Cand visez…


(sursa aici)

Am rasfoit in graba dictionarul pentru a gasi cateva definitii date visarii : ” o inlantuire de fenomene psihice (imagini, reprezentări, idei) care se manifestă involuntar în timpul somnului (păstrându-se uneori și după trezire)”, „stare a celui cuprins de gânduri și de amintiri plăcute”. Filozofii vorbesc prea mult …intelepciunea batraneasca are si ea cateva repere dar…

Pornind de la aceste cateva franturi de cunoastere a realitatii, descrisa de celelalte fiinte, sclave ale constiintei proprii, ajung la contorsionata perceptie pe care incep sa o dezvolt. Realitatea m-a aruncat in visare sau visarea este accesoriu al realitatii?

Inca de cand am trait experienta trezirii dupa anestezie am avut mereu senzatia ca-mi prelungesc viata intr-un vis. Acum visez. Dar scepticii ar comenta. „Nu cumva gresesti? Oamenii functioneaza tot pe principiul liberului arbitru. Daca visezi inseamna ca tot ce te inconjoara este la indemana vointei tale.  Ceea ce nu se intampla.” Eu as raspunde ca propia mea vointa nu se reduce la a face un gest care muta un munte din stanga in dreapta. Constientul, asa cum il descriu diferitele  teorii filozofice, nu face altceva decat sa incurce procesul mecanic al gandirii, dar rolul lui totusi important intervine la aspectele mai compexe ale procesului de gandire (dar aici intervine inconstientul). Asadar, atata timp cat constientizez ca trebuie sa mut muntii din loc, nu voi putea sa intretin realizarea acestei functii. Insa, daca constientizez ca pot sa mut un munte in virtutea faptului ca experienta m-a invatat sa realizez ca acest fenomen nu este imposibil de materializat, mecanismul va fi urmat de un succes.

Mintea este un proces lung de trairi exacerbate si controversate. Nu te poti astepta ca faptele, pe care le constientizezi, sa fie „originale”, sa se deruleze intr-un mod firesc, chiar logic. De aceea visarea poate fi confundata foarte usor cu „realitatea”.

Constientul, desi pare un proces simplu, dublat si de partea ascunsa a acestuia, numita inconstient, ajunge la nivele superioare ale cunoasterii sau chiar al metafizicii. Poate sa dea realitatii forme fictive, sa transforme un banal eveniment intr-o telenovela.

De ce visam noaptea? De ce experientele asa zise „reale” nu apar in vis in acelasi ambalaj cu care ne-am obisnuit? Se desfasoara serii intregi de episoade fara nici un fel de noima. De ce? Ce ne face sa credem ca visul nu este realitate?

Liberul arbitru poate fi dirijat tot de propia perceptie asupra „scenariului”, „imaginii de ansamblu”? Imi imaginez ca avem 5 scenaristi care au ca tema transpunerea unei carti intr-un film. Fiecare va intelege transferul realitatii (cartea) in vis in moduri diferite. Ideea de ansamblu va fi aceeasi dar decorul,  emotiile personajelor, intr-o masura mai mica sau mai mare, diferite. Liberul arbitru al actorului este manevrat in directia atingerii scopului cartii initiale, dar exista.

Revenind la perceptia proprie asupra realitatii am invatat ca cele doua jumatati perfecte ale gandirii noastre: constientul si inconstientul, au roluri diferite dar se completeaza intru-totul. Yin si Yang. Constientul a luat ca functie partea de contact direct cu „realitatea”, stabileste contactul cu functiile vitale si franeaza procesele de razvratire ale inconstientului. Insa inconstientul lucreaza la nivel ascuns, cu amintirile reprimate, cu imaginatia, visarea si, mai ales, ajuta constientul sa evolueze.

Asadar gandurile mele au proiectat, pornind de la premisa ca inconstientul meu a subjugat constiinta, o realitate „prea frumoasa ca sa fie adevarata”.

As adauga ca visarea este o simpla proiectie a inconstientului, in fata constientului, a propriei reflexii data realitatii. Realitatea nu este obligatoriu sa fie un sir de fenomene  legate de existenta a n perceptii diferite despre aceasta venind de la tot atatea constiinte, ci poate sa fie existenta a n perceptii venite de la aceeasi constiinta.

Si daca visez cine oare stie ce vrei sa spui acum?

In gandul meu te-am indemnat sa-mi dai speranta

Dar tu ce faci? Ma-nebunesti sa nu raman

Caci, orice ar fi, nu am nici cea mai mica sansa…

Si ma trimiti sa cant si sa visez pe-acest taram

Cu bratele inclestate, picioarele de plumb, lovindu-ma de ceata

Sa nu-ndraznesc vre-odata sa ma gandesc sa sfaram

Tot ce-ai creat o noapte din propria mea viata

Anunțuri