insa azi ma gandesc ca a fost si bine. Nu ma ataca nimeni pe strada. :)).

In curtea de alaturi era o prietena de-a Iolandei. Iolanda si Mirela imi lasau impresia de surori siamze. Aveau o istorie in spate impreuna. Isi petreceau mereu timpul una cu cealalta, cand nu eram eu prezenta. Isi copiasera personalitatea una de la cealalta. Traiam cu senzatia, pe atunci, ca Iolanda dadea tonul modei in cuplul lor. De aceea o si admiram foarte tare. Avea o forta si o putere de convingere tacita extraordinara. De aceea eram mereu in compania ei, simteam ca ma transforma intr-un om mai bun, mai calculat, mai preocupat si mai responsabil. A fost primul meu exemplu pozitiv in viata. De cele mai multe ori, desi imi faceau diverse farse urate cand siamezele erau impreuna, ma intorceam intotdeauna la Iolanda. Stiam ca este totusi un copil bun. Ma gandeam uneori ca poate farsele acelea nu veneau din rautate. Credeam cu tarie ca Iolanda este cea care le gandeste si Mirela le executa. Mai tarziu insa am realizat ca Mirela avea ideile veninoase. Unde avea si o viata ciudata. Traia intr-o familie destramata, amestecata cu iubita tatalui ei si fiica acesteia. Cumva o inteleg azi. La liceu am reusit sa o cunosc mult mai bine, pentru ca, destinul iti da ocazia sa te intalnesti exact cu acele persoane pe care le-ai detestat, intr-o masura mai mare sau mai mica, sau care ti-au fost indiferente si ajung sa devina cei mai buni prieteni. Ironic, nu? Am reusit sa inteleg chiar si faptul ca Iolanda, pe care o admiram pentru calitatile ei deosebite, nu era niciodata multumita de propria ei existenta si personalitate, si incerca permanent sa o copieze pe Mirela. Iar ironic, nu? Am fost, sincer, dezamagita, dar am invatat ca niciodata nu trebuie sa te indoiesti de tine, sa fii tu insuti ca sa poti da un exemplu pentru cei care stiu sa te aprecieze, sa nu incerci sa copiezi un model, care ai impresia ca este stapan pe viata lui, si sa te desconsideri tocmai pentru ca nu esti ca acela pe care il idolatrizezi…

Aveam toate semnele sa inteleg care era cauza si efectul relatiei lor. Mama Iolandei m-a acceptat imediat. A simtit la mine acele parti ale Iolandei care, dintr-un motiv evident la acel moment, lipsesc, si pe care as putea sa i le redescopar: bunatatea si bunul simt. Iolanda era chiar un copil bun insa, dupa spusele mamei ei, avea o influenta negativa asupra ei chiar Mirela. De aici si vesnicele discutii in contra ale Iolandei cu mama ei legate de Mirela. De aici si interdictiile impuse de a o mai vedea pe Mirela. Vedeam mereu tristete pe chipul Iolandei cand trebuia sa o vada pe Mirela si nu putea. Asa ca erau zile cand aveam sa o ajut sa-si revada prietena. Ce nu faci pentru cineva care iti este drag?

A venit si momentul in care Iolanda urma sa plece. Tatal ei daduse de veste ca se mutase in Canada si avea posibilitatea sa le cheme si pe ele acolo. Aveau unde sa locuiasca ca o familie. Mama Iolandei a anuntat intr-un cerc restrans de prieteni si rude ca pleaca. S-au pregatit pe ascuns. Iolanda nu a spus nimanui ca pleca decat in ultima zi. Se fereau sa fie descoperite. Casa nu avea de ce sa o vanda. Nu era a lor. Stateau cu chirie. O treaba care le-a ajutat sa se miste mai repede.

A plecat intr-un final. Cativa ani am corespondat prin scrisori. Avea un talent artistic. Ii placea sa decupeze diverse personaje din desenele animate si sa le lipeasca pe cartonase. Scrisorica era mazgalita poetic cu carioci colorate, pe alocuri inimioare si floricele aruncate aiurea. Ii placea sa dea o nota intima si personala scrisorilor ei. Apoi scrisorile au incetat sa mai vina. Isi gasise probabil prieteni acolo si timpul petrecut cu ei nu ii mai permitea sa se ocupe de cei vechi. Desigur ca, dupa revolutie, s-a intors sa isi vada rudele si prietenii vechi. A fost un soc pentru mine sa vad ca inflorise si era mai frumoasa ca niciodata. Eu, in schimb, aratam ca un bondar. Ma ingrasasem de la macarea pe care o infulecam dupa fiecare compunere invatata. Desigur dadeam prima treapta. Adica era perioada admiterii la liceu. Asa ca m-a prins pe picior gresit.

Imi amintesc ca a dorit mult sa o revada pe Mirela. Insa Mirela nu dadea semne de reciprocitate. Am cautat-o acasa, nu era niciodata acolo, apoi ne-am decis sa asteptam in fata curtii si intr-un final a aparut. Era pe role cu cativa prieteni. N-avea nici o treaba cu noi. Parea distrata si nu era dispusa sa acorde prea mult timp acestei intalniri neasteptate. Iolanda a trait marea ei dezamagire. Imi amintesc ca eram prietena si cu Ioana, fata Andei Calugareanu. Era o fata plinuta rau si incerca sa slabeasca…fumand. Si cum era vecina cu Mirela, tot asteptand sa vina aceasta, ne ciocnisem si de Ioana. Era o fata cu suflet bun. La scoala ajuta pe toti la lectia de germana. Fusese la Scoala Germana cativa ani inca din clasa intai si stia sa vorbeasca perfect. Singurul ei defect era ca, datorita gabaritului ei imens, isi dorea uneori chiar sa moara pentru ca nu putea sa-si faca prieteni. Avea dorinte din cele mai negre. Asa ca, pana se intampla sa ajunga acolo, avea sa fumeze cat putea de mult pentru ca auzise ea ca asta ar fi solutia cea mai buna. Asa ca eu stateam pe capul ei sa renunte la tigari iar Iolanda astepta sa apara Mirela. Cand a aparut eu m-am retras cu Ioana si le-am lasat singure.

Dupa aceasta revedere s-a stins toata povestea. Viata fiecareia a luat un alt curs si nu am mai corespondat multi ani. Pana de curand cand am dat peste Iolanda, undeva pe un site de socializare. Acum este la casa ei, tot la curte, are un prieten si se pregateste de viata de cuplu intens. Poate ca este o viata de vis ce traieste acolo sau poate ca nu. Nu am de unde sa stiu. Dar ea totusi tot n-a incetat sa se gandeasca la prietena ei cea mai buna, Mirela. A s fi bagat mana in foc ca Mirela va fi cea care ii va duce dorul.

DIN CICLUL „CATE ZILE VOI AVEA, JUR CA NU VOI MAI FURA”

(sursa foto aici)

In cartier aveam cativa prieteni, vecini, unii mi-au fost colegi in scoala generala, altii doar parteneri de joaca in spatele blocului. Cum mi-a fost doar asa sa patesc, evident m-am imprietenit, in timp, cu o fata de la blocul vecin, care avea o pietenie stransa cu o alta fata dintr-un alt bloc vecin. Cu Ioana puteam intretine o relatie mai stransa datorita frecventei cu care ne intalneam pe holurule scolii. Plecarea de la scoala impreuna de regula nu se intampla datorita orarului diferit. Dar se mai intampla cateodata sa mergem in tandem spre scoala. Odata, intruna din pauze, cautam sa plecam spre casa. Eu terminasem orele iar Ioana parea ca se simte cam rau. Si, in timp ce-mi explica ca trebuie sa se duca la ore, a lesinat. A lesinat…da, dar a avut si convulsii. Atat de puternice ca a ajuns sa pice cumva dupa usa unei clase, pornind de la intrare. Toata lumea se precipita, eu nu stiam ce anume s-a intamplat. Salvarea a venit, a dus-o la spital. Iar eu ramasesm nedumerita. Ma gandeam ca a murit. Parea ca se si sufoca in timpul convulsiilor si-si daduse limba peste cap. Mai tarziu, dupa cateva zile, am aflat ca i-au extras un ghem de par din stomac. Par de pisica. Doamne ferste!!! Atunci m-am decis sa nu imi iau pisici in casa si, intr-adevar, de-a lungul copilariei am prins animalute diferite si le-am oferit caminul nostru, dar niciodata pisicilor. Nici azi nu le pot da vreo sansa. Pe langa aceasta poveste care m-a marcat profund, am realizat (pentru ca, desi eu imi facusem o promisiune, asta nu insemna ca o matusa draga nu ar fi lasat propria pisica la noi in grija pentru o vreme scurta si n-as fi avut niciodata nesansa sa descopar mecanismul acestora mai in amanunt) cateva treburi despre personalitatea acestor feline: au temperament vulcanic, sunt narcisiste, egoiste si rautacioase. Pacat ca sunt atat de inteligente.

Ioana si-a revenit dupa acaesta intamplare nefericita si si-a continuat viata normal. Mergem in vizita una la alta. Mai mult ne intalneam la ea acasa, unde spatiul era mai incapator pentru joaca noastra, aveau ea si fratele o camera draguta, cu paturi suprapuse, plina de desene stupide pe pereti, mazgalituri fara o noima, aveau calculator, aveau carti din cele copertate si colorate, pe care azi le gasesti la preturi exagerate, aveau primul televizor color din cartier si, bineinteles, cel mai tare dintre toate, aparatul video.Am vazut la Ioana primul meu film, pe care mult timp n-am stiut cum se numeste, si multi ani am cautat denumirea pentru a-l revedea si, intr-un final am aflat urmarind respectivul film: Legenda cu Tom Cruise. Mi se parea ca visez. Era noua lumea care se derula la televizorul color. Efectele speciale mi se pareau fara cusur, peisajele, inorogul, acel minotaur, personajul malefic, toate veneau sa izbeasca fanteziile mele de atunci si sa ma dea peste cap. Bineinteles ca Ioanei si fratelui ei li se parea o ciudatenie ca eu sa ma minunez atata. Dupa un timp m-am obisnuit cu acest lux. Acasa nu mai aveam nevoie de asa ceva. Dar sa nu va inchipuiti ca nu le povesteam parintilor. Cred ca se simteau tristi pentru ca nu imi pot oferi acelasi lucru. Nu era treaba de bani. Ci de relatii. Mama Ioanei lucra la …TVR, ca scenograf. Un foarte cunoscut scenograf, ca si in ziua de azi. Tatal lucra, cred, tot in televiziune. Pareau sa vorbeasca despre lucruri cunoscute de amandoi. Asa aveau posibilitatile pe care alti copii, ca mine, nu visau niciodata sa le guste. Dar iata ca viata cumva mi-a dat sansa sa cunosc si cealalata parte frumoasa a baricadei, tocmai pentru a nu simti tentatia prea tare. Mirajul luxului, desi daca traiam timpurile de acum, le-as fi considerat absolut firesti, ma atragea ingrozitor de malefic. Insa, cum spuneam, m-am abtinut. Dar nu mult timp.

Cu Ioana traiam altfel copilaria. Ne imaginam tot felul de treburi si le puneam in scena. Adica cu tot cu spectatori. Improvizam o piesa de teatru si ne urmareau parintii Ioanei. Parca imi si placea aceasta joaca. Implica multa inventivitate, creatie si …aplauze…multe aplauze.

La o vreme am cunoscut-o si pe Ilinca, cealalata prietena a Ioanei. Ne distram frumos. Chiar si dupa ce Ioana a continuat scoala la Tonizza. Cum avea talent la artele plastice parintii au indreptat-o spre ceea ce si-a dorit copilul lor sa invete. La Tonizza se pare ca invata si Ilinca. Asa s-au revazut, ca sa zic asa, si si-au refacut vechea prietenie. Nici Ilinca nu avea o viata prea de on instarit. Parintii erau despartiti. Cel putin asa parea. Tatal era mereu plecat in Israel pentru ca de acolo ii era originea. Iar mama a ramas sa o cresca. Si se straduia foarte tare sa-i dea o educatie cat de buna posibil. Aveam niste jocuri cu Ilinca mai mult ciudate decat creative. Avea o fire expansiva, era zapacita si mereu visa o viata mai buna. Ideea ei de joaca se reducea la viata de …familie. Eu eram mama iar ea tatal, care venea casa si isi dorea femeia cu ardoare. Nu pot sa intru in detalii pentru ca este cel putin jenant. Dar ati prins ideea. Probabil, psihanalizand, lipsa tatalui si-a pus amprenta.

Stateam cu orele la joaca in spatele blocului, jucam elasticul, sotronul, carti, dadeam chefuri in lipsa parintilor si visam mult. Mai aveam un joc, cel putin stupid acum, cand imi amintesc, si anume sunatul la vecini si fuga la gaura, adica la ascunzatoare. Ne amuza teribil scena in care sarmanul vecin se chinuia sa vada cine se ascunde sau, in putinele cazuri, cine alearga disperat sa nu fie prins. Si ne primeam niste injuraturi pe care nu le auzisem niciodata.

Cand trebuia sa iesim afara era o regula de aur. Cea care reusea sa iasa prima trebuia sa mearga pana la usa celeilalte si sa ceara voie la parinti sa o lase afara la joaca pe cealalta. O regula desigur aplicata si cu alte prietene pe care le-am cunoscut de-a lungul timpului. Sau ne strigam de jos de la parter de auzeau toti vecinii. Cei varstnici erau vadit deranjati si comentau. Insa si parintii nostri ne strigau de la balcon sa venim acasa, asta in cazul in care ne gaseau fix acolo. Altfel, cand, intr-un final ajungeam, ma astepta scandalul…din care tot eu castigam. Mama era pregatita de bataie, tata sa ma apere. A ramas proverbial acel:”Lasa copilu””. Bineinteles ca tata ma proteja de furia mamei si ma simteam mandra ca i-am facut-o inca odata. Numai ca abia acum pricep reactia ei. Avea emotii de fiecare data cand dispaream cu orele. Normal. Nici atunci nu traiam vremuri sigure. Cine ar spune ca Ceausescu a facut asa fel incat sa nu mai avem infractori pe strazi, este turmentat. Singura treaba pe care o facea era sa ascunda adevarul foarte bine…si atat.

Infractionalitatea era pe „piata negra” ca orice altceva.

Intr-una din zile, dupa ce ne-am jucat o vreme, Ioana s-a decis sa scoata bicicleta afara pentru a ne bucura si noi de ea. Asa ca a urcat pana sus, a luat cheile de la Boxa ( camarute subterane, aflate la subsolul blocului), si a scos minunatia. Ne-am plimbat si eu si Ilinca de nu mai aveam chef sa ne dam jos. Ioana a fost chemata pana sus la masa. Si, cum operatiunea dura putin, ne-am decis sa ducem bicicleta la boxa si sa lasam cheile intr-unul din tufisurile de la intrarea blocului. Aveam sa stim doar noi trei. Si ne-am despartit. Insa eu n-am putut sa rezist tentatiei de a ma plimba cu bicicleta. Stiam ca Ioana poate sa aiba incredera in mine ca n-am sa fac nimic rau, gandeam eu, si, daca mi-a incredintat secretul locului unde am ascuns cheile, avea destula incredera sa ma lase sa ma plimb cu bicicleta. NU ma gandeam sa stau cu ea prea mult timp. Doar cat dura masa. Asa ca am luat bicicleta si am inceput sa ma plimb. Dar nu in fata balconului ei ci pe alte strazi. Si am tot mers asa pana s-a facut noapte. Acum urma sa o inapoiez dar ce sa vezi? Erau copii in spatele blocului, pe care ii cunosteam si ma cunosteau. Si evident ca recunosteau si bicicleta Ioanei. Asa ca m-am decis sa o duc la boxa noastra. Pana dimineata.

A doua zi m-am dus sa iau bicicleta. Dar inainte am sunat la Ioana acasa. Parea in regula. Nu avea nici o idee despre cheile disparute. Ba chiar imi spunea ca n-a mai putut sa coboare pentru ca avea lectiile de terminat. Atunci m-am gandit ca as putea sa mai dau o tura. Dar tura asta mi-a pus capac. Un alt vecin, de la alt bloc, a sesizat ca am bicicleta noua. M-a luat evident la intrebari. Insa el stia sigur a cui era obiectul disputei. Asa ca, dupa multe balbaieli, m-a luat de mana si m-a dus la Ioana acasa. Mi-a raspuns mama ei. Ioana era in spate si plangea. Se pare ca o certase tocmai pentru ca pierduse cheile de la boxa. Desigur ca boxa nu avea doar o bicicleta depozitata, aveau si alte lucruri de valoare. De bicicleta n-avea nimeni cum sa se screme pentru ca nu aveau cum sa verifice daca era sustrasa sau nu de acolo.

Mama Ioanei m-a intrebat destul de calma ce s-a intamplat. Am inceput sa plang si, printre lacrimi, i-am explicat ce am facut. Mi-am cerut scuze si am promis ca nu mai fac. Femeia a ramas socata. Nu-i venea sa creada urechilor. Se pare ca nu ma banuia nimeni de asa ceva. I-am dat cheile si am plecat, tinuta de aripa de acelasi baiat care ma adusese. Acum trebuia sa explic parintilor mei ce facusem. A fost greu urcatul scarilor. Parca eram pe golgota. Pana la urma s-a terminat neasteptat de aiurea. Toti vecinii isi instruisera copii sa se ferasca de mine. Asta a fost pedeapsa. A fost mai cumplita decat cearta parintilor si consemnarea la domiciliu. Aveam ca prietene si pe fetele celebrului Puzdrea. Pe atunci oameni simpli si cu multe nevoi ca si noi. Probabil ca le stiti multi dintre voi, Andreea si Simona. Andreea era fata cea blanda, sufletista si increzatoare, Mirela, in schimb, era opusul ei, rautacioasa, egoista, circumspecta si afurisita pana la Dumnezeu, desi era si cea mai mica dintre surori. Dupa incidentul cu bicicleta si dupa ce mi-am ispasit pedeapsa am iesit la joaca. Am gasit-o pe Andreea, care parea sa nu o deranjeze ce se intamplase. Mirela a plecat desigur sa dea semnalul parintilor. Asa ca joaca noastra n-a durat mult. A aparul dna Puzdrea decisa sa o ia pe Andreea sus in casa. Andreea a reactionat cum nu ma asteptam. S-a impotrivit. Atunci am inteles cat de mult tinea copila asta la mine. Avea incredere in mine. Credea ca n-am vrut sa fac nici un rau si ca nu era corect sa nu se mai joace cu mine. N-am sa uit acea imagine niciodata. Pentru ca reactia Andreei a starnit-o pe mama acesteia sa imi arunce vorbe de genu’: „mi-ai stricat copiii si nu te mai las sa te vezi cu ei” sau „sa nu te mai prind ca te apropii de fetele mele”, am inceput sa fac mersul racului. Mi-era rusine desigur pentru ce facusem. Nu pot sa spun ca eram mandra. Dar reactia unei mame la adresa unui copil, oricare ar fi fost el, mi s-a parut exagerata. Azi, cand ma gandesc, parca rautatea aia mi s-a infipt in inima si inca ma mai doare.

Cu Miruna s-a rup de atunci filmul. Cateva episoade scurte in care ne-am cionit si atat. In rest tacere.

Cu Ilinca a continuat prietenia. Se pare ca nici cu Ilinca nu-i mai permitea Ioanei sa iasa. De ce? Nu stiu.

A fost o perioada sumbra pentru mine. Treceam, usor, usor spre latura solitarului.

Dar Ilinca a fost cumva partasa la urmatoarea mea fapta de delicvent. :)) De data asta am luat bani din casa. Parintii mei luasera de la CAR imprumut ca sa faca niste achizitii importante. Si am tot luat. Ilinca mergea cu mine la cumparaturi. Luam guma, prajituri, mi-am luat si cateva jucarii de la librarie. Imi amintesc ca m-am abonat la shopping intr-una care avea cam de toate. Am luat un dispozitiv, numit caleidoscop. Si pe toate acestea le ascundeam undeva in spatele blocului, inclusiv restul de bani.

Intr-o zi a inceput scandalul. Tata o acuza pe mama ca a luat bani. Mama incers. Eu eram terminat dar n-am recunoscut nimic. Dupa multe certuri le-am marturisit. Am luat, fratilor, cea mai crunta bataie. De la tata. Mama parca ar fi vrut sa intervina dar plangea in schimb. M-a bagat tata in cada, m-a udat si m-a batut cu… cureaua de la pantaloni. Nici p-asta n-o s-o uit.

Dar stiti ce este culmea? Azi n-as indrazni sa ma ating de bunul altuia. Am lucrat cu banii altora si nu am avut tupeu macar sa ma gandesc sa fur. De ce? Pentru ca aceste povesti m-au ajutat sa inteleg, fara sa am parte de alte neplaceri, ca e al naibii de rau cand esti lacom sau ca nu trebuie sa te intinzi mai mult de cat te tine plapuma. Bataia de la tata, care niciodata nu m-a atins cu un fulg, si umilinta dupa furtul bicicletei mi-au ramas pe creier vreme lunga si nu se vor sterge curand.

Dar sa nu uit sa zic si despre Ilinca. Se pare ca m-a luat tata de mana si m-a dus la Ilinca acasa, unde a facut un scandal mamei acesteia, pentru ca s-a aliat cu mine in a produce asemena paguba. Era vorba de 200 de lei. Multi bani pe atunci. N-a avut tata pretentia sa ceara banii insa isi dorea ca si Ilinca sa fie pedepsita pentru ca nu m-a indrumat corect si a acceptat sa-i fac cadouri din bani care nu ne apartineau.

Nici cu Ilinca n-am mai tinut legatura.

Apoi le-am cunoscut pe Alina si Fiona. Sa nu va ganditi ca le-am cunoscut in aceasta ordine. Sunt putin amestecate. Am scris exact asa cum reusesc sa mi le amintesc. Acestea doua erau colegele mele in scoala generala. Se cunosteau iar din vremuri de demult. Eu apaream cumva ca un intrus in cuplul lor. Dar prietenia totusi a fost mai deosebita, in sensul ca eram unite toate. Faceam cu ele atatea tampenii: aruncam cu apa calda peste balcon, rosii, oua, cartofi. Alina avea balconul la bulevard. Va imaginati distractie pe capul nostru. Nimeream pe cativa din cei multi cati treceau. Faceam schimb de timbre cu Alina. Fiona era ceva mai rezervata la asemenea preocupari. Familia ei era ceva mai conservatoare si severa. Astfel ca, de multe ori ajungea sa fie pedepsita pentru orice fleac. Iar noi, eu si Alina ne trezeam ca trebuie sa o luam la joaca si n-aveam nici o sansa sa o salvam. Si ce ne ramanea sa facem? Ne plimbam prin cartier dupa caini vagabonzi si le dadeam mancare. Impartaseam dragostea pentru aceste necuvantatoare.

Intr-una din plimbarile noastre am ajuns pe la Dorobanti, pe la casele acelea la curte. Si tot mergand am dat de un catel. Nu parea sa fie vagabond si, mai mult, avea o zgarda cu placuta de rigoare. Cu toate acestea l-am luat cu noi. Am hotarat sa-l duc acasa. Cainele parea sa ne asculte orbeste. Alina mi-a explicat cum ca aceasta rasa se numeste dingo. Am ajuns acasa iar in spatele blocului m-am postat cu cainele si am inceput sa ii strig pe parinti. Au iesit la balcon si le-am explicat ca am gasit un catel pe strada. Vai ce suparata era tata. Mi-a zis sa-l duc de unde l-am luat si sa-l las acolo sa-si gaseasca drumul spre casa lui. Eram atata de dezamagita…Dar ce sa fac? Am facut cale intorsa si l-am abandonat acolo unde il gasisem. Se pare ca animalul s-a dus glont intr-o curte si nu l-am mai vazut. Ca sa vezi!!!

Uneori, cand se intampla sa nu iasa din casa, ma cataram pe la balconul apartamentului, care se afla chiar la parter. Fratilor, ce experiente tari!!!Alina nu s-ar fi incumetat niciodata. Mai degraba s-ar fi dat Fiona jos. Altfel ea se ducea acasa. Si, cand ne taia cheful de stat in casa, ne astepta la ea. Cu aceste fete lucrurile nu s-au incheiat asa tragicomic ca in celelalte cazuri insa legaturile s-au rupt in timp. Liceul a fost un inceput pentru toata lumea. Separati unii de altii.

La liceu am intalnit-o pe Mirela. Mi-a fost cea mai buna prietena primul an. Dupa care am intalnit-o si pe Ilinca parca in ultimul an de liceu. Repeta anul. A fost probabil implicat in vreun scandal de proportii pentru ca nu cred ca ar fi fost vorba de note. Nuuu. In nici un caz. Parea sa fi baut din toate cupele. Lasa senzatia de dezgust prin comportament vulgar. Si, cumva jenata, paream sa o ocolesc permanent. Nici nu-mi doream sa creada lumea ca ma cunoaste.

Familia Puzdrea, dupa revolutie, cum deja era omul Puzdrea in ascensiune, s-a dezbinat. Fetele au plecat cu mama. Tatal cu amanta mai tanara. Si am citit la un moment dat ca au avut un accident fetele lui. Simona a avut de suferit mai mult. O vedeam in carje si cu ghips la partile esentiale. Ce viata!!!Ma gandesc la cat de aiurea trebuie sa fie pentru fete sa creasca fara tata…ce trai o fi ala?!!

Stii, eu cred ca nici un ban din lume nu valoreaza cat prezenta parintilor acolo la durere si bucurie.

De Ioana nu stiu nimic. Am gasit un cont pe HI5. Cred ca este la TVR. Lucreaza p-acolo. Poate are legatura cu Academia de BelleArte, pe care a terminat-o.

Viata a mers pe repede inainte.

(sursa poza aici)

Si fiecare a ajuns undeva. Unii pe pozitii bune altii stau sub anonimat. Din dorinta lor sau pentru ca asa i-a dus valul.

Intelege cineva aceasta stare?


Citeam pe un blog al unui BFF, :)))), despre o stare a catorva de pe net sau chiar din viata personala, as adauga, care se napustesc sa-ti umple sufletul si mintea cu veninul din propria lor viata. Nu ca ar fi ceva care nu se preteaza nasului nostru prea sus situat. Ci pentru ca asemena degajari nu aduc nimic bun celui care se gazeaza, ci-l saracesc de orice sentiment la un final apoteotic.

Un asemenea devotament de a-ti impartasi vartejurile vietii, pentru aceste asa-zise victime, devin un obicei, care se propaga la oricine le ies in cale. Cel care asculta nu are incotro si, daca este o fire mai sensibila, va reusi sa se implice mai mult decat este necesar. Vor exista urmatoarele rezultate: ori va primi un pumn de multumiri (a se citi saracie lucie de…ce-s alea?), ori va simti cum i se scurge sangele in podea sa auda cu paleta urechii sau sa vaza cu scanteia din irisi ca respectivul interpreteaza anapoda si pe de-andoaselea ce zici, sa iti fie disecate si maruntite intentiile altruiste, trezindu-te ca iti doresti sa fi ramas filozof, mama lor de zanateci. Ei, dar cum nu ramai filozof atunci te apuci sa scrii ca sa mai salvezi nitel situatia. Si scrii cumva sa nu tulburi mintile nimanui si te arunci in oala de vinovatie. Te scuzi, te repui pe picioare, iar te dai de pereti ca sa priceapa cine trebuie ca intentia ta de a te retrage din scena filantropilor s-a terminat si ca te simti invalmasit de vina dar ca trebuie sa-ti termini misiunea ta pe pamant, si aceea de  a avea grija de propriile tale rani. Pe cuvant ca am avut tot respectul pentru acest domn ca si-a exprima condoleantele pentru cel care a fost si nu mai este si ca doreste sa-i fie respectata dorinta.

Intelege cineva ca unii oameni mai simt nevoia sa fie lasati sa traiasca fara a se simti responsabili pentru necazurile altora?

Sunt de acord ca sunt situatii cand doresti sa tii pasul cu cei cu care te socializezi si te dai dupa valurile reci de vin sa te spele cu respect. Incerc, si sincer spun, caci am mai spus, nu ma dezic de acest comportament rusinos (de a ajuta pe altii) caci n-am sa pot s-o fac. M-a inzestrat mama- natura cu un sarm de zana buna si, cum fac, cum nu fac, ma gasesti la confesional. Adica zice-se ca vine lumea sa se spovedeasca de toate cele rele la subsemnata. Insa am incercat sa ma detasez de lucrurile lumesti (de problemele altora) si sa merg pe cararea mea de cercetas de onoare (de invatacel in ale vietii) insa n-ai cum sa te rupi de necazul celui apropiat. Te simti guilty, te simti ca si cand te-ai trada pe tine insuti, simti ca supararea celuilalt este supararea ta si daca intorci spatele nu vei mai avea parte de ajutor de la nimeni ever… si sari in groapa cu lei. Caci cam asta e metafora. Te subjugi la a-ti fi halit sufletul nobil doar ca sa nu te simti tu vinovat la un anumit moment.

Dar cum eu nu cer sa fiu salvata, nici celalalt n-ar trebui sa vina sa mi-o ceara. Chiar daca n-o zice direct doar faptul ca-si goleste gura de napasta te-a si adaugat in lista de „donatori”.

Sa fie clar, nu pot  si nu vreau sa dau din viata personala decat atata cat trebuie sa stie fiecare. Nu este natural sa fii atat de naiv sa crezi ca cineva chiar simpatizeaza cu tine. Eu o fac si poate ca mai sunt putini, dar restul …restul se bucura …ca si in povestea cu capra vecinului (nu’s ce se tot vehiculeaza dragalasenia asta de moralizatoare de doi lei, dar daca altii o fac…ma bag si eu caci prietenul la reincarcare se cunoaste…) .Doar prietenilor foarte apropiati le dau din casa, dar si aceea se trezesc uneori sa vorbeasca asa din senin…fara sa calculeze unghiul in care tocul de la pantoful meu poate sa le aterizeze fix in occipital.

Restul …e tacere.

Limbajul trupului


Am cules dintr-o colectie de carti, pe care le-am studiat la facultate, numita Tehnici de Comert Exterior, cateva lucruri esentiale legate de comunicarea nonverbala. Probabil ca multi ati cautat si nu v-ati simtit complet cultivati la acest aspect. Sau ati gasit ce v-a trebuit. Eu insa am simtit nevoia sa reamintesc cele invatate. Mi s-a parut aceasta colectie foarte utila si m-am gandit sa insir cele cateva aspecte importante ale comunicarii trupului, adaugand chiar si exemple. Ce pare mai interesant e ca totul este structurat pe puncte, fiind usor de retinut.

Pe langa aceste situatii am intalnit si eu destule pe care nu le-am incadrat aici. In articolul urmator o sa le mentionez.

Toate aceste manifestari sunt dirijate la nivel de subconstient. Exista nesansa sa pierdeti un contract sau un job bun datorita neglijarii limbajului nonverbal. E important sa descifram ce anume declanseaza si cum anume se declanseaza aceste stari si sa le controlam. Nu garantez desigur pentru aceasta clasificare. Cum nu pot sa garantez ca maine va rasari soarele. Insa dupa multe studii de caz si experiente ale unor oameni de afaceri sau chiar ale unor indivizi care si-au concentrat activitatea pentru aceste studii, s-au stabilit aceste situatii ca fiind un standard de comportament. Pot sa corespunda anumite mesaje altor probleme fizice, ticuri sau chiar altor explicatii la fel de logice. Inainte de a purcede la identificarea mesajelor se cere si o studiere a altor aspecte legate de limbajul nonverbal. Insa acestea pe alta data.

Desigur ca o recunoastere atenta a acestor semnale pot fi utile chiar si in societate, cu copiii sau la servici, printre colegi.

Exista mai multe forme de comunicare nonverbala:

1. Accentul

2. Intonatia

3. Pauzele

4. Ritmul

5. Mimica

6. Fizionomia

7. Gestica

Dar eu voi scrie si descrie aici mesajele transmise in cadrul acestei comunicari, prin gestica:

1. Degajarea

1.1. mainile si palmele deschise;

1.2. haina deschisa;

2. Apararea

2.1. bratele incrucisate la piept;

2.2. picioarele peste bratul scaunului in timp ce sta pe scaun;

2.3. incrucisarea picioarelor (picior peste picior);

2.4. pumnii stransi;

2.5. aratand cu degetul aratator;

2.6. lovituri cu mana in masa;

3. Evaluarea

3.1. gestul de a trece mana peste fata;

3.2. capul dat peste spate;

3.3. mangaierea barbiei;

3.4. privirea peste ochelari;

3.5. scoaterea ochelarilor (stergerea lor);

3.6. tinerea in gura a bratului ochelarilor;

3.7. gesturi de umplere a pipei;

3.8. ridicarea de la birou, mersul prin camera;

3.9. mana la baza nasului;

4. Suspiciune

4.1. nu se uita la persoana din fata;

4.2. bratele incrucisate;

4.3. indepartare fata de persoana dinainte;

4.4. inclinarea capului;

4.5. privire intr-o parte;

4.6. privire/ trup indreptate spre iesire;

4.7. atingerea/ frecarea nasului (urechii);

4.8. frecarea ochilor;

4.9. incheierea hainei;

4.10. freamatul narilor;

5. Hotararea de a lua o decizie

5.1. mainile pe solduri;

5.2. mainile pe genunchi;

5.3. sederea pe marginea scaunului;

5.4. mainile prind marginea mesei;

5.5. apropierea de partener;

6. Reafirmarea pozitiei anterioare

6.1. ciupirea pielii obrazului;

6.2. tinerea in gura a stiloului sau creionului;

6.3. frecarea degetelor mari;

6.4. atingerea spatarului scaunelor la intrarea in camera;

6.5. roaderea unghiilor;

6.6. mainile in buzunare;

7. Cooperare

7.1. pozitia de sprinter;

7.2. bratele deschise;

7.3. sedere pe marginea scaunului;

7.4. gestul de a trece mana peste fata;

7.5. deschiderea hainei;

7.6. capul data pe spate;

8. Incredere

8.1. tinuta dreapta, grava;

8.2. mainile la spate;

8.3. spatele drept;

8.4. mainile in buzunare cu degetele mari afara;

8.5. mainile tinand reverele hainei;

9. Dominare

9.1. picioarele pe birou;

9.2. picioarele pe scaun;

9.3. sprijinirea de masa;

9.4. asezarea si rearanjarea obiectelor pe masa;

9.5. trimiterea fumului de tigara spre tavan sau in jos;

9.6. mainile la ceafa, aplecare spre spate;

9.7. priveste deasupra capului partenerului;

10. Nervozitate

10.1. isi drege grasul;

10.2. „ptiu”;

10.3. fluiera;

10.4. fumeaza tigara dupa tigara;

10.5. prinde si ciupeste pielea de pe mana;

10.6. se agita pe scaun;

10.7. pune mana la gura in timp ce vorbeste;

10.8. se balbaie;

10.9. clipeste des, rupandu-se de realitate;

10.10. strange maxilarele;

10.11. nu face contactul vizual cu partenerul;

10.12. se trage de pantaloni in timp ce sta pe scaun;

10.13. zornaie banii din buzunar;

10.14. se trage de ureche (aceasta pozitie poate sa insemne si timiditate);

10.15. aparitia transpiratiei pe frunte si palme;

10.16. pocnirea degetelor;

11. Frustrarea/ Agresivitatea

11.1 respiratie acuta;

11.2. producerea sunetului „tz”;

11.3. pumnul strans tare;

11.4. rasucirea mainilor, framantarea lor;

11.5. gesturi cu pumnul strans;

11.6. aratand repetat cu degetul;

11.7. trece mana prin par;

11.8. freaca ceafa;

11.9. loveste cu piciorul in pamant sau intr-0un obiect imaginar;

11.10. mainile la ceafa;

11.11. trage gulerul de al camasa;

11.12. haina impinsa spre spate;

12. Autocontrol

12.1. tine o mana la spate;

12.2. tine strans incheietura mainii;

12.3. pumnii stransi la spate;

13. Plictiseala

13.1. mazgaleste ceva;

13.2. bate cu degetele in masa;

13.3. miscarea ritmica a piciorului;

13.4. capul intr-o mana sau intre maini;

13.5. privirea in gol;

14. Acceptare

14.1. mana la piept;

14.2. cu bratele deschise;

14.3. gestul de a da mana;

14.4. apropierea prietenoasa fata de partener;

14.5. isi aranjeaza hainele de pe el;

14.6. se sprijina intr-un picior;

14.7. frecarea palmelor;

Iar spre final postez cateva poze cu exemple de pozitii adoptate de diversi indivizi. Ce semnifica fiecare pozitie?

🙂

Nu dau note la nimeni asa ca be free…sa spui ce crezi.

Daca cineva are ceva de adaugat sau de retusat let me know. Poate mai exista si alte reguli de conduita. Da-ti drumul imaginatiei.

Ce animal se potriveste cuplului vostru?


Tot un film, dar exceptional pentru genul de comedie, m-a inspirat sa dau curs acestui articol. Couples Retreat.

Nu poti sa ratezi asa film. Am ras cum n-am mai ras de ceva vreme incoace.Va garantez ca si voi veti face la fel.

Povestea e foarte simpla. Patru cupluri se trezesc, aproape tarate, intr-o vacanta pe o insula. La statiunea de relaxare si distractie Eden, o reproducere frumoasa a Paradisului. Asa era prezentat in „slide-show”. Ce nu stiau cuplurile era ca aceasta statiune avea doua zone de „distractie”: una pentru cupluri si alta pentru „single” (adica cei singuri). Diferenta este imensa la fata locului. Una recomanda distractii la maxim, cealalta stresul psihologului si teste care starnesc hohote de ras.

Fiecare cuplu, desigur, isi are neajunsurile ei, pe care le descopera pe parcurs. Exista cate un individ in fiecare din acestea care detine cateva defecte greu de digerat. Dar cele mai evidente au fost puse la „masina de tocat”: unul controleaza viata tuturor, altul nu suporta sa fie stresat cu probleme „marunte”, inca unul divortat dar revigorat de tanara lui iubita, totusi incarcat cu bagajul de frustrari din proaspata casnicie terminata si bineinteles afemeiatul.

Ca orice film american totul se termina cu bine. Intr-un film de comedie pana la urma nu finalul este important. Ci actiunea.

Totusi exista si un scop al intrebarii mele: la final fiecare cuplu primeste un animal totem, care aspecteaza foarte bine personalitatea casniciei fiecarui cuplu.

Un lucru important e bine de retinut: un cuplu va rezista, desi unii vor spune ca este un cliseu si ii inteleg insa, desi este un cliseu totusi rata divorturilor creste foarte mult (si atunci trebuie sa va puneti intrebarea: oare am dat curs acestor clisee? le-am aplicat?), daca cei doi implicati sunt cei mai buni prieteni inainte de toate.

Am cautat pe net cateva exemple de animale totem si le-am enumerat mai jos. Poate va regasiti. Daca nu …lasati imaginatia sa se joace. 🙂

ANIMALE TOTEM CONSACRATE:

Vulturul reprezinta iluminarea, capacitatea de a vedea adevarurile ascunse, forta, legatura cu ghizii spirituali si „invatatorii”, curajul, intuitia, creativitatea, puterea de vindecare, privirea agera si zborul cat mai inalt (inaltarea).

Taurul alb reprezinta purtatorul luminii, creatorul puntilor, adevarul, spiritul inteleptului batran.

Taurul reprezinta altruismul, forta, armonia cu Terra, sacrificiul, intelepciunea, rabdarea.

Lupul (de preerie) reprezinta intelepciunea si prostia, viclenia si inocenta, hotia, capacitatea de a rade de sine, lectiile ascunse, capacitatea de a invata sa se simta bine si de a se juca, inteligenta, increderea copilareasca, schimbarea de caracter.

Lupul alb reprezinta invatatorul, rezistanta la schimbare, stamina, resemnarea, intelepciunea, determinarea.

Lupul gri reprezinta regenerarea, adaptarea, cresterea, gardianul, loialitatea, misticul.

Bufnita (cu corn) reprezinta profunzimea „eu”-lui, puterea feminina, perfectiunea timpului, extragerea secretelor, senzualitatea, auzul perfect chiar si a ceea ce nu se aude, protectorul celor care nu se vad.

Bufnita reprezinta mesagerul, clarviziunea, intelepciunea, reincarnarea, libertatea, viziunea dincolo de iluzie, puterea de a pastra un secret, misterul, magie lunii, puterea de vindecare, puterea de a se misca rapid, pofetia, puterea de preschimbare, perspicacitatea.

Linxul reprezinta cunoscatorul secretelor, tacerea, singuratatea, descoperitorul si dezvelirea secretelor, clarvazatorul, invizibilitatea.

Soimul sau uliul reprezinta viziunea de ansamblu, pazitorul, adevarul, provocarea, viziunea, puterea latenta, chemarea spirituala, iluminarea si simtul de observatie.

Pantera neagra reprezinta profetul, misterul, puterea reclamata, constiinta puterii, magia lunii, puterea de profunzime, de a se ascunde si de a se schimba.

Cioara reprezintapurtatorul de suflete, umbra, santinela, capacitatea de perschimbare.

Ursul brun reprezinta „trezirea” vocii interioare, integrarea, devotamentul, introspectia, vindecarea, intuitia, puterea, intelepciunea, puterea de aparare, protectie si de razbunare, schimbarea, totemul vindecatorilor si samanilor, transformarea viselor.

Leopardul reprezinta receptivitate, puterea de a se baza pe fortele proprii, echilibrul, puterea de a tace si de a pastra misterul, parapsihicul.

Tigrul alb reprezinta divinizarea propriului adevar, forta in convingeri, unicitatea, indiviadualitatea, umbra si lumina, puterea.

Puma reprezinta puerea de conducere, a sta in spatele convingerilor, incredere, istetimea, constiinta, mesagerul dintre pamanteni si metafizic, echilibrul, fermitatea si durabilitatea, responsabilitatea,  capacitatea de a fi de nadejde.

Delfinul reprezinta puterea de vindecare, dragostea neconventionala, intelepciunea, schimbarea, viata, armonia universala, creativitatea, compasiunea, profunzimea spirituala, bucuria, sensibilitatea, echilibrul, libertatea.

Jaguarul reprezintaputerea de tacerea si pastrarea a misterului, abilitatile magice, integritatea, elementle de echilibru, razbunarea, lumina prin haos, capacitatea de a se adapta, samanismul, puterea de a tine un secret, viziunea mistica, integragea, solitarul, capacitatea de a se preschimba.

Orca reprezinta gardianul memoriei cosmice, alchemia, creativitatea, vindecarea cu sunete, sensibilitatea, puterea de introspectie.

Paianjenul reprezinta comunicarea, creativitatea, inspiratia divina, iluzia, echilibrul, instinctul maternal, misterul, intelepciunea, magia.

Uliul reprezinta libertatea, noul, increderea in sine si in reusite, schimbarea, curajul, riscul.

Castorul reprezinta perseverenta, natura, familia, grija fata de semeni, sinceritatea.

Cerbul reprezinta maretia, opulenta, prietenia sincera, calatoria, mobilitatea, abilitatea, sinceritatea.

Ciocanitoarea reprezinta rabdarea, renacitatea, umbra, prietenia, frumosul, familia.

Nisetrul reprezinta curajul, provocarea, talentul, increderea in fortele proprii, nobletea, generozitatea.

Corbul reprezinta chibzuinta, obiectivitatea, diplomatia, incetineala.

Gasca reprezinta noutatea, puterea de absoarbtie a orice, independenta, odihna, relaxarea.

Vidra reprezinta forta atractiei, capacitatea de a fi de nadejde, responsabilitatea, exigenta.

Totemismul este un concept antropologic care desemneaza o relatie metafizica dintre un om sau un grup de oameni si un animal, un vegetal sau un mineral. Totemismul era, si inca mai este, raspandit in America de Nord, Australia, Egipt, Oceania, etc. Samanii fiecarui trib erau responsabili ca prin intermediul viziunilor lor, sa afle animalul, planta sau mineralul totem al fiecarui nou nascut. Acest lucru se intampla cand exista un totemism individual si nu unul de grup.

Este esential sa cunoastem fiecare element din natura si care ne reprezinta. Si daca zic ca trebuie sa stim, defapt spun ca nu trebuie decat sa intelegem natura atractiei fata de un element, un animal, o pasare, o piatra, sau sa urmarim care din aceste totemuri ni s-au repetat in vis. Atunci vei intelege ca exista o anume conexiune cu acest totem. In acel moment vei cunoaste pe cel care te ghideaza si te protejeaza. Apropos de nebunia cu energeticul din politica romaneasca si de flacara mov, intr-adevar exista energii pe care nu le putem demonstra material insa exista si merita luate in seama. Daca urmaresti atent evolutia ta intr-o zi sau o perioada de timp facand legatura cu acele totemuri vei realiza ca exista energii pozitive care iti influenteaza substantial activitatea si gandirea.

Asadar nu exista quiz-uri care sa te ajute sa-ti descoperi propriul totem. Totul depinde de puterea de introspectie a fiecaruia.




Se poate intampla orice in Romania


Iata ca citeam zilele trecute un articol despre un restaurant care a luat foc. S-a intamplat asa cum se intampla mereu in lume. Probabil pentru multi e o stire banala. Pentru mine e ceva mai mult. Si asta pentru ca ii cunosc pe acesti oameni personal si mai stiu cat au muncit pentru a avea acest local. Nu de fite si nici foarte complex, unul modest. Insa munca depusa este cea care m-a determinat sa-i admir pentru curajul lor si determinarea de a-l pune pe picioare. Au facut multe sacrificii ca sa ajunga aici. Insa munca lor a fost lovita de un nenoroc. Posibil ca afacerea sa piarda ceva avans insa mai este sigur si faptul ca se va rezolva. Insa cu cate alte sacrificii?

Ce m-a frapat foarte tare au fost comentariile la acest articol, adica la suferinta unor oameni. Am realizat ca locuiesc intr-o tara unde chiar e posibil orice, inclusiv sa fii ridiculizat pentru ca ti-ai ridicat cu fortele tale o afacere si s-a prabusit, ca esti invidiat si nu ascunde nimeni aceasta stare, ca nu mai reusesc unii oameni sa dea macar putin din umanitatea cu care odata eram inzestrati si recunoscuti. Nu mai avem nimic uman in noi iar comentariile vorbesc de la sine.

Dar mai bine va las pe voi sa cititi si sa spuneti cam care este viitorul nostru in aceasta societate.

Restaurantul Romantic, situat pe strada Moldova nr. 8 din municipiul Focsani, a ars aproape din temelii noaptea trecuta, iar pompierii au lucrat mai bine de cinci ore pentru a se asigura ca pina si ultima scinteie a fost stinsa. Potrivit primelor estimari, pagubele depasesc 300.000 de euro.

Azi dimineata, in jurul orei 02.30, la putin timp dupa inchidere, un apel primit prin intermediul numarului unic de urgenta 112, anunta producerea unui incendiu violent la restaurantul si cafeneaua administrate de omul de afaceri Georgel Costiniuc, alaturi de partenera sa Florentina Costiniuc Costas. Practic, au luat foc ambele corpuri de cladire. „Pentru localizarea si lichidarea incendiului s-au deplasat la fata locului cinci autospeciale de lucru cu apa si spuma si autoscara mecanica din cadrul Detasamentului de Pompieri Focsani, precum si grupa operativa a Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta”, ne-au comunicat pompierii vrinceni. In urma incendiului au ars acoperisul cafenelei, confectionat din lemn si învelit cu tabla, pe o suprafaþa de aproximativ 350 mp, structura de rezistenta a acestuia construita din lemn, obiecte de mobilier si aparate electrocasnice, printre care trei televizoare LCD, noua combine frigorifice si doua vitrine frigorifice pentru bauturi. La corpul al doilea, unde functiona restaurantul, au ars acoperisul din lemn învelit cu tabla pe o suprafaþa de circa 300 mp si planseul din lemn aflat între etajul al II-lea si mansarda.Nunti, petreceri, botezuri…

Valoarea pagubelor se ridica la aproximativ 1,2 milioane de lei, potrivit pompierilor. Surse din apropierea administratorului spun insa ca paguba ajunge la cel putin 400.000 de euro, in conditiile in care o parte din locatie fusese recent renovata. Din primele cercetari efectuate de specialistii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta se pare ca „incendiul a fost provocat de burlanul metalic al unui cuptor amplasat necorespunzator fata de materiale combustibile”. Restaurantul Romantic era preferat pentru organizarea unor nunti, cumetrii sau petreceri onomastice, pentru ca avea la dispozitie trei sali amenajate. Administratorul afacerii detinuta de firma PROFIT COMSERV SRL Focsani nu a dorit sa comenteze ieri situatia, fiind extrem de afectat de cele intimplate. Potrivit informatiilor noastre, acesta nu avea asigurare pentru cladire, asa ca va trebui sa suporte singur paguba. Incendiul i-a pus in incurcatura si pe cei care aveau programate petreceri aici in urmatoarea perioada. Chiar si patronul dorea sa-si serbeze aici ziua de nastere pe 27 ianuarie. Acesta este al doilea local public care arde in Vrancea dupa hotelul Tresor de la Lepsa, care a luat foc anul trecut.

a ars restaurantul romantic
Autor: dan
16.01.2010 / 20:16:47 | 89.46.180.128

„dumnezeu nu bate cu parul”


Restaurant
Autor: BlAcK RaVeN
16.01.2010 / 22:26:01 | 95.76.213.126 „Ce tare a ars un restaurant data viitoare vreu sa fiu acolo sa vad cum arde :))) =)))”


Actele au ars ?
Autor: db
16.01.2010 / 23:54:21 | 92.198.63.199 ” Au ars cumva si actele contabile ?!”


=))
Autor: HARAM
17.01.2010 / 01:53:00 | 86.55.176.81 „big f*****g LOL…..tare curios mai sunt….acum fitzele de Focsani unde mai ies la o cola cu lamaie si o cafea?????la apolo sau la ex cafe????”


Fii tare george
Autor: Sorin
17.01.2010 / 08:30:39 | 151.95.45.205 „De ce sunteti prosti?o persoana avea o afacere si i sa naruit orice vis. Dar am uitat ca in romania este ceva normal sa te bucuri de raul altuia.Va spun sincer imi pare foarte rau pentru ce sa intamplat.Dumnezeu sa ii dea putere sa o de la capat „


CITESTE!
Autor: tarzan
17.01.2010 / 10:09:56 | 83.36.20.17 „Avea asigurare oare? contabilitatea se tinea in restaurant oare? nu e primul caruia i se intampla,sunt bani la asigurari…”


dooobitociiiiiiiiiiiiiiii
Autor: hj
17.01.2010 / 11:37:52 | 93.186.23.193 „Ce de prosti comenteaza aici eu zic sa va dea Dumnezeu dupa cum va e si inima”


a ars restaurant romantic
Autor: oz
17.01.2010 / 14:15:01 | 94.176.101.6 „eu as face muzeu si as lua bani pe intrare ca sa nu mai fie nevoie de burlan”


mult curaj
Autor: luminita
17.01.2010 / 14:59:47 | 87.65.80.206 „Sincer imi pare rau, sunt atat de putini intreprinzatori in Romania si atat de multi rauvoitori. Din cauza invidiei nu o sa avansam niciodata, suntem mereu preocupati de ce se intampla in curtea altuia, iar de curtea noastra nu se preocupa nimeni. Pacat ca prostia si invidia nu doare.”


mult curaj
Autor: luminita
17.01.2010 / 15:00:04 | 87.65.80.206 „Sincer imi pare rau, sunt atat de putini intreprinzatori in Romania si atat de multi rauvoitori. Din cauza invidiei nu o sa avansam niciodata, suntem mereu preocupati de ce se intampla in curtea altuia, iar de curtea noastra nu se preocupa nimeni. Pacat ca prostia si invidia nu doare.”


pt HARAM
Autor: logantunat
17.01.2010 / 18:02:03 | 188.25.154.248 „vom merge la dance,ca de obicei=))=))”


Pacat
Autor: Terente
17.01.2010 / 19:00:44 | 78.97.188.159 „Pacat,i-l cunosc de George de ani de zile si stiu ca a pornit de jos,n-a fost copil de bani gata.Treaba e ca se bucura jigodia aia de peste drum(patronu de la Aida)asta stiu sigur ca se bucura marlanul,si parca l-as recunoaste in comentariile de mai sus…Dar eu ii zic sa nu se bucure prea tare ca …nu se stie niciodata!:))”


Asigurarea cladirii e vitala!
Autor: gia_USA
17.01.2010 / 20:09:54 | 78.97.59.16 „Pacat de aceasta nenorocire deoarece era un restaurant foarte solicitat de clientii Focsaneni si cei din apropiere orasului.Nu imi vine sa cred cum de nu si-a facut asigurare la cladirie stiind ca are o investitie de peste 1 milion de Euro.Spes ca dupa ceasta nenorocire sa se mai poata face ceva. Bafta”

Copiii spun …pe bune (pilde)


Am cules aceste doua minunate slide-uri cu cateva pilde. Copiii tai, ai lui, ai nostri sunt cei care gandesc mai profund decat noi adultii. Au puterea de a patrunde in esenta unei pilde. Dar au si cele mai simple raspunsuri. Care defapt ar trebui sa fie si ale nostre. Adesea pe noi adultii ne impiedica complexitatea cu care gandim in a da un raspuns foarte simplu si evident. Chiar am putea sa ne gandim ca totusi copiii sunt mai intelepti decat noi. Sa nu-i ignoram. Ei au raspunsurile clare.

Dar hai sa vedeti si voi ce-am pregatit. Asa de inceput de saptamana de lucru.

***

Ce inseamna sa fii sarac…

Un tata bogat, dorind ca fiul sau sa stie ce inseamna sa fii sarac, l-a dus sa petreaca cateva zile la o familie de tarani.

Fiul a stat 3 zile si 3 nopti la tara .

Revenind la oras, in automobil, tatal l-a intrebat :

– Ce zici de experienta avuta ?

– Bine, ii raspunse fiul, putin rezervat.

– Ai invatat ceva? insista tatal

1. Ca noi avem un caine, iar ei au patru.

2. Ca avem o piscina cu apa tratata, care ajunge pana la jumatatea curtii. Ei au un rau intreg, de apa cristalina, cu pesti si alte lucruri frumoase.

3. Ca avem lumina electrica in gradina, iar ei au stelele si luna pentru a-i ilumina.

4. Gradina noastra ajunge pana la zid; a lor se intinde pana la orizont .

5.Noi cumparam mancarea; ei o gatesc.

6. Noi ascultam CD-uri. Ei asculta simfonia perpetua a pasarilor, greierilor si a altor animale mici….toate acestea, insotite adesea de cantecul unui satean, care isi lucreaza pamantul.

7. Noi folosim microundele. Ceea ce ei mananca are gustul focului lent.

8.Pentru a ne proteja, traim inconjurati de ziduri cu alarma. Ei traiesc cu usile ca si deschise, protejati de prietenia vecinilor.

9. Traim conectati la telefonul mobil, calculator, televizor. Ei sunt “conectati” la viata, cer, soare, apa, verdele campului, animale, la umbra, la familia lor.

Tatal a ramas impresionat de profunzimea fiului sau.

La sfarsit, fiul a concluzionat:

– Multumesc pentru ca m-ai invatat cat de saraci suntem.In fiecare zi suntem mai saraci in observarea naturii, care este opera grandioasa a lui Dumnezeu.Ne preocupam pentru A AVEA, A AVEA, A AVEA, SI A AVEA, DE FIECARE DATA MAI MULT, in loc de singura preocupare de “A FI”.

***

Iar aici un alt slide-show despre dragoste, asa cum o inteleg prichindeii…

***

Ce e dragostea?

S-A FACUT O ANCHETA PRINTRE COPII DE 4-8 ANI CU TEMA: CE E DRAGOSTEA?

SPRE SURPRIZA CERCETATORILOR, RASPUNSURILE AU AVUT O PROFUNZIME PESTE ASTEPTARI.

  1. CAND BUNICA A AVUT UN ACCES DE REUMATISM DE NU SE PUTEA APLECA SA-SI DEA CU LAC PE UNGHIILE DE LA PICIOARE, BUNICUL A FACUT-O PENTRU EA, DESI SI EL AVEA REUMATISM LA MAINI. ASTA E DRAGOSTEA! REBECA, 6 ANI
  2. CAND CINEVA TE IUBESTE, ARE UN MOD DEOSEBIT DE A-TI SPUNE NUMELE, INCAT TI-L SIMTI IN SIGURANTA IN GURA LUI! BILLY, 6 ANI
  3. DRAGOSTE E CAND MERGI LA RESTAURANT SA MANANCI SI DAI TOTI CARTOFII PRAJITI CUIVA FARA SA-I CERI NIMIC IN SCHIMB! CRISSY, 6 ANI
  4. DRAGOSTE E CAND FACI PE CINEVA SA ZAMBEASCA, CHIAR DACA E OBOSIT! TERRY, 4 ANI
  5. DRAGOSTE E CAND MAMA PREGATESTE CAFEAUA TATII SI IA O GURITA SA VADA DACA A IESIT GUSTOASA . DANNY, 7 ANI
  6. DRAGOSTE E CAND SPUI UNUI BAIAT CA E FRUMOASA BLUZA LUI SI EL VINE DE ATUNCI NUMAI CU BLUZA ACEEA . NOEL, 7 ANI
  7. DRAGOSTE E CAND CATELUSUL TAU ITI LINGE TOATA FATA DESI L-AI LASAT SINGUREL TOATA ZIUA! MARY-ANN, 4 ANI
  8. CAND IUBESTI, GENELE TALE FLUTURA IN SUS SI-N JOS SI DE SUB ELE CAD STELUTE! KEREN, 6 ANI
  9. DRAGOSTE E CAND MAMA-L VEDE PE TATA PE WC SI NU I SE PARE SCARBOS! MARK, 6 ANI
  10. CAND NU IUBESTI E INTERZIS SA SPUI “TE IUBESC!”; DAR CAND IUBESTI TREBUIE SA O SPUI MEREU, CA OAMENII UITA! JESSICA, 8 ANI
  11. SCOPUL CERCETARII A FOST DE A GASI UN COPIL CU O INTELIGENTA AFECTIVA DEOSEBITA.
  12. ALESUL A FOST UN BAIETEL DE 4 ANI AL CARUI BATRAN VECIN TOCMAI ISI PIERDUSE SOTIA.
  13. CAND L-A VAZUT PE BATRAN PLANGAND, BAIETELUL S-A DUS LA EL SI I S-A URCAT PE GENUNCHI. MAI TARZIU, MAMA LUI L-A INTREBAT CE I-A SPUS BATRANULUI. “ NIMIC! PUR SI SIMPLU L-AM AJUTAT SA PLANGA!”

Ce stim despre a fi sarac si despre dragoste?

Concurs pe site-ul Simonei Hulber


Inainte de toate ar fi frumos sa adaugam o carte de vizita Simonei Hulber (Designer Vestimentar si Consultant de Imagine):

Story

Ce am realizat pana azi

Ca si CONSILIER VESTIMENTAR & IMAGINE…..

Din 2003 am demarat si activitatea de consultant de imagine, oferind clientilor solutii vestimentare si crearea unui stil personal. Aceasta activitate s-a concretizat in 2005 cand a devenit o profesie, o ocupatie zilnica pentru mine, o data cu intrarea pe piata a brandului ZENONNI Made To Measure – sartorie de lux cu specific italian. Din acest moment am inceput sa lucrez direct cu oameni de afaceri, manageri de companii, expati, persoane active in viata publica, politica si showbiz, oameni care au inteles importanta consultantei in imagine si impactul pe care-l genereaza aceasta.

Zenonni mi-a dat posibilitatea sa combin consultanta de imagine cu designul pe un segment nou pentru mine, cel de lux. Prin serviciul pe care il ofera Zenonni, creez pentru fiecare client solutii vestimentare personalizate, costume si camasi la comanda in coaborarea cu cele mai renumite case: Ermenegildo Zegna, Loro Piana, etc. La Zenonni am invatat ca imaginea este primul pas in obtinerea succesului.

Ca si DESIGNER VESTIMENTAR…..

Ideea de design vestimentar mi-am format-o la: Liceul de Arte Plastice, sectia design vestimentar, apoi Facultatea de Arte Vizuale din Oradea, Sectia design vestimentar.

Nu sunt “designerul de podium”, cu toare ca la inceputul carierei am prezentat colectii la Romaniain Fashion Week, am castigat premii ca Pantene New Look Award si “Cel mai bun tanar designer”, am colaborat cu designerul Doina Levintza la inedita colectie “Levintza Men”, etc. Am dezvoltat in ultimii ani un mic atelier in care fac creatii haute couture pentru femei cu toate ca n-am pus in mod expres accentul pe aceasta activitate.

Am optat insa pentru “designerul din spatele brandului”, in cazul meu Bigotti, Cavaliere, Zenonni si alte cateva nume de pe piata europeana care vand “total look for men”.

Fashion-ul commercial este o activitate complexa, nu m-am rezumat doar la crearea unui produs, ci am construit colectii, sezon dupa sezon, pornind de la concept, schita de produs, buyering de tesaturi si produs, integrarea trendului pe piata romaneasca, pana la productia efectiva a colectiilor, imaginea brandurior si a magazinelor.

Perioada de inceput, primii 5 ani i-am petrecut la Bigotti, unde am crescut o data cu brandul, am invatat ce inseamna conceperea unui produs vandabil, am contribuit la conceperea subbrandurilor Artigiani si Massini.

In aceasta perioada am inceput sa particip la targurile internationale reprezentative de tesaturi si produsE pentru piata masculina, am facut buyering extern, activitati care m-au ajutat sa cunosc adevaratul fashion comercial, businessul din spatele vitrinelor.
Din 2007 m-am implicat in proiectul Cavaliere pentru crearea de colectii si repozitionarea sa pe piata, proiect care este in desfasurare in prezent.

Ca BLOGGER

Prin acest blog doresc sa ofer o posibilitate de a comunica cu cei interesati despre stilul si succesul vestimentar, de a recomanda tinute, de a oferi informatii utile despre moda in general. Am inceput blogul din noiembrie 2009 si mi-am propus:
– sa tranform blogul intr-un consilier vestimentar;
– sa postez cam 5 articole pe saptamana;
– sa postez numai content 100% propriu;
– sa-l dezvolt adaugand noi categorii si teme de discutii legate de stil, vestimentatie, imagine si succes masculin;
– ca acest blog sa devina un instrument interactiv de comunicare intre mine si cei care apreciaza informatia mea;
Mi-am propus ca acest blog sa devina un fel de carte de vizita pentru mine, iar contentul o oglinda pentru cititori.

Aparitii in MASS MEDIA:

Revista FORBES – Nr 21 din 14-27 decembrie 2009
Publicatia Dupa Afaceri PREMIUM – Articol “Personalizare fara limite” – supliment din 26.06.2009 al Ziarului Financiar
Revista BUSSINES Magazin – articol “Sa-mi vina ca turnat” – Nr. 182 (19/2008)
Ziarul Fiananciar – articol “Cine sunt cei care alimenteaza garderobele oamenilor de afaceri sau ale ambasadorilor” – 16.05.08
Emisiune Radio Lynx – pe tema Educatie vestimentara – joi, 14 ianuarie 2010 in cadrul emisiunii Deluxe Life Style – aici inregistrarea emisiunii

***

M-as fi incumetat la acest concurs insa am un sot cu un stil „whatever”. Probabil din cauza job-ului, unde tinuta este la nivelul de orice il mai incape, si din cauza greutatii exagerate, zic eu. Avea tinute elegante odata, cand l-am cunoscut, le mai are si acum dar stau in garderoba pentru ca nu-l mai incape nimic. Probabil ca ar trebui sa gatesc execrabil :))). Dar nu cred ca-l convinge. Va exista mereu o dragoste imensa pentru Pepsi. 😦

Mereu trebuie sa cumparam o masura mai mare decat cea de ultima data.

Cu aceasta ocazie ii inaintez Simonei o rugaminte. Sa introduca ceva propuneri de tinuta si pentru barbati mai plinuti. Te rog mult. Am foarte mult de lucru deocamdata la aspectul fizic, incepand cu kilogramele in plus, concomitent cu , daca ma ajuti, imbracamintea.

Pentru barbatii interesati sa arate cat mai bine si cu stil pentru ocazii diverse Simona Hulber este alegerea perfecta.

De curant Simona a lansat si un concurs. Inscrieti-va si veti avea de castigat mai mult decat premiile puse la concurs: stil si eleganta.

Am postat articolul cat si link-ul catre blogul Simonei Hulber.

Lansez urmatoarea provocare in stilul si in tematica blogului. Un concurs de stil personal. Un concurs pentru cititori.

PROVOCAREA:

Sa-mi trimiteti o FOTOGRAFIE reprezentativa, cu o tinuta eleganta, in care apareti voi, DOMNILOR.
Trimiteti materialul la adresa de email hello[at]simonahulber.ro
Cele mai reusite le voi PUBLICA, cu acordul prealabil al proprietarului si bineinteles le voi comenta mentionand bineinteles sursa.
Prin tinuta eleganta ma refer la un look business, clasic sau ceremonie, sa zicem si smart-casual.
Pot participa si DOAMNELE, daca trimit poze cu partenerii lor. Am constatat ca sunt multe doamne cititoare, care se informeaza pentru cei de langa ele.

TERMEN:

Duminica, 31 ianuarie 2010

PREMII:

Premiul 1.
CAMASA + SEDINTA DE STIL
O CAMASA, intr-unul din stilurile prezentate mai sus, pe masura viitorului proprietar, dar la alegerea mea si o SEDINTA DE STIL (consiliere vestimentara si de imagine), bineinteles cu mine, face to face.

Premiul 2.
CRAVATA + premiu surpriza

Premiul 3.
CRAVATA

Este prima initiativa de acest gen pe blogul meu, vor mai veni si altele. Va astept! Succes!

Multa bafta!