Am revenit pe wordpress


Din pacate fara articole pentru ca siteground le pastreaza doar 7 zile…Come on! 7 zile? Nu se respecta prea mult astia!

Incepem fresh sau continuam pe formula veche. O sa vedem!

Deocamdata ma chinui sa gasescun hosting romanesc. Poate! Sau ma bag pe Blue Host ca tot nu am cine stie ce fisiere sa le incarc serverul.

Deci bine am revenit!

O sa vaz cum facsa varecuperez linkurile la toti sa va asez la blogroll. E posibil sa fie mai scurta lista. Super!

 

Cuckoo Clock and Grandfather Clock | alexandrescudaniela.com


„Time is money.”

„One moment can change everything” (Wieland)

„One minute to question worth as an eternity of suffering.” (Balzac)

„The loss of good time is the mother and the seed of bad time.” (Cantemir)

„It is not wise to say:” I shall live”; life of tomorrow is too late – live today. „(Martialis)

„Those who uses time badly are the first to complain of the shortness of it.” (La Bruyere)

„Whatever the duration of time, the science of utilization will make it longer.” (Seneca)

And this is how i start my foray into the mysteries of time, recalling some proverbs and quotes about it. So the time can mold according to our lives and depends on how you use it. If you realize that using the time doing the right thing when the time is appropriate, it will become your companion in happiness. Otherwise you will suffer the eternity of it in suffering because the pain is even longer than anything else, even if time, in His wisdom, sits, sometimes, for a while, till you bring your steps to the right path.

Because time was, is and will be transient, because it runs somewhere and nothing makes it come back, the man thought to materialize it in one way or another. But if this was not possible than he thought to measure it. So the clock has been created to store seconds, minutes, years of memories which time gave/give us as a present.

I was fascinated by those old clocks, being closed into wooden boxes, which whisper, slowly, patiently, tic-tac’s melodiously. From time to time they stop to make you know that an hour has passed, raising to heaven the well known ding-dong. There are clocks that hide in the lonely cuckoo, who appears only when it is necessary, enjoying your ears with his wonderful: cu-ckoo. But the most incredible thing you can feel, when the beats clock you hear are the only ones in the room, is the quietness, calmness and patience of time, which surrounds your mind and soul. You feel yourself protected, as if you are locked into a bubble of separate times, in which everything that exists is YOU.

Each of us should have such a clock. No need to look at a Grandfather Clock and a Cuckoo Clock as an acquisition, a simple furniture, but is a way to buy time, for yourself, that will help you find yout inner YOU in the hundreds, thousands of seconds hissing on your ears, but also a smart way to invest in the things you want to finish.

From: http://ping.fm/Jqskp

Sfantul Ilie


Azi este sarbatorit Sfantul Ilie. Si-a castigat titulatura de sfant printr-o conjunctura stranie: se pare ca si-ar fi ucis parintii la indemnul diavolului, ispasindu-si apoi pacatele in diverse moduri, astfel ca Dumnezeu l-a iertat si l-a adus la ceruri alaturi de ceilalti sfinti. In popor povestea spune ca de atunci Ilie trazneste toti dracii de acolo din ceruri. Dracii se ascund speriati in casele oamenilor, in animale, pe pamant, unde apuca. Se spune, conform traditiei, ca in aceasta zi este imperios necesar sa nu lucram in casa sub nici un pretext caci traznetul, grindina si ploaia ne vor lovi napraznic.

Asadar le urez tuturor celor care-si sarbatoresc onomastica un sincer: „La multi ani!”. Stiu ca nu se ureaza nimic de onomastici dar e binevenit oricand un gand bun.

Dragi, viitori mari scriitori…concurs de romane politiste


Daca va framanta talentul scriitoricesc de ceva timp, iata ca a venit si ziua in care recompensa binemeritata o veti putea primi daca va inscrieti la concursul, demarat la initiativa Romanian Crime Writers Club  şi Crime Scene Publishing si promovat de Oana, unul din membrii juriului. Toate detaliile concursului le gasiti aici. Mai departe depinde doar de voi sa reusiti. Multa bafta!

Despre dorinta de a trai…


Sursa poza: aici, gasiti si un articol despre depresie post-partum.

Pornind de aici si de aici …m-am decis, ceva mai repede decat mi-as fi dorit, sa scriu un post despre evenimente din viata personala. Posibil sa considerati ca am luat-o razna despuind propria-mi viata pe un jurnal public. M-am abandonat caracterului meu, greu de schimbat acum la senectute :)), dupa atata vreme de furtuni si ploi, pentru a da putin din gandurile si starile mele, pentru a-i salva pe cei care cred ca niciodata nu-i va atinge flagelul DEPRESIEI sau ca nu se simt nicicum depresivi.

O sa va rog sa aveti rabdare cu acest post, am incercat sa-l scurtez cat de mult posibil. Dar, mai mult, va rog sa nu judecati. Este un post efectiv dedicat celor care nu cred ca este posibil asa ceva. Este dedicat Madalinei dar si celor care au impresia ca nu isi mai revin ever din depresie. Ei, bine, se poate vindeca oricine daca-si gaseste echilibrul, daca isi gaseste optimismul, daca se tine de un regim alimentar sanatos si, mai ales, daca are suportul moral din partea celor apropiati. Este despre o depresie care depaseste situatia simpla a nasterii, este una care ma va urmari permanent pana la sfarsitul vietii…

Inainte de toate vreau sa lamuresc cateva aspecte, pe care unii nu cred ca le-au observat: sunt sincera pana la prostie, nu imi place sa vorbesc despre lucruri pe care nu le cunosc, nu imi place sa ma arunc in discutii competitive (de genul: eu sunt mai amarata decat tine sau eu sunt mai suparata decat tine sau…bah eu stiu mai bine decat altii), desi, pentru unii asa ar parea, revin si spun ca nu comentez despre lucruri pe care nu le cunosc, dar, mai ales, traiesc cu sufletul fiecare eveniment din viata mea sau a altora, nu trec cu nepasare pe langa ceilalti fara sa fiu convinsa ca am facut absolut orice ca sa ajut pe celalalt.

De la nasterea lui Stefan m-am pricopsit, fara sa vreau si fortata de imprejurari (un eventual deces) cu o histerectomie. Defapt doctora a fost mai puternic afectata decat mine de aceasta interventie. Dar am sa explic ce inseamna aceasta caci nici eu nu stiam si vad ca nici altii nu au idee. In primul rand operatia reprezinta eliminarea partiala (sau toatala) a organelor genitale, respectiv uter, col uterin si un ovar (din cauza unui fibrom nenorocit la ovar si un uter defect din nastere), cum s-a intamplat in cazul meu. In al doilea rand aceasta inseamna medicamentatie homonala. Insa eu n-am avut nevoie sau voie, never mind. Important este ca nu am luat nimic si, pana la urma, nu aceea conteaza intr-un final. Ci psihicul. La nivel mental totul se desfasoara alert spre autodistrugere, asa cum se spune in popor, devii depresiv. Depresia este cel mai periculos flagel. Daca aveti impresia ca e o gluma proasta nu va zic ca va inselati ci nu doresc nimanui sa fie macar atins de asa ceva.

Eu nu aveam habar ce ma asteapta pana intr-o zi, cand am intalnit o doamna, care mi-a explicat discret (caci un asemenea subiect este TABU din multe puncte de vedere) ce se intampla cu mine. Aveam deja cateva semne clare de depresie, asta dupa cateva luni de la nastere (deci retineti in timpul lauziei n-aveam nici pe draq), care s-a prelungit pana aproape de varsta de 1 an a lui Stefan, cand am luat taurul de coarne si mi-am impus un alt stil de viata, o alta mentalitate, mi-am trasat o cale clara pentru a-mi readuce optimismul de care aveam nevoie mai mult decat de orice altceva.

Dupa cateva luni am mers si la doctora pentru a-i pomeni de durerile din zona unde-mi lipsea acel ovar. Aderente imi spunea ca sunt. Ceva normal pentru aceasta operatie. Trebuia doar sa imi intaresc organismul cu un regim sanatos alimentar dar, in mod special, sa dau kilogramele jos. Asa ca am slabit pe motive medicale. Durerile au disparut. Tot atunci doctora mi-a dat numarul de telefon al unui doctor psiholog. Atunci n-am inteles care-i ideea acelui psiholog in peisaj. Chiar n-am inteles. De ce? Ma tot intrebam.

Dar am intalnit-o pe doamna de care pomeneam mai sus. Tot cu o operatie de histerectomie facuta cu multi ani in urma (doamna are, sa zic cu aproximatie, 70 de ani), impreuna cu o prietena foarte buna. Se pare ca prietena a murit dupa 10 ani de la operatie pentru ca i-a cedat mecanismul psihic. Mintea ei n-a putut sa suporte ideea ca nu mai este femeie pe de-antregul. Pe atunci, ca si acum, barbatii aveau multe prejudecati legate de aceasta interventie, de reactiile acesteia in timp. Caci mai intervine si lipsa de libido la femeie. Insa aceasta problema se rezolva cu multa intelegere in conditiile unui fond psihic bun, nu depresiv caci acela agraveaza si mai tare situatia.

Femeia se simte goala inauntru si din ce in ce mai pustiita la nivel mental astfel ca organismul cedeaza si el putin cate putin. Este o vorba in popor: capul face, capul desface. Depresia isi face loc pana mori de propria mana sau din pricina neglijentei cu care iti tratezi boala, aciuata, acolo, in locul cel mai vulnerabil: mintea.

Depresia poate fi dusa pe picioare multa vreme fara sa stii ca o ai. Poti sa crezi ca este astenie de toamna/primavara, sa crezi ca ai momente mai proaste din cauza oboselii, durerilor de cap de la curent sau mai stiu eu ce, sa zici ca e lauzie sau chiar sa negi existenta ei doar pentru ca nu mai ai timp sa te preocupi de propia ta persoana, dand vina pe nasterea copilului tau sau pe altele.

Dar exista intr-o masura mai mare sau mai mica. Poate ca nu, poate ca da. NUMAI VOI STITI. Tot ce trebuie sa faceti e sa va studiati atent, mai ales daca sunteti mame, si sa va dedicati voua. Nu este egoism ci un semn ca aveti dorinta de a trai sanatos.

Iata cateva semne:

– aveam ganduri din cele mai negre;

– nervozitate necontrolata;

– paranoia;

– o posesivitate puternica;

– nevoia de a ma ascunde de lume;

– pesimism crancen;

– durerile de cap, despre care am pomenit si in alte ocazii;

– ma agitam permanent;

– ma irita orice gest sau vorba;

– nu ma mai interesa nimic (spre finalul perioadei de depresie);

– eram convinsa ca sunt nedorita, ca sunt o schimonosire a naturii;

– mi se parea ca nu sunt demna de propriul meu copil;

– mi-era teama sa nu-i fac rau (dar nu asa cum simte orice mama, era ceva care depasea normalul, imi imaginam diverse scenarii groaznice demne de filmele horor);

– imaginarul unei eventuale morti a mea cocheta cu mine si constientul meu; ce m-a oprit? copilul si dorinta mea de a trai; dar imaginatia era la modul la care crestea in mine ideea ca moartea e ceva natural, minunat; va imaginati cum e sa ajungeti acolo? asta mi-a pus capac si am inceput sa fac marea schimbare;

Multe s-au petrecut in acea vreme. Insa cel mai radical moment a fost pornirea mea a a-mi crea spatiul meu de lucru, un colt de fericire, macar atata cat sa ma desprind usor usor de gandurile care ma subjugau intru-totul si puneau stapanire pe mine. Imi amintesc cat ma rugam de sotul meu sa stea cu mine. Pe mama, pe tata si pe mama soacra. Eram disperata sa nu fac ceva necugetat. Insa nu reuseam sa le explic acel „de ce” pentru ca mi-era teama. Toata lumea imi repeta ca sunt puternica. Si, daca nu o spuneau, asta se intelegea.  Un om care-ti cere ajutorul nu e bine sa stea singur. Cum spunea si Mircea Badea aseara, faptele sunt diabolice. Chiar asa le pot defini si eu. Iti ia, nu Dumnezeu, mintile, ci diavolul. Nu sunt o credincioasa si nici nu ma prea duc la biserica (Doamne iarta-ma!) dar imi amintesc ca-mi faceam semnul crucii dupa fiecare fantasmagorie a imaginatiei mele bolnave si imi tot repetam ca nu mi se va intampla asa ceva. Aveam incredere tiotusi in ceva si acel ceva era Dumnezeu insa azi am convingerea ca aveam incredere in MINE.

Tin sa pomenesc si de hipotiroidia, de care sufeream de ceva vreme, inainte de a afla ca sunt gravida. Aici am intervenit repede cu tratament dupa ce am facut analizele si pe care l-am continuat, la sugestia doctorului, si in timpul sarcinii (euthyrox). Sufar de un suflu sistolic de ani buni. De la acesta vin durerile de cap, de care am scapat oadata cu marea mea schimbare. Totusi mai revin, din cand in cand, doar atunci cand consum pepsi sau cola (invariabil).

Marea schimbare a constat in crearea acestui blog (in septembrie anul trecut, chiar inainte cu 3 zile de ziua mea de nastere). A fost altul motivul acestei porniri. Incepusem sa lucrez in Pinnacle. Imi ocupa mintea si timpul atat de placut ca nici n-am simtit cum trece iar eu imi reveneam psihic incet incet. […] Apoi am cunoscut cativa oameni aici, pe blog. Oameni interesanti. Chiar si pe facebook, unde dadeam cu tupeu la un joc destul de cunoscut: farmville. Nimeni nu stie cat de mult a insemnat pentru mine aceasta lupta cu mine si cat de mult m-ati ajutat VOI. Va spun acum (si in special lui Dan Dumitran) ca razboiul cu blogul, incrancenarea mea de atunci de a scrie, de  a schimba mereu ceva, de a duce atatea lucruri in carca, se datorau nevoii mele de a ma desprinde de acea depresie. Nu puteam sa imi deschid sufletul in acea vreme pana nu simteam ca m-am vindecat. Ajunsesem sa ma hranesc din vietile voastre, din trairile voastre, din puterea sau neputinta voastra…nu ma mai puteam opri. Pana organismul meu a cedat de atata oboseala (unii cred ca-si mai amintesc cand am lesinat si m-am lovit la cap puternic din cauza cazaturii). Nici atunci n-am considerat ca trebuie sa ma opresc din bloguiala desi mintea mea se vindecase demult. Am continuat, mai timid, dar am facut-o. M-a condamnat lumea, posibil, atunci dar aveam nevoie de voi, aveam nevoie de MINE. Azi am o dorinta mai mare de a trai, de a sorbi din fiinta voastra, asa cum o gasesc pe hartia virtuala. Va multumesc inca o data tuturor (in primul rand, insa, lui PaulMihaelei si lui Dan, fara suparare, caci ei au venit de la inceput pe blogul meu si mi-au sprijinit scrierile, uneori, aberante).

Poate cineva sa infieze copilul ei? (tot despre Madalina Manole)


Domne, ma declar dinnou socata. Se pare ca a intervenit in discutia marilor artisti, care au cunoscut-o pe Madalina Manole, in cadrul emisiunii Acces Direct, o prietena foarte buna a artistei, care nu si-a declinat numele pana la finalul interventiei. Dupa o lunga conversatie destul de tulburatoare pentru toate lumea, la final, prietena Madalinei a pus o intrebare: Poate cineva sa infieze copilul ei?

What???!!!

Sa fie vreo nebuna, caci asa se va stabili intr-un final, care vorbeste abracadabristic? Saaau…chiar e o prietena… pe bune?

Daca este ce a determinat-o sa puna asemenea intrebare?

Uite cum intru eu in jocul ratingului antenistic. Caci aici doream sa ajung. Ce faci ca sa sochezi sau ce faci ca ai ratingul sus, depasind chiar si infinitul cerului….si universului si…baga-mi-as un picior in gura lor ca tare se mai joaca cu mintile oamenilor. Nu mai zic cat de rau fac acestei artiste. Let it be, oameni buni, let it be!!

Madalina Manole a murit….Dumnezeu s-o Odihneasca!


Incredibil! Am avut un soc puternic.😦

Se pare ca s-ar fi sinucis.La OTV un „parapsiholog” face analiza gestului ei greu de descris. Mi se pare aberant. Mizeria, murdaria in care traieste un artist te poate duce la acest gest disperat?!!!! NU cred. Intamplator avea si un baietel de 2 ani. Eu sunt convinsa ca neintelegerea pe care barbatii o acorda mamei vis-a-vis de calitatea ei de mama, poate ca si baiatul ei avea ceva probleme, in orice caz e greu sa cresti un copil, in pofida tuturor mizeriilor care se revarsa din partea celorlalti, rude sau prieteni. Ca sa cresti un copil in conditiile actuale trebuie sa ai nervii tari. Ca sa rezisti angoasei ce se naste in viata de cuplu, in conditiile in care vlastarul creste si viata merge inainte pentru toata lumea, fara a avea legatura cu tine direct, fara sa ai ajutorul acestora la mai multe puncte din viata ta de mama, adaugand si nebunia care s-a creat nesimtit in jurul artistilor romani, mizeria, cum spunea acel parapsihiolog lovit de soarta, au adus-o in stare sa-si ia viata. Desi nu sunt de acord cu asa ceva pentru ca viata poate sa-ti rezerve surprize placute, orice murdarie te poate face mai puternic.

Monica Tatoiu vorbeste despre kktii aia de doctori care n-au fost in stare sa pastreze secretul medical, respectiv faptul ca Madalina Manole ar mai fi cautat acum cateva saptamani sa se sinucida cu o supradoza de medicamente.  Ce ziceti voi?! Si ziaristii sunt, din punctul meu de vedere, incadrati in aceeasi categorie de kkti.

Pe scurt eu consider ca viata de mama, de sotie, au adus-o in pragul disperarii. Mintea ei n-a rezistat.

Sau poate ca a fost doar o greseala si ea nu s-a sinucis totusi?!! Nu mai conteaza totusi. Chiar n-are importanta. S-a dus si nimic n-o mai reinvie.

Pacat, Madalina, am crescut alaturi de tine si-mi pare rau ca mi-a plecat o sora de suflet! Sa-ti fie sufletul usor si linistit acolo!

Dumnezeu sa te odihneasca in pace!

Update:

Aflu ca statea cu parintii si socrii in aceeasi casa. Asta e raspunsul la gestul ei. Pai daca te anuleaza toti astia ca mama apai ce naiba sa faci?! In conditiile in care esti slab de inger? Daca vine soacra, zic si eu, si-ti spune: Nu esti in stare sa cresti copilul! Ca nu-l iubesti, ca una, ca alta. Daca si copilul tau te neglijeaza si asta pentru ca, stand cu bunicii, el nu-ti mai recunoaste meritul de a fi mama, daca nu te ajuta nimeni cand tu esti la pamant, mental vorbind…ce se intampla? Amira a scris un post foarte interesant care mi-a dat de gandit multa vreme. Aici. Asta nu justifica deloc gestul dar macar il explica. Oamenii reactioneaza diferit la impulsurile din exterior. Totul, cum spuneam, tine de puterea ta de disecare a realitatii si forta de a rezista.

Stefelberi Fin Adventures…Yesterday


Las Saptamana pestelui in continuare sa se desfasoare pana joia ce vine. Asa ca va astept sa va dezlantuiti vis-a-vis de provocarea mea. M-am gandit sa-l „dezlipesc” ca sa nu va incurce la posturile noi, mai ales la cele cu fi-miu.😀

Caci am mai derulat o alta actiune din seria „Aventurile lui Stefelberi Fin”. Uitati-va pana la capat. Am lucrat ceva saptamana trecuta dar m-am oprit cand Stef a racit si ne-am lasat putin de bloguiala, pe langa munca in Pinnacle. Acum suntem bine, slava Domnului. Ii multumesc, in primul rand, Adelei, care m-a sustinut si m-a sfatuit ce si cum sa fac. Stiti si voi cum este: desi stii cateva trucuri, intotdeauna sunt binevenite si altele despre care nu stiai ca sunt cu mult mai eficiente. Ii multumesc si lui Dani (exact cum ma asteptam din partea unei surori de suflet) si Oanei pentru ca au fost alaturi de noi sufleteste. Oana, printre altele, a ajuns in UK cu puiul ei, David, langa sot. Au facut poze din zona in care locuiesc. Uitati-va si voi. Cine stie?! Poate va place prea tare sa nu dati curs unei plecari definitive la ei.😉

Cat despre Saptamana pestelui am vazut ca baietii s-au mobilizat. Christian (aka ‘mnealui) si Vlad (Olteanu) au scris si au postat poze de exceptie. Saru’mana. Intr-adevar e penurie de subiecte prin blogosfera. Asa ca orice idee fresh (sau rasufleee ;)) este buna in a ne dezmorti putin dovleacul.😀 Astept si alte sugestii de a ne petrece timpul pe blog. Aaa, oricum asteptati, nu mult, sa vin cu lepsele alea de le am pe curs. O sa avem ce sa facem o perioada.😉

Pana atunci va las sa va delectati ochii si inima alaturi de Stefelberi Fin.😉

Vodpod videos no longer available.